Queen si Metallica isi relanseaza toate albumele pe vinil

joi, 30 octombrie 2008, 19:28
2 MIN
 Queen si Metallica isi relanseaza toate albumele pe vinil

Potrivit sursei citate, trupa britanica Queen a anuntat ca, in urmatorii doi ani, isi va lansa toate albumele de studio pe vinil.

Pachetele cu albumele pe vinil vor include si detalii de pe albumele originale, precum postere bonus si fotografii. Aceasta este pentru prima data cind toate albumele trupei Queen vor fi editate pe vinil.

Casa de discuri Hollywood Records va realiza aceasta "istorie vie" a legendarei trupe, editind toate albumele cu solistul Freddie Mercury, de la materialul discografic de debut, din 1973, si pina la cel mai recent, "The Cosmos Rocks", din 2008, cu solistul Paul Rodgers.

Hollywood Records va lansa un "val" de discuri la fiecare sase luni. "Primul val" va contine discurile "A Night At The Opera", "A Day At the Races", "Sheer Heart Attack", "Queen" si "The Cosmos Rocks".

"Al doilea val" va fi disponibil din primavara lui 2009 si va include discuri rare, precum "Flash Gordon", "News Of The World", "A Kind of Magic" si "Innuendo".

De asemenea, trupa Queen a anuntat ca filmul despre concertul lor, intitulat "Queen – Paul Rodgers: Let the Cosmos Rock", va fi lansat, pe 6 noiembrie, in 425 de cinematografe din Statele Unite.

Acest film a fost inregistrat in timpul concertului care a avut loc la Harkov, Ucraina, la care au asistat 350.000 de persoane.

Intre timp, si celebra trupa Metallica si-a editat pe vinil cel de-al patrulea album al ei, "And Justice For All", ca un prim pas al deciziei trupei de a-si lansa toata discografia pe acest tip de suport.

"And Justice for All" a fost editat initial de casa de discuri Elektra Records si a fost lansat pe 25 august 1988.

A fost primul album de studio la care a colaborat basistul Jason Newsted, care l-a inlocuit in acea perioada pe fostul basist consacrat al trupei, Cliff Burton. Albumul s-a vindut in 8 milioane de exemplare numai in Statele Unite si a fost cel mai bine vindut material discografic al trupei Metallica la vremea respectiva. (Mediafax)

Comentarii