A fost…

Coplesitoare documentarele difuzate in ultimele zile de Televiziunea publica! Cu aceste documentare, care recupereaza si asambleaza aproape tot ceea ce s-a filmat in  zilele revolutiei, TVR isi mai spala cite ceva din pacatele acumulate atit in urma cu 20 de ani, cind a fost principalul "actor" al manipularii si intoxicarii, cit si cele din recenta campanie prezidentiala, cind pur si simplu a refuzat sa se implice, lasind tot maul  televiziunilor alternative si dindu-le acestora sansa de a atinge o cota de audienta la care n-au visat niciodata.  Faptul li se parea incredibil pina si lui Rasvan Popescu, seful CNA, si Mircea Toma, directorul Institutului de monitorizare a presei. Ambii puneau aceasta defectiune in seama directorului general al TVR, care, fiind inscaunat de parlament, ca reprezentant al unui partid, a decis sa adopte pozitia nesimtirii publice, perfect ilustrata de o zicere populara: "tara arde si baba se piaptana". Sigur ca tara nu ardea, ca la revolutie, totusi, un eveniment cu o miza atit de mare, precum alegerea presedintelui, nu poate fi ignorat, fara consecinte, de singura televiziunea care se hraneste din bani publici. CNA a dat consistente amenzi unor televiziuni care, in campanie, au facut, cu nerusinare, partizanat politic. Dar TVR n-ar trebui, oare, amendata  pentru ca nu si-a onorat obligatiile fata de "dulcii sai contribuabili"?

Ca si in urma cu 20 de ani, (re)vazind unele scene din orele astrale ale revolutiei, mi-au dat lacrimile. Nu mi-e jena sa marturisesc aceasta slabiciune. Si cum sa nu lacrimezi, cind vezi atitea morminte, atitea cruci, atitia oameni jelindu-si mortii si intrebindu-se, acum, ca si atunci: "Cine a tras in noi / dupa 22?".  Cine a ademenit acel detasament de recruti la Otopeni si i-a macelarit? Cine chema trupele din tara sa vina la Bucuresti si de ce? Cum se explica faptul ca se tragea aiurea, in toate directiile, dar nu si asupra balconului CC, unde se aflau proaspetii emanati?

Dupa 20 de ani, intrebarile fara raspuns curg cu nemiluita. Dar cel putin documentarele filmate si marturiile necenzurate au spulberat un mit: nu, armata n-a fost "cu noi", ci mai ales impotriva. Armata a actionat haotic si criminal – cum erau si ordinele primite -, deseori trupele atragindu-se in ambuscade si decimindu-se reciproc. "Parca era un film, un film de groaza", povestea unul dintre supravietuitorii macelului de la Otopeni. Si avea lacrimi in ochi, amintindu-si de colegii lui muribunzi, care il rugau sa-i salveze, sa-i traga mai la o parte din mijlocul infernului. Si cine este, oare, acel sofer de maxi-taxi, imbracat militar(!), care povestea cu lux de amanunte si cu un calm suspect, cum cara el, si tot cara, de 24 de ore teroristi, morti sau raniti? "Acum, zicea – dupa ce adusese ultimele victime de la Otopeni – teroristii sint invinsi, cei care au scapat au fugit, s-au ascuns prin paduri, dar nu mai au munitie". L-a luat cineva la intrebari pe acest ins atit de "voluntar" si atit de informat, incit stia pina si faptul ca teroristii nu mai au munitie!?

Am fost socat sa-l ascult pe Ion Iliescu (sustinut indeaproape de Sergiu Nicolaescu) reiterind – in 2009! – ideea unei amnistii generale, care sa-i absolve de orice raspundere penala pe toti cei implicati in actiuni criminale la revolutie. In felul acesta, zicea luminatul fost prim-secretar de Iasi, s-ar afla toate secretele revolutiei, oamenii si-ar marturisi pacatele, nemaifiindu-le teama ca vor fi chemati "la judet", ca vor trebui sa suporte consecintele faptelor lor. Se sparie gindul, la o asemenea exonerare! Si parca se simte spaima ca el insusi va fi judecat, atit pentru nebuloasele revolutiei, cit si pentru artistica orchestrare a unor mineriade. Dar, de acum, lui Iliescu si celorlalti care au jucat in aceste tragedii… optimiste nu trebuie sa le mai fie frica: dupa 20 de ani chiar si cele mai abominabile crime se prescriu.

S-ar parea ca "prima revolutie in direct" i-a avut ca protagonisti nu, cum s-ar crede, pe Dinescu si Caramitru, pe Iliescu, Roman sau Voican-Voiculescu, pe Doina Cornea sau Dumitru Mazilu, ci pe citiva vajnici redactori ai Televiziunii Romane Libere: Teodor Brates, George Marinescu, Petre Popescu, Petre Ionescu. Astia dirijau, deopotriva, multimile si trupele, sa vina in apararea Televiziunii, a Comitetului Central, a Ministerului Apararii si a altor obiective strategice. Este posibil ca si ei, la rindul lor, sa fi fost manipulati, intoxicati de figuri aflate la vedere – precum generalul Militaru, Mihai Lupoi sau Iulian Vlad, seful Securitatii – ori de altii, din umbra. "De ce nu e luat la intrebari Brates?", intreba, patetic, in urma cu vreo 10 ani, tatal unuia dintre soldatii ucisi la Otopeni.

Ca "armata e cu noi" a crezut, un timp, pina si Doina Cornea, delicata si dirza opozanta a regimului, adusa cu mari sacrificii de la Cluj si prezentata ca garanta a revolutiei. Apoi, mai dumirindu-se, a inceput sa ia distanta, refuzind a face parte din noile structuri ale puterii, care doreau sa "implementeze" un socialism cu fata umana, de inspiratie gorbaciovista.

O harta a "teatrului de operatiuni" ne arata cum, de la vest spre est si spre sud, din Banat spre Transilvania, Moldova si Oltenia, implicarea multimii si confruntarile singeroase diminueaza, pina la o revolutie de catifea. Cind la Timisoara se murea, la Iasi se dormea. Cind, pe 22, bucurestenii au intors mitingul ceausist in unul anti si au luat cu asalt Comitetul Central, la Iasi se defila voios, intre Piata Unirii si "Casa patrata". Revolutia ar fi putut incepe pe 14 decembrie la Iasi, dar a lipsit acea scinteie, acel pocnet ca de arma (un balon sau o punga sparta), acea voce care sa coaguleze oamenii, veniti intimplator sau nu, in Piata Unirii. Pe 22 si dupa aceea, in orasele si comunele moldave, puterea a fost preluata pasnic, de cine a avut mai mult tupeu. Se poate spune ca nu doar Armata, dar si Securitatea, si Militia au fost "cu noi". Ceea ce nu inseamna ca n-avem numerosi revolutionari cu carnet (si cu facilitatile stabilite prin lege) la Pascani si la Husi, la Dorohoi si la Tirgu Frumos, la Tecuci si la Vaslui. Locuri unde – ca si la Iasi – nu s-a intimplat nimic… De unde si titlul filmului lui Porumboiu: "A fost sau n-a fost?".

… A fost, dincolo de orice scenariu, o revolutie care a schimbat soarta tarii: ne-a readus, din Africa paupera si din Asia maoista, in Europa luminilor. Restul e istorie.

In incheiere, un fapt divers: dupa luni si luni, zile si nopti de incruntata privire spre realitate, dupa manipulari si intoxicari de cea mai joasa speta, o moderatoare de la Realitatea TV ne-a anuntat ca, "iata, avem guvern!" si a zimbit: sincer, spontan, netrucat. Daca dupa acest zimbet dezinvolt nu va fi pusa pe liber, s-ar putea sa mai avem surprize, si chiar vesnic incruntatul Razvan Dumitrescu sa-si permita o relaxare. In direct.