A fi tinar e o afacere proasta in Romania

E tare dificil sa fii tinar in ziua de azi… Romania este tara in care totul pare a concura pentru a-i lipsi de orice minima motivatie pe cei care, inca naivi, mai cred in datoria de a-si urma vocatia, de a da curs unei chemari care ii roade. Stiu de la studentii mei: majoritatea fug de invatamint, chiar daca imi marturisesc ca, in principiu, meseria in sine i-ar atrage. Dar cum sa te descurci cu nici 5 milioane, cit considera statul ca trebuie sa reprezinte leafa unui debutant?
Cred, si nu din motive subiective, ca junetea este virsta la care aplombul este maxim, daruirea de sine la fel, entuziasmul nu e inca tocit, disponibilitatea de a invata de la ceilalti, nu neaparat mai experimentati, inca mai exista, curiozitatea se mai manifesta si ea; sint, totusi, niscaiva avantaje pe care le prapadim ulterior, pierzindu-ne elasticitatea, rabdarea, naivitatea. Acesta este capitalul inestimabil al unui tinar, de care ar trebui sa se profite. Numai ca, de regula, ceea ce se cere intotdeauna cind iti cauti un loc de munca este experienta. Nu stiu de ce, exista la noi, adinc inradacinata, prejudecata conform careia vechimea ilustreaza si valoarea omului. Trebuie sa ai nu stiu citi ani vechime pentru a avansa in functie, trebuie sa te uiti la cel mai in virsta ca la un superior, chiar daca profesional este mult sub tine – tine de respect, nu? Cind apuci sa realizezi cite ceva, pe merit, pe munca ta, cei mai multi se uita parca mirati si-ti suiera, cu deloc simpatica mirare: "Io-te, domn’le, si esti atit de tinar!".
Te angajezi undeva: intri, bunaoara, in invatamint, devii medic stagiar, esti actor debutant… Programul iti este cam incarcat. Ei, si ce?, e o problema? Lasa, ca esti tinar! Lucrezi, de pilda, intr-o redactie: primesti, automat, salariul cel mai mic, chiar daca prestezi mai mult si mai competent decit restul. Esti tinar, tre’ sa incepi de jos, ti se explica. Optional, mai poate urma: "Ehei, eu, la virsta ta…". Publici o carte, doua: te pomenesti ca ti-o rasfoieste, cu ceva scepticism, asa, din virful degetelor, cite un mediocru care are meritul de a fi matur, intelegi? Ei, nu are cum sa fie ceva temeinic, serios, doar auctorele e un copchil, nici nu are treij’ de ani. Ce stie el? Iata fraza-cheie, pe care, chiar daca nu o rostesc, si-o ingina in barba chiar si cei binevoitori. Asta inainte de a-ti da generoasele sfaturi.
 Te pune necuratul sa te pronunti in anumite chestiuni destul de grave, in cea a compromisului, a asa-numitei rezistente prin cultura pe vremea comunismului. Ti se replica prompt, categoric: "Ce stii tu? Habar nu ai cum era pe atunci. Nu ai dreptul sa judeci". De parca evaluarea morala necesita calitatea de martor… Ti se cere mereu intelegere ("Nu fiti rai, mai copii!", ma indemna un distins poet iesean cind incercam sa-i amintesc jenantele concesii ale unor confrati). Mai mult decit atit, ti se impune sa taci, sa nu te bagi, trecutul nu e lumea ta, chiar daca deciziile unora de atunci te influenteaza, fatalmente, si pe tine acum.
Nu pretind, Doamne fereste!, ca tineretea ar fi o valoare in sine. Din contra, cred ca te predispune la tot soiul de decizii sau comportamente macar caraghioase, de nu de-a dreptul penibile. Nu sustin nici ca nu exista tineri imbecili. Exista, si inca foarte multi. Dupa cum sint si destui oameni in etate care si-au conservat un spirit cit se poate de viu, care nu au anchilozat. Exista (comit un paradox stereotip) tineri batrini si batrini tineri. Numai ca, la noi, sistemul face ca tineretea sa fie privita ca un soi de handicap. Te alegi, la inceput de drum, cu prea multe oprelisti, te lovesti de prea multe inertii, incit parca abia astepti sa te faci mare si sa le arati tu lor. Cind incepi sa gindesti asa, inseamna ca te-ai troglodit deja. Din pacate, toate astea fac ca, la noi, tineretea sa fie scurtata cu ani buni: intrat in sistem, tinarul se maturizeaza pripit, brusc, uritindu-se. Devine om serios, cu responsabilitati, tinzind sa cistige cit mai rapid anumite avantaje pe care le invidiaza la ceilalti.
Si atunci, ce e de facut? Cel mai simplu ar fi sa ne dam demisia, dar teama mi-e ca asta e cam greu. E limpede, a fi tinar nu e o afacere in Romania de azi. Dar merita pretul. Mai ales daca te duce capul sa te amuzi de toate situatiile prin care iti este dat sa treci.