Cum poate fi prelungita speranta de viata in patru etape

miercuri, 24 august 2011, 14:17
1 MIN
 Cum poate fi prelungita speranta de viata in patru etape

Studiul, publicat pe 18 august in revista American Journal of Public Health, arata ca persoanele de peste 17 ani care nu fumeaza, fac sport regulat, mananca echilibrat si beau alcool cu moderatie (femeile, cel mult un pahar si barbatii, doua pe zi) au un risc cu 63% mai mic sa moara prematur fata de semenii lor care traiesc altfel, relateaza femina.ch.

La studiu au participat aproape 17.000 de persoane. Chiar si alegerea uneia din etapele mentionate asigura o oarecare protectie, insa cercetatorii precizeaza ca cel mai bun mijloc de prelungire a sperantei de viata este combinarea celor patru.

In cadrul studiului, s-a demonstrat ca femeile care au adoptat cele patru bune obiceiuri au iesit ceva mai bine decat barbatii, riscul lor de deces scazand cu 63%, in timp ce al barbatilor s-a redus cu 62%.

Rezultatele prezentului studiu le confirma pe cele ale unei cercetari similare, publicate recent in revista American Journal of Clinical Nutrition, care arata ca regimul mediteranean, alaturi de practicarea regulata a miscarii fizice, o greutate rezonabila si lipsa fumatului pot prelungi speranta de viata a unei femei cu 15 ani si a unui barbat, cu 8 ani si jumatate. (Agerpres)

Comentarii