Caută 
4 MIN
Inaugurat in ambianta culturala a anilor ’60 de catre Pierre Restagny, Yves Klein, Francois Dufrene, Jean Tinguely, Niki de Saint-Phalle, "noul realism" se aratase de la bun inceput ostil exceselor consumeriste ale lumii occidentale. Intentia acestuia era sa realizeze "noi aproprieri perceptive ale realului", in conditiile industrializarii agresive si a saturatiei de obiecte neutilizabile. Protagonistii lui propun o radicalizare a mesajelor artistice in directie critica, dublata de o revizuire a mijloacelor de expresie. Un artist de felul lui Ricard Cézar, de pilda, activeaza ideea "sculpturii-actiune" (replica a "picturii-actiune" exersata de americanul Jackson Pollock), constind in asamblari si compresiuni de obiecte metalice (in special, masini uzate). Arman, la rindu-i, concepe "acumulari" din materiale reziduale (ceasuri defecte, cutii de conserve, roti), iar elvetianul Daniel Spoerri (originar din Galati), expune in galerii trap-pictures ("tablouri-capcana") sau esantioane de Eat art (lucrari compuse din legume, resturi de mincare, vesela cartonata), toate presate si agatate de pereti.
Cum ar putea fi "citite" piesele expuse de Dragos Patrascu la Clubul "Motor"? In neobisnuita desfasurare de forme, doua sectiuni par distincte; una dedicata lui Leonardo – calc renascentist al lui homo universalis, al umanitatii integrale, centrate pe geniu si creativitate; cealalta, ilustrind agonia lumii de azi, conflictul acutizat al valorilor, transformat in antiteza belicoasa dintre adevar si minciuna, bine si rau, sens si non-sens. Marele Arhitect a dat lumii frumusete, adica proportie, echilibru si armonie. Uriasul mecanism pus in miscare devine insa vulnerabil datorita gestionarii nechibzuite de catre om a propriului potential inventiv. Timpul de fata indeamna la reflectie. Cine sintem? Incotro ne indreptam? Cum ne putem salva?
Mesajul lui Dragos Patrascu pare a fi sustiut pe trei piloni simbolici principali: omul, roata si calul. Pentru a caracteriza virtutile umane, sint alese doua din modelele clasice: Vitruviu si Leonardo da Vinci. Primul fusese unul dintre arhitectii, inginerii si scriitorii cei mai importanti al Antichitatii, inventind macarale, scripeti, ceasuri mecanice, clesti, suruburi, clepsidre. Vitruviu credea ca orice edificiu trebuie sa aiba trei calitati: firmitas, utilitas, venustas, adica durabilitate, utilitate si inzestrare estetica. Situat pe o axa similara, Leonardo este vazut ca intruchipare a talentului ingineresc (anticipase functionarea multor mecanisme moderne de locomotie si zbor), dar si a artistului de exceptie. "Omul vitruvian" al acestuia face elogiul corpului uman, intocmit dupa legile tainice ale geometriei divine. Leonardo ii inscrie conturul in figurile simple ale cercului si patratului, aratind ca in natura formele sint coerente si previzibile, indiciu al unei bune intocmiri initiale. Omul lui Leonardo este, totodata, cel al progresului tehnic, al emanciparii prin experiment si cunoastere. Reconstituindu-l din resturi, Dragos Patrascu surprinde omul in plin exercitiu euristic, in propriul "laborator" creativ, flancat de inscrisuri, schite, angrenaje rotative, pirghii sofisticate, incercind parca a se reconstrui pe sine din materialul precar aflat la indemina.
Derivata de la forma inchisa a cercului – replica geometrica a perfectiunii -, roata este in egala masura simbol al istoriei, al petrecerii timpului si al mobilitatii catre scop. Rotile dintate, cu spite, tamburii circulari, rotile mari, mici, in forma de elice, devin elemente de legatura, leit-motiv al ideilor de ordine si coeziune interne oricarui mecanism functional.
In majoritatea evocarilor mitologice, calul simbolizeaza forta, vitalitatea, triumful, dar si trufia sau desfriul. Calul este atributul lui Apollo, in calitatea lui de zeu solar, avind de partea sa atúurile gnozei si initierii. Calul alb trece drept simbol al puritatii, in timp ce bidiviul negru este unul al desfriului, trufiei si pacatului. Pegas, calul inaripat, sugera deschiderea spre spiritualitate si noblete, fiind replica patruped-ascensionala a Inteleptului sau a Initiatului. Aflat in intuneric, el poate deveni calauza clarvazatoare, sugerind cautarea unui tel superior; nestrunit si nestapinit, duce, dimpotriva, la nebunie si moarte.
Caii lui Dragos Patrascu reitereaza intr-un fel destinul omului generic, situat in intervalul dintre inceput si sfirsit, dintre viata si moarte. Calul inaripat poate fi un rapsod al prapadului apocaliptic, al justitiei finale, dar si purtatorul mesajului salvator, menit sa indice lumii sensul cel bun, de urmat. Calul rasturnat, impovarat de idolul falsitatii, este vehiculul fatal spre imperiul valorilor inversate. Sintem afectati uneori de o miopie axiologica, datorita careia ne este greu sa distingem binele de rau. Adinciti in recreatii si distractii fara miza, parem "distrasi" tocmai de la ceea ce ne priveste cu adevarat. Poate din acest motiv nu vedem intotdeuna lucrurile cu adevarat importante – cum ar fi, de pilda, o opera de arta aflata sub chiar ochii nostri.
"Trimbitarea" adevarului pretins de catre artist, poet sau filosof poate parea unora complet anacronica si stridenta. Nu si lipsita de justificare, as spune eu, cita vreme acestia scruteaza cu un plus de acuitate vizuala atit perspectiva, cit si profunzimea. Lucrarea lui Dragos Patrascu este o ingenioasa alegorie plastica, excelent fortificata speculativ, care ne invita sa discutam, intr-un cadru cu totul neconventional, fara pretiozitate academica, despre sensul istoriei, al omului si al artei. Unde? Bineinteles, la "Motor".
