Stolojan: Remanierea e atributul premierului, guvernul ar trebui sa isi duca mandatul la capat

duminică, 22 ianuarie 2012, 16:40
2 MIN
 Stolojan: Remanierea e atributul premierului, guvernul ar trebui sa isi duca mandatul la capat

 Intrebat de jurnalisti daca apreciaza ca se impune o remaniere a actualului Guvern, Stolojan a raspuns: "Este o problema a prim-ministrului. El trebuie sa isi faca analizele si sa ia deciziile. Am si eu un punct de vedere, dar nu eu hotarasc".

Intrebat care este punctul lui de vedere in aceasta problema, Stolojan a continuat: "Trebuie intai stabilite criteriile, dar aceasta este treaba premierului".

 Intrebat ce ar trebui sa faca Executivul in raport cu protestele de strada din ultimele zile, Stolojan a replicat: "Guvernul face ceea ce trebuie la ora actuala, intensificand dialogul cu societatea civila si cu reprezentantii opozitiei".

El a mai afirmat, referindu-se la sesiunea extraordinara a Parlamentului si la eventualele solicitari ale USL ca, daca opozitia ramane cantonata in a revendica demisia Guvernului, acesta are o responsabilitate fata de programul de guvernare si "va trebui sa duca la capat mandatul de guvernare".

Parlamentul a fost convocat in sesiune extraordinara, pentru doua zile, in 23 ianuarie, de la ora 13.00 si in 24 ianuarie, de la ora 11.00. Sesiunea extraordinara a fost convocata la solicitarea grupurilor PSD si PNL, in contextul manifestatiilor din strada.

La dezbaterea din Parlament privind situatia politica actuala, care se va desfasura in 23 ianuarie, premierul Emil Boc va avea un punct de vedere, iar grupurile parlamentare isi vor exprima ulterior pozitiile.

Premierul Emil Boc a salutat, sambata, intr-o conferinta de presa, convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, el precizand ca Legislativul va intoarce pe toate fatetele situatia politica din Romania si aratand ca este de discutat daca e mai bine sa se declanseze alegeri anticipate.

Opozitia va forta, la sesiunea parlamentara extraordinara, obtinerea unui vot in plenul reunit al Parlamentului privind demiterea Guvernului si declansarea alegerilor anticipate, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Mircea Dusa.  (Mediafax)

Comentarii