UPDATE: Liderii coalitiei au semnat protocolul pentru ratificarea tratatului de guvernanta in UE

miercuri, 15 februarie 2012, 13:21
4 MIN
 UPDATE: Liderii coalitiei au semnat protocolul pentru ratificarea tratatului de guvernanta in UE

Protocolul politic privind semnarea si ratificarea de catre Romania a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare a fost semnat de presedintele PDL Emil Boc, presedintele UDMR Kelemen Hunor, presedintele UNPR Gabriel Oprea si liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale Varujan Pambuccian.

La eveniment au fost prezenti premierul Mihai Razvan Ungureanu si lideri ai partidelor din arcul guvernamental.

Coalitia de guvernare a convenit, marti, sa adopte tratatul de guvernanta fiscala agreat la nivel european prin procedura parlamentara, urmand ca un proiect de lege in acest sens sa fie elaborat in perioada urmatoare, potrivit unor surse din coalitia guvernamentala.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, ca Tratatul de guvernanta fiscala ar urma sa fie adoptat printr-un proiect de lege special, care va fi supus votului Parlamentului.

Partidele din coalitie au ajuns la aceasta decizie intrucat adoptarea tratatului prin modificarea Constitutiei ar fi fost dificila, in conditiile in care opozitia se opune modificarii Legii fundamentale inainte de alegerile parlamentare.

Sursele citate au mai aratat ca partidele din arcul guvernamental vor propune, de asemenea, ca presedintele si premierul sa fie imputerniciti sa semneze, la nivel european, tratatul in cauza.

De asemenea, este posibil ca liderii coalitiei sa initieze consultari si cu opozitia pe aceasta tema, insa la sedinta de marti nu a fost stabilit un mandat precis in acest sens.

Formatiunile coalitiei majoritare vor semna un protocol de sustinere a semnarii si ratificarii de catre Romania a tratatului UE de guvernanta fiscala, iar acesta va fi deschis si opozitiei, de la care se asteapta dialog si pe alte teme ale agendei publice, au anuntat liderii partidelor coalitiei, dupa intalnirea de luni, la Palatul Cotroceni, cu presedintele Traian Basescu.

"Pozitia noastra comuna a fost aceea ca in cadrul coalitiei sa semnam un acord pentru sustinerea semnarii si ratificarii de catre Romania a acestui tratat, acord care trebuie consfintit intr-un protocol al coalitiei si care semneaza a fi deschis si celorlalte partide parlamentare, pentru ca este vorba de interesul national", a spus presedintele PDL, Emil Boc, la finalul consultarilor.

Presedintele Traian Basescu a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor si formatiunilor reprezentate in Parlament, pentru discutii privind perspectivele ratificarii de catre Romania a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Economica si Monetara si dialogul dintre partide si functionarea Legislativului.

Statele Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Republicii Cehe, au adoptat la sfarsitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificata a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.

Presedintele Traian Basescu a declarat, dupa lucrarile informale ale Consiliului European, ca noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de Romania, prin Constitutie, pana la finalul anului 2013, in unele conditii acest lucru fiind necesar de facut chiar si mai repede.

Iliescu: De ce graba? Cat pricepe Basescu?

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, miercuri, ca autoritatile de la Bucuresti se grabesc sa semneze Tratatul european de guvernanta fiscala fara sa analizeze consecintele asupra Romaniei.

Iliescu a afirmat ca opozitia nu se opune aderarii Romaniei la Tratatul de guvernanta fiscala, dar doreste realizarea unor dezbateri care sa analizeze consecintele semnarii actului european.

"Noi (USL- n.r.) nu avem rezerve si atitudini negative, dar vrem sa il intelegem mai bine, sa il analizam si sa il descifram", a adaugat el.

Intrebat de ce crede ca guvernul se grabeste sa semneze Tratatul, Iliescu a raspuns: "Nu imi explic, nu inteleg aceasta graba, cand in Europa toata lumea sta si analizeaza. Nu suntem grabiti sa il semnam acum, pentru ca oricum suntem in afara zonei euro. Nu stiu de ce se grabeste domnul Basescu, eu nu stiu ce cunostinte are el si cata economie intelege el si ce pricepe din toate acestea. De ce impinge de la spate o tara sa se angreneze intr-o aventura. Chiar si cand ai constiinta ca mergi la taiere, macar sa stii si sa intelegi. Nu imi explic, este o aventura la care se angreneaza niste oameni fara sa priceapa".

Presedintele de onoare al PSD a afirmat ca, inainte ca Guvernul sa semneze Tratatul, ar fi trebuit sa organizeze dezbateri legate de consecintele aderarii la Tratat, dar si despre eventuale politici in interiorul UE pentru reducerea decalajelor intre statele membre.

Iliescu a evitat sa se pronunte asupra unor eventuale riscuri pe care le-ar avea pentru Romania semnarea Tratatului.

El a mai spus ca, desi Romania sta bine in ceea ce priveste principalii indicatori ai Tratatului, deficitul structural si datoria externa, ar trebui ca guvernantii sa initieze politici pentru majorarea salariului minim, cresterea puterii de cumparare a populatiei si refacerea locurilor de munca.

PSD a organizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, o dezbatere despre "Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Europeana si Monetara", ce urmeaza sa fie semnat la Bruxelles, la 1-2 martie.

Ungureanu: Sper ca PSD, PNL si PC sa semneze protocolul de sustinere a tratatului de guvernanta

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat, miercuri, ca spera ca si PSD, PNL si PC sa semneze protocolul privind semnarea si ratificarea de catre Romania a tratatului de guvernanta in cadrul UE, incheiat de liderii coalitiei, pentru ca documentul nu reprezinta "vorbe goale".

"Acest protocol este deschis semnarii catre toate partidele parlamentare. Eu sper ca si PSD, PNL si PC sa semneze acest protocol, care face parte dintre temele de interes national major. Nu vorbim aici de o diviziune politica si nu sunt vorbe goale", a spus Ungureanu.

Intrebat cand se va putea face ratificarea acestui tratat de catre Romania printr-o lege speciala, asa cum au convenit liderii coalitiei de guvernare, Ungureanu a spus ca aceste precizari vor fi facute la timp, de la Palatul Victoria. (Mediafax)

Comentarii