Spune-mi ce bei ca sa-ti spun cine esti!

duminică, 27 noiembrie 2011, 10:14
3 MIN
 Spune-mi ce bei ca sa-ti spun cine esti!

Whisky cu cola

Experta in mixologie Dara Mahler, din Manhattan, New York, numeste aceasta combinatie "o bautura de weekend pentru barbatii la costum". Un tip care bea whisky cu suc pare ca poate sa bea opt ore in continuu, timp in care poate incheia si afaceri, fara a se poticni vreun pic. Poate fi excesiv de macho, dar este direct si nu ii place sa piarda timpul cu jocuri inutile, potrivit glo.msn.com

Vin

Potrivit lui Jordan Catapano, care are un blog de bartendering si este autorul unei carti de specialitate, un barbat care cere lista de vinuri este de obicei interesat de arte, cultura si calatorii. Dar daca va comanda vinul casei fara sa stea pe ganduri, inseamna ca mai are nevoie de putina cizelare.

Bere

Bautorii de bere serviti de Mahler sunt petrecareti care cauta cantitatea, nu calitatea, desi printre acestia se mai afla si cate un fanatic al fitness-ului, atent sa nu isi strice "pachetelele" de muschi de pe abdomen. Tipul care valorizeaza cantitatea poate parea distractiv, dar consumul de cantitati mari de bauturi alcoolice poate indica o problema. Pe de alta parte, cei care prefera marcile de bere mai deosebite, fabricate in berarii celebre, apreciaza lucrurile mai fine si in viata, potrivit lui Catapano. Un astfel de barbat prefera sa savureze indelung un moment, nu sa faca o cucerire rapida, si va dori o femeie pe masura.

Gin tonic

Cei care aleg aceasta bautura sunt de obicei rezervati si politicosi, pana beau un numar prea mare de cocktail-uri. "Sunt adesea tipi care ajung sa fie dati afara din bar, dar revin cateva saptamani mai tarziu de parca nu s-ar fi intamplat nimic", povesteste Mahler.

Whisky

In mod normal rabdatori, intelepti si foarte corecti la serviciu, bautorii de whisky de calitate sunt barbati realizati, dar care rar se lauda, spune Catapano. Acest tip de barbat este adesea serios si contemplativ, asa ca probabil cauta mai mult decat o aventura.

Vodca si energizant

Consumatorii fie sunt abia iesiti din facultate, fie tin inca la anii aceia de glorie. Astfel, barbatul care bea un astfel de cocktail este de cele mai multe ori un mare petrecaret caruia nu ii pasa daca se trezeste a doua zi fara a avea habar ce s-a intamplat in timpul noptii, spune Mahler.

Martini

Un barbat care bea martini probabil are bani si vrea ca femeile sa fie constiente de acest aspect, spune Mahler. Daca stie exact ce vrea sa aiba in pahar (o anumita marca de martini, sec, doua masline), probabil ca are si anumite criterii in alegerea unei partenere. Poate fi greu de multumit, fiind cusurgiu.

Cocktail tropical

Bauturile cu multe culori si umbrelute pot parea feminine, dar nu va pripiti – cel care le consuma poate fi atat puternic, cat si istet si spontan. De cele mai multe ori se simte bine in pielea lui si "ii place ce-i place, iar ce au de spus ceilalti nu conteaza", spune Catapano.

Tom Collins

Cum pentru prepararea acestui cocktail sunt necesare ingrediente proaspete si un echilibru perfect intre arome, tipul care il bea acorda o mare atentie detaliilor si i-ar placea probabil sa planuiasca intalniri deosebite.

White Russian

Daca prefera aceasta bautura la moda printre hipsteri, el este probabil liberal, pasionat de indie rock si de orice este retro si va mentiona adesea filmul "The Big Lebowski". Poate parea ca se straduieste prea mult, insa este citit si se exprima bine, iar conversatiile cu el nu vor fi niciodata plictisitoare.

Ce bei si tu

Daca un barbat nu este croit pe o anumita bautura si tinde sa isi comande ce-ti iei si tu, este o persoana cu care sa te simti in largul tau si care se va purta probabil bine cu tine, dar in timp poate fi frustrant sa auzi mereu "cum vrei tu".  (Mediafax)

Comentarii