Adevarul si inamicii lui

Joia trecuta inca nu stiam rezultatul, nu stiam nici daca Romania va conditiona acordarea statutului de rezolvarea, de catre Serbia, problemei minoritatii romanesti (valahe) – asa cum se zvonea in diferite medii – dar am spus clar ca ar fi o greseala daca Romania nu ar face-o. Si a facut-o.

Cu o zi inainte, Cristian Diaconescu, ministrul de externe al Romaniei, s-a tinut ferm pe pozitii iar la Summit-ul de joi liderii tarilor U.E. n-au avut incotro si au dat statutul Serbiei doar cu conditia indeplinirii cerintelor romanesti.

Au aparut, imediat, reactiile. Unii au inteles pozitia Romaniei ca pe una normala, in limita dreptului oricarei tari membre U.E. de a-si promova si apara interesele legitime; mai ales cind aceste interese sint conforme cu conventiile si regulile U.E.

Altii, insa, au clamat pe toate caile si tonurile ca Romania s-a facut de ris, ca a avut o prestatie penibila, ca ceilalti priveau in pamint de rusinea Romaniei, ca Romania va plati scump aceasta gafa uriasa etc. etc. Ca un ziar ca englezul „The Economist" si alte citeva, straine, au facut asemenea afirmatii nu ma mira si nici nu ma supara; de neinteles (sau poate de inteles) este, insa, atitudinea unor media romanesti – in special Televiziuni – care transmiteau la nesfirsit aceste aberatii.

Sa privim lucrurile mai in-de-aproape, poate reusim sa distingem adevarul de opusul lui; in chestiunile sociale si politice – mai ales in relatiile internationale – acest lucru nu este intotdeauna lesnicios.

Sa plecam de la lucruri certe. Astfel, orice stat care vrea sa adere la U.E. este obligat sa indeplineasca, intre altele, si criteriile politice stabilite cu ani in urma la Copenhaga; intre acestea, protectia minoritatilor nationale inscrisa in tratatele internationale, regionale si bilaterale. Or, Serbia nu poate face exceptie de la aceasta regula. In paranteza fie spus, se stie ca drepturile omului – la nivel European dar si al O.N.U. – au devenit o adevarata religie iar, intre acestea, cele ale minoritatilor nationale ocupa un loc cu totul aparte.

In al doilea rind, o tara nu poate acorda drepturi unor minoritati si sa priveze de aceste drepturi alte minoritati.

Or, in Serbia, tocmai aceasta este situatia. In Voivodina ungurii si romanii se bucura de drepturi apropiate de standarde, pe cind in Timoc vlahii – care nici nu sint considerati romani – sint privati de drepturi elementare ca utilizarea limbii in scoli, Biserica, administratie etc. In plus, sint supusi unei politici agresive de deznationalizare. S-a scris suficient pe aceasta tema, asa ca nu mai insist.

Chestiunea este alta. Bocitoarele au scris (spus) ca toti ministrii adunati la Bruxelles au fost surprinsi de atitudinea inflexibila a Romaniei ca si cum ar fi auzit pentru prima data de problema vlahilor din Serbia. Este un neadevar evident. Problema este mai veche, ea a fost ridicata de noi si pe plan bilateral si multilateral iar celebrul Protocol romano-sirb care a deblocat situatia era elaborat mai demult numai ca nu fusese semnat; partea sirba gasea mereu motive de aminare. Si atunci unde este „obraznicia" Romaniei daca ea nu a cerut partii sirbe decit sa semneze un Protocol deja negociat si care cuprinde exclusive prevederi incluse in tratatele internationale si in criteriile politice de aderare la U.E.?

Cine citeste Protocolul va observa imediat ca cele inscrise acolo nu exced cu nimic cerintele generale de protectie a minoritatilor nationale aplicate in toate statele U.E.: limba materna in scoli, presa, Biserica, interzicerea politicii agresive de deznationalizare iar, in cazul Serbiei, libertatea celor din Timoc de a se auto-intitula vlahi sau romani dupa libera lor vointa; chestiunea imi aminteste de problema ceangailor din Moldova.

Romania se obliga, conform principiului reciprocitatii, sa respecte aceleasi standarde pentru sirbii de la noi. Nu stiu cum Serbia va rezolva cerinta reprezentarii parlamentare a minoritatilor. Probabil, va trebui sa umble la Constitutie.

Bunavointa Romaniei s-a manifestat si in alt plan. Noi nu am cerut sa monitorizam Serbia privind aplicarea Protocolului ci am delegat acest drept Comisiei Europene care monitorizeaza toate tarile U.E.

Unii din „binevoitori" gasesc o similitudine intre pozitia Romaniei in chestiunea statutului Serbiei si cea a Olandei in privinta admiterii Romaniei si Bulgariei in Schengen. Ambele tari, spun ei, s-au facut de ris atunci cind s-au pus de-a curmezisul si au tulburat si mai mult apele in U.E.

Este o paralela fara nici o valoare care denota mai mult rea vointa decit analiza obiectiva. In realitate, deosebirea intre cele doua pozitii este mai mult decit evidenta pentru oricine urmareste cit de cit evolutia vietii internationale.

Romania a cerut pur si simplu respectarea riguroasa a regulilor jocului, aplicarea aceleiasi unitati de masura tuturor partenerilor, in timp ce Olanda „adauga la lege", cum spun juristii. Adica, ea cere Romaniei si Bulgariei sa indeplineasca niste conditii care nu exista in Tratatul Schengen; cu alte cuvinte, schimba regulile in timpul jocului, fapt neadmis in nici un tip de joc, cu atit mai putin in relatiile internationale.

Si o alta deosebire: in Romania si puterea si opozitia au aceeasi pozitie in chestiunea sirba, in timp ce in Olanda guvernul cedeaza santajului unui partid xenofob de extrema dreapta, membru al Coalitiei de la Guvernare; de altfel, SITE-ul instigator al acestui Partid va fi subiect de dezbatere in Parlamentul European.

Nu pot trage decit o singura concluzie: Romania a actionat corect, adica in spiritul intereselor sale legitime, dar si al Tratatelor internationale si europene in vigoare. Iar daca privim lucrurile si dintr-un punct de vedere national-subiectiv, este bine ca Romania a ridicat tonul, ocazie cu care comunitatea europeana a aflat, odata in plus, ca Romania nu este un membru pasiv – care face doar ce i se spune – al acestei comunitati.

Regretabil ramine faptul ca chiar unii de la noi, mai ales din media, considera, in pofida adevarului, ca Romania a actionat prost, ca s-a facut de ris, ca a fost penibila etc. Daca ar fi fost asa, atunci sint sigur ca Opozitia, in mod necesar vocala, ar fi atacat din toate pozitiile Puterea pe aceasta tema. Dar ele si-au dat mina, fapt de natura sa inchida complet gura cirtitorilor.