Cele mai bune documentare britanice, la sala Studio a TVR Iasi

joi, 28 octombrie 2010, 20:09
2 MIN
 Cele mai bune documentare britanice, la sala Studio a TVR Iasi

In intervalul 2 noiembrie – 14 decembrie, in fiecare marti, incepind cu ora 18.00, la sala Studio a TVR Iasi vor fi proiectate 7 dintre cele mai bune documentare britanice.

Startul proiectiilor se va da marti, 2 noiembrie, cu "Man on Wire", o  repovestire a aventurii indraznete si, totodata, ilegale a lui Philippe  Petit de a strabate mergind pe sirma, la mare inaltime, distanta dintre  turnurile gemene din New York. In ziua in care implinea 25 de ani, Philippe Petit a petrecut 45 de minute pe  sirma, mergind, dansind, stind intins sau in genunchi, intre acoperisurile celor doua turnuri.

Pe 9 noiembrie va fi proiectat documentarul "Rough Aunties", o poveste dura despre rata mare a criminalitatii din Africa de Sud.

Pe 16 noiembrie, iubitorii documentarelor vor putea viziona "The Yes Men Fix the World", care prezinta o serie de farse jucate unor mari corporatii si agentii guvernamentale de catre doi barbati care aleg sa actioneze moral in detrimentul cistigurilor financiare.

Pe 23 noimebrie va rula documentarul "Afghan Star", despre emisiunea-concurs cu acelasi nume vizionata de catre o treime din populatia Afghanistanului.

Pe 30 noiembrie, seria proiectiilor continua cu "Thriller in Manila", un documentar despre unul dintre cele mai dramatice meciuri de box din istoria acestui sport, disputat in Filipine de Muhamad Ali, campion mondial la box, cu rivalul sau, Joe Frazier.

Pe 7 decembrie, in sala Studio a TVR Iasi va fi proiectat filmul "Gonzo: The life and work of Dr. Hunter s. Thompson". Acesta este o prezentare a vietii cunoscutului doctor (1937-2005) si, mai ales, a  epocii in care a trait  acesta, prin cuvintele sotiilor acestuia, ale prietenilor si ale mai  multor jurnalisti si demnitari.

Seria proiectiilor pregatite pentru iubitorii documentarelor britanice se inchie pe 14 decembrie, cu productia "Beautiful Young Minds". Aceste este un film despre un grup de tineri intrati in competitie pentru calificarea la Olimpiada Internationala de Matematica, pentru care au sacrificat ani de studiu, dar care reprezinta pentru ei singura cale catre viitorul profesional pe care si-l doresc.

Intrarea la fiecare din cele 7 proiectii, subtitrate in limba romana, este libera.

Comentarii