Premiul Nanook pentru „dizidentul” Dan Alexe

joi, 29 martie 2007, 19:49
2 MIN
 Premiul Nanook pentru „dizidentul” Dan Alexe
Zabulon Simintov, unul din evreii din "Kabala la Kaboul"

Dan Alexe a reusit sa obtina, saptamina trecuta, unul dintre cele mai importante premii, Nanook, pentru film documentar, la Festivalul Filmului Etnografic de la Paris. "Este un festivalul dedicat filmului antropologic, care se inscrie in acea noua disciplina care este antropologia vizuala. Este unul din cele trei mari festivaluri din lume care se ocupa de filmul antropologic", spune Dan Alexe.

Filmul sau este un documentar realizat acum 3-4 ani, in Afganistan, unde a fost corespondent pentru "Europa Libera" si pentru o firma media americana. "Kabala la Kaboul" este povestea dusmaniei dintre ultimii doi evrei vorbitori de limba persana din Afganistan. Isaac si Zabulon locuiau, separat, in sinagoga din Kaboul. "Reusesc sa prezint un portret al Afganistanului de astazi din perspectiva dusmaniei reciproce dintre ultimii doi evrei", isi descrie Dan Alexe documentarul. Moartea unuia dintre cei doi evrei este chiar sfirsitul filmului, a carui realizare a fost pentru regizor o adevarata aventura.

Acum doi ani, jurnalistului i-au fost furate, la Praga, toate benzile. "Acest film a fost facut in doua etape. De fapt, ceea ce spectatorii pot devea astazi este un alt film, al doilea film. Si aici as gasi un element simbolic in faptul ca am primit premiul Nanook, «Nanook» fiind primul documentar facut in istoria cinematografiei, prin anii ’20. «Nanook din nord», istoria unui eschimos, a fost facut tot din doua parti, prima fiind in totalitate pierduta", spune Dan Alexe.

Dupa succesul obtinut cu acest film, jurnalistul planuieste sa realizeze o fictiune documentara, un film despre calatoria lui Alexandre Dumas in Caucaz si Cecenia. "Vreau sa fac un film in Caucaz, pe urmele lui Alexandre Dumas. Putina lume stie ca el a stat un an de zile aici si ca a fost, printre altele, si in Cecenia, in momentul in care Rusia a incercat sa cucereasca militar aceasta regiune a Caucazului. As dori sa filmez evenimentele din Cecenia folosind drept singur comentariu jurnalul de calatorie al lui Dumas", isi dezvaluie  planurile Dan Alexe.

Scriitorul, jurnalistul si, mai nou, regizorul Dan Alexe a facut Facultatea de Litere la Iasi, fiind unul dintre membrii grupului dizidentilor din capitala Moldovei, "complotind" impotriva regimului comunist alaturi de Dan Petrescu, Alexandru Calinescu, Luca Pitu, Liviu Antonesei, Sorin Antohi. A lucrat foarte mult timp pentru "Europa Libera", conducind chiar o statie de radio in capitala Afgansitanului. "Kabala la Kaboul" nu este primul sau film, jurnalistul mai avind in portofoliu si altele, ultimul "Howling for God" fiind difuzat la Festivalul de la Cannes din 2000.

Comentarii