Egiptul exclude posibilitatea ca semintele exportate in UE sa fi fost contaminate cu E.coli

joi, 07 iulie 2011, 11:26
1 MIN
 Egiptul exclude posibilitatea ca semintele exportate in UE sa fi fost contaminate cu E.coli

Ministrul egiptean al Agriculturii a declarat ca lotul vizat, exportat in noiembrie 2009, continea seminte de schinduf uscate si, "din punct de vedere stiintific, bacteria nu poate supravietui" in aceste conditii o perioada atat de indelungata.

"Daca exista suspiciuni ca semintele germinate de schinduf ar fi contaminate cu o tulpina patogena de E.coli, contaminarea ar putea avea legatura cu diferite alte procese (…) sau cu apa folosita pentru germinare", se arata intr-un comunicat publicat miercuri de Ministerul egiptean al Agriculturii.

Uniunea Europeana a decis, marti, sa interzica importurile de seminte si muguri produse in Egipt, dupa ce a stabilit o legatura intre un lot de schinduf provenit din Egipt si contaminat cu tulpina letala a bacteriei E.coli si epidemiile din Germania si Franta. Decizia a fost anuntata dupa o ancheta realizata de Agentia Europeana pentru securitate alimentara (EFSA), care a ajuns la concluzia ca "un lot de seminte de schinduf importate din Egipt reprezinta cea mai probabila legatura intre epidemiile" din Germania si Franta.

Pana in prezent, imbolnavirile cu E.coli au provocat moartea unei persoane in Suedia si a altor 48 in Germania.

Ministerul egiptean al Agriculturii a anuntat ca toate analizele realizate la Cairo au avut rezultate negative, iar in tara nu a fost inregistrat nici un caz de imbolnavire cu E.coli. Autoritatile egiptene s-au declarat dispuse sa discute cu reprezentantii Uniunii Europene, pentru "a clarifica aceasta situatie". (Mediafax)

Comentarii