„Despicable Me”, pe lista lunga de propuneri pentru nominalizare la Oscarul pentru animatie

marți, 16 noiembrie 2010, 18:13
1 MIN
 „Despicable Me”, pe lista lunga de propuneri pentru nominalizare la Oscarul pentru animatie

Deoarece doar 15 filme au fost acceptate pe lista lunga a propunerilor pentru premiul Oscar pentru animatie, lista nominalizarilor din acest an va contine doar trei lungmetraje animate.

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, pentru a fi facute cinci nominalizari la categoria "cel mai bun film de animatie" ar fi trebuit sa existe macar 16 propuneri.

Cele 15 filme de animatie propuse pe lista lunga sunt: "Povestea jucariilor 3/ Toy Story 3", "Cum sa iti dresezi dragonul/ How to Train Your Dragon", "Shrek pentru totdeauna/ Shrek Forever After", "Megamind", "O poveste incalcita/ Tangled", "Tinker Bell and the Great Fairy Rescue", "Sunt un mic ticalos/ Despicable Me", "Caini si pisici: razbunarea lui Kitty Galore/ Cats & Dogs: The Revenge of Kitty Galore", "Legende din regatul bufnitelor/ Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole", "The Illusionist", "Alpha and Omega", "The Dreams of Jinsha", "Idiots and Angels", "My Dog Tulip" si "Summer Wars".

In 2010, Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj de animatie a revenit peliculei "Deasupra tuturor/ Up", regizata de Pete Docter si Bob Peterson.

Cea de-a 83-a gala a premiilor Oscar va avea loc la Los Angeles, pe 27 februarie 2011. Nominalizarile la premiile Oscar 2011 vor fi anuntate pe 25 ianuarie, la Samuel Goldwyn Theater din Los Angeles. (Mediafax)

Comentarii