Costel Busuioc va cinta doar o melodie la Iasi

joi, 10 iulie 2008, 19:12
2 MIN
 Costel Busuioc va cinta doar o melodie la Iasi

Iasul este un oras in care concertele de amploare, cu invitati de talie internationala sint extrem de rare. Pe 16 iulie, insa, la Iasi va concerta Julio Iglesias, cintaretul spaniol care si-a facut milioane de fani intr-o cariera de mai multe decenii.

Alaturi de el, pe scena va urca si marea revelatie romaneasca a acestui an. Costel Busuioc, cunoscut si ca "Pavarotti din Carpati", este romanul care a cucerit publicul spaniol si care a cistigat competitia "Fii lui Babel", desfasurata in Spania.

Concertul celor doi, care va dura mai bine de doua ore, va avea loc pe stadionul "Emil Alexandrescu" din dealul Copoului. Evenimentul face parte din proiectul „Iasi 600". Specacolul este organizat de Centrul International Antidrog si pentru Drepturile Omului si Music Management.

"Spectacolul va incepe la ora 21.00, insa publicul va avea acces pe stadion cu trei ore inainte, pentru a avea timp fiecare sa isi gaseasca locul. Este necesar acest lucru pentru ca la concert vor veni oameni din toata Moldova", explica Albert Benone, unul dintre membrii echipei care organizeaza spectacolul.

Pina in prezent, in toata Moldova s-au vindut aproximativ 7000 de bilete, adica mai bine de jumatate din numarul celor scoase la vinzare. Biletele costa 75 de lei, 100, 150, 200 si 300 de lei, in functie de pozitia pe stadion.

In Iasi, biletele pot fi procurate de la Agentia Teatrului National, Casa Sindicatelor, Casa de Cultura a Studentilor, magazinele Diverta, Carrefour, stadionul "Emil Alexandrescu" sau de pe site-urile www.bilete.ro, www.blt.ro, www.biletedelatati.ro, www.ticketpoint.ro si www.eventim.ro. "Studentii si pensionarii vor putea cumpara un bilet cu doua locuri cu 100 de lei", mentioneaza Albert Benone.

Costel nu si-a invitat parintii la concert

Cei care vor fi prezenti pe stadion vor avea ocazia sa aprecieze calitatile vocale ale lui Costel Busuioc, insa doar pentru citeva minute, pentru ca el va cinta doar o piesa alaturi de Julio Iglesias.

Costel Busuioc este nascut in satul Goruni, comuna Tomesti, judetul Iasi, dar a plecat de acasa pe cind avea doar 14 ani. Parintii sai locuiesc inca in acest sat, insa relatia cu fiul lor este destul de rece. Intrebat daca va veni la concertul fiului sau, Constantin Busuioc ne-a spus: "Nu ne-a invitat".

Costel mai are inca 10 frati, insa dupa ce a parasit satul Goruni nu a mai pastrat legatura cu niciunul. El locuia, inainte sa plece in Spania la munca, acum doi ani, in satul Ghilad, judetul Timis. Este casatorit si are patru copiii.

Comentarii