Umorul prin care romanii s-au salvat de dictatura, elogiat la Cannes, potrivit presei franceze

miercuri, 20 mai 2009, 18:47
2 MIN
 Umorul prin care romanii s-au salvat de dictatura, elogiat la Cannes, potrivit presei franceze

Cinematografia romaneasca si-a dezvaluit acum si potentialul pentru o comedie care aminteste de marii clasici italieni, dupa ce, anul trecut, a prezentat una dintre cele mai bune drame cinematografice, pelicula "3 luni, 2 saptamini si 2 zile" a regizorului Cristian Mungiu. Comedia care reuseste sa nu esueze in derizoriu a demonstrat ca "aceasta tinara scoala romaneasca poate sa faca o demonstratie stralucitoare", comenteaza jurnalistul de la Liberation.

Scrisa si realizata in cinci, sub bagheta lui Mungiu, "Amintiri Din Epoca de aur" reuneste anecdote prin care, se pare, romanii au reusit sa supravietuiasca "epocii Ceausescu", istorii absurde si legende urbane care raspund faimosului dicton italian "se non e vero, e bene trovato" ("daca nu este adevarat, este bine gasit"), mai noteaza cei de la Liberation. Micile filme vorbesc pe un ton melancolic si tenace, jucindu-se mai putin cu obisnuitul comic de situatie. Episodul cel mai nostim, spune autorul articolului din ziarul francez, ne priveste indirect: este vorba despre scena in care un fotograf al celui mai mare cotidian romanesc isi joaca rolul, indispensabil, de educator al muncitorilor patriei, sub ochiul vigilent al cenzurii. Fotograful este nevoit, si asta nu este strain presei de astazi, sa trucheze imaginea lui Ceausescu, pentru a-l infatisa intr-o postura favorabila, se mai scrie in recenzia din Liberation.

Morala colajului cinematografic, dincolo de deliciul estetic pe care il transmite, este ca umorul practicat pentru a supravietui unui regim al terorii nu si-a pierdut nimic din farmec si virulenta. "Asta ar fi fost pacat", conchide simplu, dar elogios, articolul intitulat "Carpates diem chez Ceaucescu".

"Amintiri din epoca de aur", colajul de filme scurte regizate de Cristian Mungiu, Oana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu si Constantin Popescu, care a fost deja cumparat de distribuitorii din SUA, a fost proiectat in premiera marti, la Cannes, in cadrul categoriei Un Certain Regard. Fiecare film al "Amintirilor din Epoca de Aur" prezinta o poveste legata de Romania ceausista, prin ochii unor personaje "racolate" din rindul oamenilor obisnuiti. (NewsIn)

Comentarii