Viorel Stefan (PSD): USL va depune, la Camera, o motiune simpla pe tema absorbtiei fondurilor UE

marți, 21 februarie 2012, 13:00
2 MIN
 Viorel Stefan (PSD): USL va depune, la Camera, o motiune simpla pe tema absorbtiei fondurilor UE

"Intentia noastra este sa redactam, sa depunem, sa dezbatem si sa votam o motiune simpla pe tema fondurilor UE. Motiunea simpla va fi depusa la Camera, vom fi prezenti in toate etapele procedurale de dezbatere si votare a motiunii, cum am declarat la inceputul protestului. Intentia este ca saptamana viitoare sa fie gata textul motiunii si sa-l depunem", a spus Viorel Stefan.

El a precizat ca USL depune aceasta motiune simpla intrucat considera ca evolutia economica a Romaniei in 2012 va fi determinata exclusiv de modul in care vor fi atrase fondurile europene.

"Aceste sase miliarde, cum se lauda Guvernul, ar putea sa fie impulsul necesar care sa asigure un echilibru economic. Sincopele inregistrate in atractia de fonduri ar putea sa genereze un dezastru economic in Romania in 2012. Suntem in februarie si observam ca nu s-a atras cota-parte din cele sase miliarde cu care se lauda Guvermnul, dar nu s-a atras niciun Euro pana azi. E obligatia noastra de a sesiza opiniei publice acest lucru si de a face o dezbatere publica pe acest lucru", a spus Viorel Stefan.

Anterior, surse politice declarasera pentru MEDIAFAX, ca parlamentari ai PSD iau in calcul varianta unei motiuni simple.

Un grup de 25 de deputati PSD au asistat, marti, la sedinta de plen a Camerei Deputatilor de la balcoanele salii, unii dintre acestia fiind insa nemultumiti de postura in care se afla si fiind interesati de gasirea unei formule pentru ca opozitia sa renunte la protestul parlamentar.

Unii parlamentari ai PSD sunt nemultumiti de faptul ca, in loc sa stea la lucrarile Parlamentului, stau la balcoane. "Stam la balcoane ca aurolacii", a adaugat un parlamentar PSD.

Sursele citate spunea ca parlamentarii PSD lucreaza la o motiune simpla, care ar urma sa fie depusa saptamana viitoare si care ar putea fi folosita ca pretext pentru revenirea social-democratilor la lucrarile Camerei.

De asemenea, sursele mentionau ca motiunea simpla ar urma sa fie sustinuta si de parlamentari ai PNL. (Mediafax)

Comentarii