Amuzament nebun cu „Christina Domestica”

Multa rabdare a trebuit sa isi exerseze Petru Cimpoesu pentru a i se recunoaste ceea ce, de fapt, macar din 2000, de la aparitia discreta a Povestii Marelui Brigand, i se cuvenea: faptul ca este unul dintre prozatorii cei mai importanti ai generatiei ’80. Simion Liftnicul, ineditul sau "roman cu ingeri si moldoveni" din 2001, a atras atentia unui numar de critici, plusindu-i numele in liga superioara a romancierilor contemporani. Astfel incit cartea de anul trecut, Christina Domestica si Vinatorii de suflete, este un titlu care, sint sigur, i-ar satisface nu numai pe cititorii profesionisti, ci si pe consumatorii obisnuiti de literatura comerciala, care ar gasi suficiente motive de placere in paginile romanului. Petru Cimpoesu pare a scrie o proza care cultiva senzationalul, cu tot felul de scenarii, cabale, aliante politice, cu tot soiul de rasturnari de situatie, de piste false care isi afla "rezolvarea" in derizorii solutii epice, cu suspans si intriga politista, dar si cu o miza parodica, de subminare consecventa a genului. Dupa Simion Liftnicul, el isi extinde viziunea bufa, carnavalesca la un palier mult mai larg: trece de la viata unei scari de bloc la un scenariu care uneste interesele armate ale Romaaniei si Statelor Unite, intr-un spatiu ce ascunde secrete esentiale, legate de extraterestri si tot felul de teste stiintifice: insula Roland. Dincolo de fantezia debordanta, totul este supus cu atentie unui tratament ironic, caci lumea fictionala, desi bizara, nu este deloc straina, in spirit, de realitatea de care ne lovim zi de zi: toponimia nu mai lasa nici o indoiala: Boohoosh, Baakho etc.
Se construieste astfel un scenariu elucubrant, inepuizabil, sursa de umor irezistibil, dar si de alerte atentionari: respectiva insula, proprietate a statului roman, gazduieste un experiment pus la cale in ciuda comploturilor si a interventiilor serviciilor secrete, ale agentilor dubli mai timpi decit in proza lui Hasek: formarea omului nou, maretul plan al lui Ceausescu. E vorba despre un "meta-om", lipsit de dorinte, lipsit de instinct sexual, reproducindu-se prin clonare si muncind "12 ore pe zi fara sa pretinda salariu". O tema pina mai ieri grava, favorita a antiutopiilor de coloratura antitotalitara, dar nu lipsita de actualitate azi, cind tocmai larga paleta de optiuni transforma individul intr-un "sclav fericit". Controlul gindurilor este unul dintre experimentele care se pun la cale pe strania insula, insa cu mijloace catifelate. Ca in Minunata lume noua a lui Huxley, tocmai excesul de "fericire" confectionata in laboratoarele ideologice reprezinta mijlocul cel mai eficient de a controla omul si de a-l abate de la stradaniile sale personale, deci egoiste. Elena Ceausescu coordoneaza, cu sirg malefic, o retea de "icechimuri", institute menite sa creeze iluzii si sa transforme realitatea intr-un set de senzatii induse pe cale chimica. Totul miroase, cum s-a sesizat in graba, a Tablete din tara de Kuty si, mai puternic inca, a Gulliver in Tara Minciunilor, cartea prea putin cunoscutului Ion Eremia. Acolo noul specimen humanoid avea stomacul extirpat, se hranea cu pamint si purta blana, pentru a nu mai avea nevoie de vestminte. Aici este sistematic amagit, conform unui percept intru totul convenabil: "Realitatea vizibila este un efect conditionat". Procedeul nu e nou, e chiar consacrat insistent in antiutopii, iar imaginea acestui mutant ne este si ea cit se poate de cunoscuta, cu toate diferentele de nuanta: "Aceste idealuri (ale revolutiei – n.m.) vor fi imprimate de la bun inceput in formula lui genetica, impreuna cu toate conceptiile inaintate despre lume si viata. Iar din punct de vedre fizic, va avea dimensiunile unei pisici si capul cit o portocala, fiind proiectat anume asa, pentru a nu consuma prea multe din resursele planetei. In al doilea rind, va fi cu mult mai inteligent decit orice om, rezolvind in minte orice ecuatie diferentiala. In sfirsit, meta-oamenii nu vor mai folosi limbajul articulat al oamenilor, ci vor comunica direct prin telepatie. Iar in rest, vor mieuna ca pisicile". Prin urmare, astfel de fiinte modificate genetic percep realitatea asa cum li se impune: unii sint in stare sa consume ciorapi imputiti, avind convingerea ferma ca savureaza cei mai deliciosi cirnati. O turma de creaturi ghidate si manipulate dupa bunul plac al unui sistem care isi consolideaza structura cu riscul distrugerii propriilor supusi.
Finalul inscrie totul intr-un cadru verosimil, intru totul recognoscibil, acreditind fabulatia labirintica de pina atunci. Evident, totul este gazduit intr-un Bacau pe care il recunoastem usor, iar naratorul isi aroga datele biografice ale autorului: e inginer petrolist, face naveta, traieste reconfortante aventuri galante etc. Si, in plus, preia subiectul romanului de la scriitorul ratat Bazil si isi anunta intentia de a scrie o carte despre sfirsitul lumii. Numai ca, atentie, lumea nu va disparea odata cu sfirsitul ei, caci, va mai amintiti?, "realitatea e un simplu efect". Prin urmare, vor disparea aparentele, deci tot ceea ce noi percepem. "Va exista numai ce vor ei". Extraterestrii? Hm! Inainte fuseseram avertizati ca martieni sint de fapt securistii. Sau, ma rog, marii manipulatori ai gindirii. Si astfel romanul se intoarce catre sine insusi, inchizind un cerc, o spirala, tot printr-o levitatie. A Christinei, evident, adusa si ea in tirgul moldav. Mai mult chiar: cu o clipa inainte de ridicarea catre cer a damei, scriitorul, cu subiectul proaspat in mine, se mai intilneste si cu editorul L., directorul unei importante edituri. La care, poate verifica oricine, cartea chiar apare, de vreme ce, iata, eu scriu, iar dumneavoastra cititi aceasta cronica despre ea. Si, in plus, mai impusca si 3 prestigioase premii, dintre care ultimul, cel al "Ziarului de Iasi", decernat vineri, 18 mai.
Ei, comedie! Iar se incurca itele… Ba bine ca nu, pentru ca intregul roman reprezinta un joc inteligent, in care ironia da mereu tonul si care ii face cu ochiul cititorului. Petru Cimpoesu a impus un anumit stil de umor bazat pe hiperbolizarea fantezista a unei realitati nu saraca in momentele ei de ridicol. In orice caz, Christina Domestica si Vinzatorii de suflete poate prilejui ceasuri de amuzament nebun, incordare detectivistica, suspans si tot ce va mai doreste inima. Totul de o foarte exigenta calitate. Rara avis! Nu e de pierdut, credeti-ma!