Seinfeld va lansa un reality show pe teme de casnicie

vineri, 27 februarie 2009, 20:42
1 MIN
 Seinfeld va lansa un reality show pe teme de casnicie

Jerry Seinfeld a folosit in ultima vreme casnicia ca subiect si in numerele sale de stand-up comedy.

"Unii dintre cei mai buni comedianti din istoria televiziunii au dezvoltat subiectul casniciei. Conceptul este universal si accesibil si este savuros cind cineva introduce un nou punct de vedere – si nimeni nu are un punct de vedere mai bizar despre acest subiect decit Seinfeld", a spus Ben Silverman, coordonatorul retelei NBC, care va difuza emisiunea.

Parteneriatul cu NBC este primul dupa difuzarea ultimei serii a cunoscutului sitcom "Seinfeld", in 1998.

In noul format de reality show, rolul lui Jerry Seinfeld va fi cel de producator si regizor, dar, ocazional, acesta ar putea aparea si in platou.

"Acesta nu va fi un show de terapie, ci unul de comedie. Dupa noua ani de casnicie am descoperit ca potentialul comic al acestui subiect este inepuizabil", a spus Seinfeld. (Mediafax)

Comentarii