Caută 
3 MIN
Profesorul Corneliu Datcu este pensionar de multi ani si se remarca inca prin luciditate, memorie si un imens rezervor de istorioare pline de intelepciune. Omul acesta a avut o activitate intensa si, ca atare, a elaborat nenumarate scrieri, bine apreciate, in domeniul sau. Ciudat este insa faptul ca inca se oftica si chiar sufera atunci cind este considerat o „jucarie stricata".
Intr-o convorbire telefonica avuta cu el mi-a relatat o banala intimplare care l-a marcat cam disproportionat de mult.
– Alo, salut, ce mai faci?
– Bine, multumesc. Tu?
– Azi veneam de la piata, cu o sacosa cam grea si mergeam cu pas apasat, chibzuit. Pe o banca erau doi tineri…
– Doar nu ti-au smuls sacosa, glumesc vesel.
– Nu, mai rau.
Ce putea sa fie mai rau? L-au lovit oare? Ma framint si devin cam prea interesat.
– Nu mai spune, te-au lovit?
– Mai rau, pare a suspina profesorul Datcu.
– Pai, nu ma fierbe, omule!
– Cind m-au vazut, au inceput a chicoti si sa-si dea coate. M-am prefacut ca nu-i vad. Deodata, unul, cel mai obraznic, striga spre mine: Mosule, las-o mai incet!
Ma opresc si privesc intrebator spre ei, nu am priceput ce vor sa-mi spuna. Ii intreb putin derutat:
– Poftim? Ati spus ceva?
– Da, am spus s-o lasi mai incet, ca altfel o sa te prinda radarul!
Inca nu am prins sensul celor spuse si ma uit intrebator spre ei.
– N-ai inteles? Mergi cu viteza prea mare si mai incolo este un radar!
Incep sa rida si eu abia atunci am inteles obraznicia netrebnicilor.
– Si pentru asta te amarasti asa de tare?
– Mai mult decit crezi. M-a afectat foarte mult. Nici nu stii ce mult am suferit!
– Dragul meu, cred ca ar trebui sa te invit la o sedinta de consiliu. Nu-ti poti imagina la ce dimensiuni este utilizat limbajul grobian.
– Lasa asta. Nu-i totuna. Acolo exista un interes. Este, daca vrei, o disputa intre doua tabere si sint permise chiar si magariile. Dar in cazul meu?
– In cazul tau, doi tineri se amuza de batrinetea ta.
– Pai vezi? Ma doare enorm cind batrinetea este considerata un defect, care atrage remarci pline de rautate.
– Totusi, trebuie sa accepti ca o masinarie veche are epitetele ei consacrate.
– Dar daca este o masina Bugatti?
– Mda, ai dreptate. Eu chiar asa te vad. Evident ca imi pare rau si sint sigur ca o vopsitorie noua si citeva piese schimbate te-ar transforma intr-un stralucitor Bugatti.
– Fara falsa modestie, eu chiar asa ma vad.
– Te asigur ca asa te vad si toti cei care te-au cunoscut. Tinerii aceia care te-au suparat nu stiau ca…
– Chiar daca nu stiau, puteau sa respecte o viata de om, un traseu, deloc usor, pe care l-am parcurs.
– Nu le putem cere asta. Au o alta lume decit a noastra, sint alte valori acum, alte idealuri.
– Evident, nu te contrazic, dar nici o educatie, oricit de sumara ar fi, nu te indeamna sa respingi valorile predecesorilor.
– Predecesorii le-au impus constringeri si chiar au cautat sa le ofere un model. Model care, intre noi fie vorba, nu intotdeauna era si foarte reusit.
– Nici nu m-am gindit la asta. Generatia noastra a facut multe gogomanii, din pacate preluate aproape in totalitate de urmasi. Erau, insa, citeva valori care s-au perpetuat inca de la omul primitiv.
– Care sint acelea?
– Respectarea inaintasilor. Era un crez pe care l-am considerat perpetuu.
– Citi nu fac acum harcea-parcea din inaintasii nostri pe care noi, romanii, i-am mitizat?
– Ai dreptate. Eu insa ramin la parerea mea si din acest motiv sufar.
– Vrei sa ma exprim mai plastic?
– Ce vrei sa spui?
– Uite cum vad lucrurile. Un bou paste iarba (verde). Acolo cineva a pierdut un stilou Mont Blanc (cu penita de aur). Boul este interesat de iarba si daca va calca pe stilou, putin ii pasa. Nici vorba sa-si faca procese de constiinta.
– Si tu crezi ca tinerii aceia…
– Cam asa.
– Stiu si eu? Nu ma prea consoleaza…
– Nici pe mine.
