Caută 
4 MIN
In a sa Galaxie Gutenberg, Marshall McLuhan evoca o intimplare povestita in cartea unui antropolog englez, preocupat sa inteleaga naravurile omului situat la antipozii civilizatiei. Un inspector sanitar, poposit in mijlocul unui trib african, cauta a-i invata pe indigeni cum sa se fereasca de boli. Pentru o mai buna ilustrare, acesta le-a proiectat bastinasilor un film despre cum ar trebui sa procedeze pentru a scapa de gunoaie, de apa statuta din jurul colibelor, de tintarii care le amenintau sanatatea. Chestionati asupra imaginilor vazute, cei mai multi faceau trimitere la… o gaina pestrita. Rederulind filmul, realizatorii au descoperit, intr-adevar, ceea ce ei nici nu observasera; o agila inaripata, taind in fuga cadrul indepartat. Cit priveste mesajul, opiniile erau fie vagi, fie lipsite de noima. Iata ca, desi privim, nu vedem intotdeauna ceea ce trebuie.
Mi-am amintit de aceasta "istorie" zilele trecute, la o discutie seminariala despre investirea simbolica a spatiului ambiant. Sugeram ca prezenta unor lucrari de arta in locatii cu destinatie publica – sociala sau comerciala – poate spori in buna masura vizibilitatea si anvergura acestora. Am cautat exemplul cel mai la indemina, credeam eu – Clubul "Motor" din inima cartierului studentesc "Tudor Vladimirescu". I-am intrebat pe tinerii studiosi daca au fost acolo si ce anume le-a retinut atentia. De trecut, trecusera aproape toti. Imagini memorabile? O motocicleta cool infipta in peretele exterior, mese de tenis, biliard, tinte pentru darts, bere, fete, fum, chelneri, muzica… Intr-un tirziu, parca presimtindu-mi panica, una dintre studente mi-a raspuns ezitant tot cu o intrebare: "Va referiti la chestiile acelea de pe pereti?". Dupa incuviintare, adunarea s-a luminat subit; fiecare isi amintea ceva, dar, ca si in cazul ignorantilor din jungla africana – rupt din context si nesemnificativ.
Doua situatii, timpuri diferite, aceeasi problema: cum anume ne gestionam privirea? In mod frecvent, ochii se fixeaza pe o directie, dar rateaza involuntar tinta. Se pare ca operam selectiv in chiar propriul cimp vizual. Desi cu ochii deschisi, ni se intimpla uneori sa ne deplasam "orbeste", fara sa vedem ceva anume. Daca nu este patologica, "orbirea" trece drept conjuncturala; tine uneori de mobilizarea atentiei, alteori de felul in care ne este educata privirea. Despre vaz se spune ca ar fi cel mai important dintre simturi, dar si cel mai superficial. Pentru a nu ramine la nivelul suprafetelor, privirea trebuie sa "atinga" obiectul, sa-l focalizeze cu interes si disponibilitate comprehensiva. Acest lucru este posibil doar daca ceea ce vedem "in afara" ne priveste intr-adevar, daca nu sintem cu totul indiferenti…
Cunosc multi oameni care frecventeaza clubul din "Tudor", vadit insensibili la entuziasmul sportiv intretinut cu vodca, bile si sageti. Spatii de juisare bahico-sonore se gasesc fara efort. Nu si o lucrare "cu totul altfel", care sa-l aiba ca autor pe Dragos Patrascu. Ce am putea vedea in localul respectiv? Sau, mai bine zis, ce anume ar trebui "sa nu pierdem din vedere"? O reproducere la scara marita a "Omului vitruvian", schitat altadata de un Leonardo da Vinci; doi cai uriasi – primul semet, inaripat, cabrat in intentia zborului, celalalt rasturnat, cu picioarele in sus; roti de forme si marimi diferite, alcatuind un univers mecanic bine asamblat si articulat, ale carui semne se "citesc" intr-o ordine previzibila, aidoma unei carti cu imagini. Modulele succesiv desfasurate au patina aurie, dind impresiile de miscare, noblete si vechime. Lucrarea este realizata in intregime din materiale reciclate – tevi, sirme, instrumente muzicale scoase din uz – totul capatind alura unei veritabile "Apocalipse" vizuale.
Dragos Patrascu prefera compozitiile incifrate, codificate simbolic, de aceea fiecare se preteaza unor "tircoale" hermeneutice. In persoana celui pomenit, profesorul, curatorul si artistul se intilnesc in chip fericit. Preda la Universitatea ieseana de Arte, unde isi indruma studentii pe calea virtuozitatilor grafice. Un doctorat despre estetica americanului Arthur Danto il situeaza in miezul preocuparilor de resemnificare a "operei de arta" si de legitimare a experimentelor artistice postmoderne. Ca organizator de evenimente, isi mobilizeaza periodic tinerii colaboratori in proiecte colective bine ajustate conceptual ("Erotica", de pilda, a capatat deja notorietate). Artistul Dragos Patrascu imbina cu dexteritate uneltele graficianului cu cele ale asamblorului de imagini si obiecte. Prefera desenul monocrom, in creion sau penita, simpatizind probabil cu ideea mai veche, potrivit careia "culoarea distruge desenul" (Alain). Uneori mixeaza grafica, pictura si fotografia, reusind asocieri surprinzatoare sub raport formal; alteori obtine structuri inedite, folosind materiale jetate din plastic, lemn sau metal.
Stilistic vorbind, Dragos Patrascu si-a configurat o linie personala, usor de recunoscut. Limbajul sau artistic tine pasul cu vremea; nu exclude nici un clasicism discret, dar nici provocarile avangardelor de tot felul. Alterneaza temele grave, axate pe motive simbolic-mitologice, cu altele – usor nostalgice sau ludic-frivole. Are un cult special al valorii, recunoscind influenta maestrilor de la care se inspira. Lucrarea de la Clubul "Motor", spre exemplu, dovedeste un atasament inconfundabil la programul estetic al "noilor realisti"…
