Plante medicinale in refacerea intelectului: rosmarinul

Rosmarinul are aspectul unui bradut tepos, cu frunze in forma de ace, colorate asemenea acelor de brad intr-un verde intunecat si tot la fel cu bradul, are o alura eleganta, viguroasa, cu inaltime ce poate atinge deseori un stat de om. Primavara devreme la capatul mladitelor, apar parca dintr-odata florile mov, grupate in forma de spic, invaluind delicat trunchiul rosmarinului, leganat de briza marii. De remarcat ca mierea de rosmarin este o miere cu totul speciala.

Dar florile se scutura si soarele verii gaseste rosmarinul rigid, raspindind prin toti porii sai un parfum sever, reconfortant; totodata arzator si sarat, acest parfum sugereaza nobletea tamiii. Rosmarinul este la el acasa in insulele mediteraneene, dar si pe coastele uscate si muntoase ale Italiei, Spaniei, Greciei si Asiei Mici, totdeauna scaldate generos de apele marii sau oceanului. La noi e aclimatizat in sudul tarii, intilnindu-se in Oltenia si Banat, calitatea sa diferind in functie de locul unde creste, dar si de anii de viata. In virsta de peste trei ani se considera suficient de matur pentru a se extrage din el uleiul eteric.

Rosmarinul (Rosmarinus officinalis) apartine familiei Labiate ce numara peste 3000 de specii, constituind o autentica familie de plante medicinale. Toate speciile Labiatelor poseda calitati tamaduitoare, ce rezulta din influenta deosebita pe care o exercita fortele cosmice ale Soarelui asupra plantelor, Labiatele avind o cantitate mare de esente volatile.

Esentele sint materii foarte volatile ce trec repede din starea lichida in cea gazoasa, se aprind usor si ard cu o flacara vie. In zilele foarte calde de vara se poate vedea deasupra cimpurilor cu rosmarin un abur transparent ce lasa lumina sa-l traverseze, ii acapareaza radiatiile calde, eliberind-o limpede, dar rece. In fizica acest fenomen se numeste „diathermie". Esentele de rosmarin nu se dizolva in apa, nu dizolva mineralele si sarurile, dar dizolva ceara, rasinile si corpurile grase, substante ce isi datoreaza existenta actiunilor calorice. Esentele sint foarte bogate in hidrogen si cea de rosmarin este substanta vegetala cea mai hidrogenata cunoscuta.

Analizind chimic rosmarinul gasim: rasini, substante amare, taninuri si uleiuri eterice din care se poate discerne pineolul, camforul, borneolul si cineolul.

Folosit in libatiuni de vechii greci, rosmarinul purta chiar numele de Libanotis. La noi a ajuns cu denumirea data de romani si anume „cel umezit de roua marii", cele doua cuvinte alaturate, ros-roua si marinis-mare, ilustrind foarte bine natura sa duala, de stimulare a eului prin continutul de uleiuri eterice si tendinta de apropiere, de imbratisare a corpurilor astral si eteric prin taninurile si substantele amare continute.

Desi in antichitate rosmarinul era folosit mai mult in serviciul cultic, in Evul Mediu incepe sa i se recunoasca principiile curative odata cu trezirea constientei oamenilor, pentru ca rosmarinul fortifica eul.

De aici rezulta calitatile sale remarcabile in refacerea dupa un surmenaj intelectual, in tratarea starilor de epuizare, in refacerea potentei. Activeaza procesele sanguine, actionind asupra singelui care e substratul fizic ce permite interventia eului. Anemia, menstruatiile insuficiente, tulburarile de irigatie sanguina sint influentate pozitiv de rosmarin. Reechilibreaza organismul caloric uman, organizarea eului si corpul astral, fiind mai bune in organisme mai bine irigate de singe si mai bine incalzite. Excita organismul, fiind digestiv si sudorific. Rezolva crampele musculare aducind servicii importante celor care sufera de epilepsie, impulsurile constructive influentind in bine un sistem nervos prea mult solicitat de eforturi intelectuale. Este un remediu specific tratarii diverselor slabiciuni ale Eu-lui, si chiar a acelei derute complete a organizarii eului pe care o reprezinta diabetul zaharat.