Abcesul sino-nipon (I)

Din pacate, niciun colt al lumii de azi nu este ferit de tensiuni si pericole, unele mergand pana in preajma conflictului armat.

Intre China si Japonia, cel putin in epoca moderna, n-au fost deloc relatii de buna vecinatate, nemaivorbind de afectiune si colaborare sincera. Chiar dupa al doilea mare razboi in care cele doua tari au suferit si au avut pierderi enorme, apar periodic stari de tensiune, se profereaza amenintari si de o parte si de alta, se inmultesc  navele de „pescuit" care patruleaza in Marea Galbena si in Pacific, relatiile comerciale sufera, diplomatii dorm tot mai putin iar grupuri de „protestatari" ameninta reprezentantele diplomatice ale celuilalt invocand, intre altele, evenimente istorice dureroase.

Cel mai recent episod de acest fel a inceput cu vreo zece zile in urma. Marea Galbena si Pacificul din jurul ei sunt presarate de o multime de insule, mai mari sau mai mici, locuite sau nelocuite, cu valoare economica sau strategica sau fara nicio valoare.

Intre acestea, cele nelocuite, se afla vreo cinci insulite numite de japonezi Senkaku iar de chinezi Diaoyu, la o distanta cam de 200 km de Taiwan si 400 km de Japonia. Nu stiu pe ce cale ele au ajuns, cu ani in urma, in proprietatea unui japonez care, zilele trecute, le-a vandut statului japonez, pe vreo 26 milioane de dolari, care le-a nationalizat. De aici, toata tevatura. China sustine ca insulele ii apartin dintotdeauna, le vrea inapoi si a trimis in zona vreo 14 nave de pescuit si de razboi. Japonia spune ca este o pretentie fara sens si a trimis acolo si mai multe nave. Secretarul de stat american Leon Panetta s-a dus si la Tokio si la Beijing, indemnand ambele parti la calm si moderatie s.a.m.d.

Intre timp mii si mii de chinezi „indignati" au iesit in strada, au strigat fel de fel de lozinci antijaponeze si au atacat ambasada si consulatele nipone din mai multe orase, indeosebi din sud-estul Chinei. Autoritatile, de-o parte si de alta, sustin dreptul „sfant" al tarii lor la acele insulite nelocuite dar spera intr-o solutie „pasnica si negociata". Sunt declaratii obisnuite in asemenea situatii pentru ca, de fapt, sunt convins ca niciuna din parti nu vrea razboi.

Dar, mai stii? Orientul a fost dintotdeauna imprevizibil iar razboaiele mai mari sau mai mici nu s-au terminat, acolo, niciodata.

Insa, chiar daca nu se aud tunurile, consecintele negative nu lipsesc. In afara celor politice si diplomatice se fac puternic simtite cele economice. Cele doua tari sunt niste giganti economici iar relatiile lor, pe acest plan, sunt, in mod firesc, de mari dimensiuni; numai intr-un singur an schimburile lor comerciale se ridica la aproximativ 350 miliarde de dolari iar celebrele firme japoneze Toyota, Panasonic, Canon, Nissan, Mitsubishi Motors sunt prezente de multi ani in China. Tensiunea dintre cele doua tari pe tema insulelor in cauza deja le-a produs pagube importante pentru care Japonia vrea despagubiri etc. etc.

Sa mergem mai la adancime. De ce se cearta asa rau doua tari atat de mari pentru niste stanci nelocuite aflate in plin ocean?

Explicatia auzita cel mai des este ca apele lor teritoriale ar contine resurse importante de hidrocarburi. Sa ne amintim de diferendul nostru cu Ucraina pentru Insula Serpilor.

Daca ar fi asa atunci cearta sino-nipona ar avea temei data fiind foamea de energie a economiilor celor doua protagoniste.

Dar n-am vazut nicaieri vreo confirmare credibila a ipotezei bogatiei submarine din zona. (Va urma)