Sean Penn vrea sa il intalneasca pe Fidel Castro

luni, 26 octombrie 2009, 16:50
2 MIN
 Sean Penn vrea sa il intalneasca pe Fidel Castro

Actorul american in varsta de 48 de ani a decis sa mearga in Cuba in calitate de "jurnalist", pentru a scrie un articol, pentru revista Vanity Fair, in legatura cu efectele asupra Cubei produse de venirea la putere in Statele Unite a presedintelui Barack Obama.

Potrivit presei de specialitate de la Hollywood, Sean Penn a hotarat, in iunie, sa faca o pauza in cariera sa de actor, pentru a se consacra altor activitati si pentru a petrece mai mult timp alaturi de familie.

Sean Penn este casatorit din 1996 cu actrita Robin Wright Penn, cu care are doi copii – Hopper Jack, in varsta de 16 ani, si Dylan Frances, in varsta de 18 ani. In luna august, Sean Penn si sotia lui, Robin Wright Penn au decis pentru a treia oara sa divorteze, de data aceasta actrita fiind cea care a depus documentele oficiale prin care solicita separarea.

Sean Penn, in varsta de 48 de ani, are in spate o longeviva cariera si a castigat premiul Oscar pentru rolul din filmul "Mystic River", in 2003. El a debutat, de asemenea, ca regizor, in 2007, cu drama "Into the Wild", foarte apreciata de critici. El a castigat un al doilea premiu Oscar din cariera pentru interpretarea memorabila a politicianului Harvey Milk, care a militat pentru drepturile minoritatii homosexuale, din filmul "Milk – Pretul curajului".

Sean Penn a finalizat de curand doua filme: "The Tree of Life", de Terrence Malick, si thrillerul politic "Fair Game", o adaptare de Doug Liman a memoriilor scrise de Valerie Plame. (Mediafax)

Comentarii