Victor Socaciu lanseaza la Iasi „Iedera”

luni, 08 martie 2010, 19:10
1 MIN
 Victor Socaciu lanseaza la Iasi „Iedera”

Victor Socaciu va sustine un concert de promovare a noului album, "Iedera", joi, 11 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Studentilor. Evenimentul are loc in cadrul unui mini-turneu pe care folkistul l-a inceput pe 25 februarie la Timisoara.

"Iedera", al saisprezecelea album de autor al solistului, reuneste douasprezece piese dedicate echipei de medici care i-au facut operatia de transplant de rinichi in septembrie 2009 si parintilor fetitei donator. Melodiile au fost inregistrate alaturi de trupa Bandidos.

Victor Socaciu vine la Iasi insotit de prieteni – Mircea Vintila si George Nicolescu vor incinta publicul iubitor de folk cu melodii de pe albumele mai vechi. Actrita Maria Ploae va sustine un moment poetic.

Biletele costa 50 sau 35 de lei, in functie de amplasarea locului in sala si pot fi achizitionate de la Casa de Cultura a Studentilor si de la Agentia Teatrala.

Comentarii