Catalin Spataru si liderii grupului acuzat de evaziune fiscala, dati in consemn la frontiera

luni, 27 februarie 2012, 10:59
2 MIN
 Catalin Spataru si liderii grupului acuzat de evaziune fiscala, dati in consemn la frontiera

Potrivit sefului Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate (SCCO) Mehedinti, Petri Althamer, pozele si datele celor trei au fost distribuite in punctele de trecere a frontierei.

Pe numele celor trei au fost emise duminica dimineata mandate de aducere, dar in urma perchezitiilor facute de ofiterii de la Crima Organizata si de jandarmi, acestia nu au fost gasiti la domiciliile lor din Strehaia (Mehedinti) si din Pitesti (Arges).

El a mai spus ca judecatorii vor decide, luni, daca pe numele celor trei vor fi emise mandate de arestare in lipsa. In cazul in care vor fi emise mandate de arestare si nu se vor prezenta la unitatea de detentie, acestia vor fi dati in urmarire generala.

Despre Catalin Spataru, anchetatorii cred ca acesta a parasit deja Romania.

Anchetatorii au facut, duminica, 30 de perchezitii domiciliare – 13 in localitatea Strehaia, noua in judetul Hunedoara, patru in municipiul Cluj, trei in municipiul Timisoara si una in judetul Arges – la membrii unui grup infractional suspectati de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani, potrivit unui comunicat al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

Liderii gruparii, Mihai Gheorghe si Mihai Ion, au identificat 50 de societati comerciale care aveau cifre semnificative de afaceri si in intelegere cu administratorii acestora, in schimbul unui comision de 10%, au emis facturi fiscale pentru operatiuni comerciale fictive, de livrare de marfuri sau prestare servicii, in scopul diminuarii taxelor si impozitelor aferente bugetului de stat, se mai arata in comunicatul DIICOT.

In acest scop, membrii gruparii au infiintat cinci societati comerciale tip "fantoma", cu sediul in localitatea Strehaia, "acestea acumuland debite substantiale catre bugetul de stat, constand in TVA si impozit pe profit, datorat urmare a activitatii infractionale", a pecizat DIICOT.

Sumele de bani reprezentand contravaloarea acestor operatiuni erau achitate in conturile societatilor comerciale controlate de catre cei doi, deschise la diverse unitati bancare, de unde erau ridicate imediat in numerar si impartite intre membrii gruparii.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infractionala este estimat pana in acest moment la 20 de milioane de euro.

In urma celor 30 de perchezitii au fost ridicare inscrisuri ale societatilor de tip "fantoma", peste 200.000 de lei, cinci masini de lux, trei seifuri si doua arme de foc.

De asemenea, 21 de persoane, intre care si finantatorul FC Hunedoara, Silvian Toma, au fost retinute, duminica, de procurorul DIICOT Mehedinti.

Toate cele 21 de persoane retinute vor fi prezentate, luni, magistratilor Tribunalului Mehedinti cu propunere de arestare preventiva.

Petrica Toma, fost comisar sef la Garda Financiara, ridicat in urma descinderilor si audiat la sediul DIICOT, a fost lasat in libertate. (Mediafax)

Comentarii