Animale de companie

Dupa ce a fost suit de stramosi in varful lantului trofic, dezvoltandu-i-se astfel gustul pentru intreaga Creatie, omul zilelor noastre traieste intr-o relatie complicata cu sine insusi si cu animalele din jurul sau. Si nu ne referim aici la creaturile pretuite in mod instinctiv pentru carnea, branza, laptele, ouale, blana, pielea, oasele si organele lor, ci la animalele de companie.

Spre necazul pesimistilor si al nefericitilor de tot soiul care afla in solitudine o virtute, omul, nici chiar cand e doar cu sine insusi, nu e singur. Fiinta noastra trupeasca este vizitata, colonizata, locuita, folosita sau intretinuta de milioane si milioane de popoare nevazute de microorganisme a caror importanta in viata noastra e departe de a fi deslusita. Pe unii dintre locatarii vii ai corpului nostru ii stim, pe altii nu. Cercetarea stiintifica a microbiomului uman este un domeniu de investigatie relativ nou, una din initiativele notabile fiind Proiectul Microbiomului Uman, studiu cu potential de Nobel, finantat cu peste o suta de milioane de dolari de Institutul National de Sanatate din S.U.A.

Dincolo de incertitudinile stiintei, este stiut ca in corpul fiecarui individ, optimist sau pesimist, fericit sau nefericit, exista de zece ori mai multe celule microbiene decat celule umane, ceea ce face din oameni unele din cele mai bune animale de companie de pe pamant. In viata si dupa viata, suntem la dispozitia altora, marunti si nevazuti, gata sa le implinim nevoile. Chiar asa, daca noi nu suntem chiar noi, ci multi altii, mici si foarte mici, cine suntem noi? Ia, mai bine, sa lasam deoparte aceasta chestiune delicata si sa revenim la adevaratele animale de companie.

Dictionarele limbii romane, mai mereu in intarziere in raport cu circulatia vie a cuvintelor, nu explica ce inseamna „animal de companie". Gasim, totusi, o definitie in Conventia Europeana pentru Protectia Animalelor de Companie: „orice animal detinut sau destinat a fi detinut de catre om, in special pe langa casa, pentru agrement sau companie".

Renuntam la a discuta extremele agrementului si companiei, adica atitudinile si comportamentele indivizilor pentru care animalele sunt tot „oameni" si ale celor pentru care animalele nu sunt nici macar fiinte, ci decoratii interioare si exterioare, si ne oprim sa observam ca detinerea unui animal de companie, fapt normal, tinde sa oglindeasca statutul social al individului, fapt anormal.

De regula, intre oameni si animalele lor de companie se stabilesc, in timp, numeroase afinitati. Cu diverse ocazii si in diverse locuri publice, precum parcurile, in care, din motive de igiena publica, e interzis accesul cu animale de companie, se poate observa cat de mare este asemanarea intre stapani si protejatii lor. El, pletos, retro-zdrentaros, cainele, mitos. Ea, o pisicoasa, mata cea iubita, foarte matasoasa. El si ea, vioi, patrupedul, cu blana valvoi. Ei, ordonati si casnici, el, sultanul, lenesut si pasnic. Exemplele tind sa adevereasca spiritul sugubat al proverbului urban „Spune-mi ce animal de companie ai, ca sa iti spun cine esti."

Exista, insa, si cazuri, nu putine, in care legaturile dintre stapan si animalul sau de companie servesc altor ambitii. Aidoma hainelor, accesoriilor, locuintei sau autoturismului personal, mult iubitul animal de companie devine eticheta mastii publice a individului. Un dog german care plimba dupa el un pitic spilcuit, sofer de 4 X 4 si proprietar de arma de vanatoare („Nu trageti, dom’ Semaca!") e tot atat de afin cu stapanul sau pe cat este proprietarul potrivit cu marele autovehicul de teren si cu puscociul folosit ocazional la happening-uri barbatesti, menite sa imblanzeasca instinctele ancestrale ale „biznismanului de top". Cine pricepe implicatiile scenei idilice de mai sus intelege ca animalul de companie da masura habitaclului detinut de sensibilul beneficiar si oglindeste gradul de armonie cu intricatiile egoului proprietarului.

Actualmente, aspirantul la statutul de vajnic reprezentant al clasei de mijloc poate alege sa-si lustruiasca blazonul de mic burgeois cu: a) o pisica nu tocmai ieftina, cu blana fina si ochi frumosi, b) un caine de talie mijlocie, cu pete si cu forme atletice, c) un acvariu cat mai incapator, cu pesti cat mai exotici, d) un terariu micut, animat de una, doua broscute testoase, posibil cu o tarantula ori un serpisor nu prea veninos, e) rozatoare dragalase, lasate in grija copiilor etc.

Pentru o buna primire in randurile „aristocratiei", e nevoie de pedigree, in traducere, de mult spatiu locativ si de banet serios. Dragostea stapanului fata de animalul preferat trebuie sa se manifeste plenar si discret, la adapost de ochii curiosi ai celor multi si invidiosi. In principiu, cu cat specia e mai ocrotita de lege, cu atat e mai indicata naturalizarea ei pe vastele proprietati ale omului care, din pura dragoste fata de animale, vrea sa fie si el in rand cu cei de sus. Nimic nu e mai grozav pe lume decat o maimutareala cu staif!

De fapt, la o privire deloc partinitoare a fenomenului, constatam ca unii oameni au atins performanta de a tine oameni ca animale de companie, din nevoia altruista de a-si ranforsa standingul, fata de sine si fata de superiori.

Asadar, 1) Cum deosebim un iubitor de animale de un animal iubitor de sine? si 2) Cum se poate afla daca cineva e sau nu pe post de animal de companie?

Daca, la intrebarea 1), raspundeti ca un iubitor de animale de companie culege de peste tot excrementele animalului iubit, in vreme de dihania iubitoare de sine are o lipsa de bun-simt mai crasa decat instinctele fiintei pe care, chipurile, o ocroteste, atunci aveti dreptul sa presupuneti ca sunteti un bun stapan de animale de companie.

Daca, pe post de raspuns la intrebarea 2), observati ca a) seful va cam tine la serviciu, b) supravegheaza riguros programul dvs. de activitati cotidiene, c) va aloca timpi exacti de odihna si de refacere, d) va mustra cand dati gres ori va lauda cand indepliniti cu succes o activitate, e) va permite sa (va) mancati in locuri special amenajate si f) va scoate, din cand in cand, in locuri publice, atunci, da, sunteti fericitul si destoinicul pet al unui master cu o parere mult prea buna despre sine, sarmanul dobi…!