Trupa Evergrey cinta la Bucuresti in aprilie, dupa ce a anulat un concert in ianuarie

vineri, 16 martie 2007, 20:10
1 MIN
 Trupa Evergrey cinta la Bucuresti in aprilie, dupa ce a anulat un concert in ianuarie

Intr-o declaratie oficiala postata pe site-ul formatiei, membrii Evergrey spun ca "au fost nevoiti sa amine show-ul din Bucuresti de pe 21 ianuarie din cauza unei defectiuni scapate de sub control a vehicolului".

Evergrey spune ca "dupa cum a promis", vin special la Bucuresti pentru spectacol, de aceasta data cu avionul.

In deschiderea concertului vor cinta trupele romanesti Seven (Cluj-Napoca) si Abigail (Bucuresti). Ultimii vor avea un invitat special, pe Duncan Patterson ex-Anathema, au anuntat organizatorii, Promusic Prod.

Pretul biletelor va fi de 35 de lei si 45 de lei in ziua concertului, ca si la spectacolul programat in ianuarie.

Trupa Evergrey s-a infiintat in 1996 si si-a lansat primul album, "The Dark Discovery", in 1998. Cel mai recent album, "Monday Morning Apocalypse", a fost lansat in 2006. (NewsIn)

Comentarii