Caută 
4 MIN
Prietenul meu Jean, care mi-a fost coleg de catedra in Oran, si-a imbarcat familia intr-un Renault 19 si s-a pornit spre Romania, imediat dupa evenimentele din ’89.
– As dori sa vad putin Delta Dunarii, mi-a spus el prin telefon.
Am pornit spre Tulcea, binedispusi si prea putin pregatiti pentru a hrani copiii.
Pasqual, un copil de treisprezece ani si jumatate, nu se plingea ca nici la ora 16 nu-si astimparase stomacul.
La o casa rustica, ne-am apucat sa curatam niste peste care urma sa ne potoleasca foamea.
Pasqual, de obicei vesel, era acum tacut si nu ma mai delecta cu miile de glume pe care le stia. Am incercat sa-l binedispun cu o… gluma.
Pasqual, un om se plimba pe o alee in parc (pustiul parca s-a trezit dintr-odata, urmarind interesat gluma). Deodata aude o voce:
Mi-i foame…
Omul se uita in dreapta, in stinga, in sus si nu vede nimic. Da se plece si iar aude:
Mi-i foame…
Din nou omul cerceteaza locul si nu vede nimic. Cind sa plece, aude din nou vocea:
– Mi-i foame… Se uita in jos si pe alee vede o omida.
Tu vorbesti?
– Da, raspunde omida. Ma cheama Anastase.
– Fantastic, mai Anastase.
Anastase din nou scinceste:
– Mi-i foame…
Omul se scarpina in cap, se uita roata si, cu pantoful, il calca pe Anastase zicind:
– De-ai sti ce necajit sint, mai Anastase…!
Povestind, ii arat lui Pasqual cum fusese strivit Anastase, rasucind talpa pantofului in fel si chip.
Pasqual s-a facut negru sI, aproape plingind, imi spune:
– Dar este oribil bancul tau! Este monstruos, ingrozitor!
Suparat, plingind efectiv, ma paraseste ostentativ.
Pe Pasqual l-am reintilnit in Cuba, venise cu parintii sai sa ne vada. Fara sa-i amintesc de vremurile tineretii, ma abordeaza direct.
– Stii, Constantin, eu n-am mai auzit un banc asa ingozitor ca acela cu Anastase…
Trecusera 15 ani si copilul Pasqual n-a uitat o gluma cam "nepotrivita" pentru un copil flamind.
Sensibilitatea copilului Pasqual a fost puternic zdruncinata de o istorioara care i s-a intiparit definitiv in memorie.
Revin la zilele noastre, cind ne ingrozim de povestea unui copil asasin. Incercam o explicatie, un precedent, ceva care sa justifice absurdul. Comparam viata noastra cu cea a minorului criminal sI, oricit de multe concesii am face si chiar si compromisuri, tot nu intelegem. Inca mai intelegeam cind un copil isi ucidea amicul, cind scenele din filme bolnave se pun uneori in practica. Ne revoltam cind minorul scoate cutitul si ucide. Fara motivatie, din bravura sau din starea de nebunie temporara.
Dar in cazul acesta? Credeam ca Iasul a fost martorul celei mai cumplite crime cind fratele isi violeaza sora si apoi o ucide. Eram convins ca la acest capitol vom ramine pe locul intii citeva secole de acum inainte. Imi reprosam ca locuiesc in orasul care gazduieste genii de-a valma cu monstri care, de obicei, bintie doar in vis.
Zilele astea, insa, orice inchipuire a fost depasita. Fiul loveste mama, cu toata forta, in plina figura, cu ciocanul. Privirea rugatoare a celei care l-a alaptat la sin nu produce efecte. Cel ocrotit, hranit, iubit cu dragostea unei mame loveste orb, salbatic, definitiv. Loveste cu ura, cu nepasare, cu buna stiinta, sa suprime viata mamei. Mama, cuvint pe care criminalul nu-l intelege, nu-l simte, nu-l respecta.
Sigur, este minor si legiuitorul l-a absolvit de orice raspundere. Lege idioata, care nu face diferente de la caz la caz.
La Lima, noaptea, coboara dintr-un bidonville situat pe un versant minorii, micii "piranha". Cer bani de la turisti. Daca li se dau banii – ii omoara, daca nu – tot ii omoara. Cite 30-40 de cutite ciopirtesc nefericitul turist sau trecator.
Sint minori cu sute de asasinate la activ. Eu ma intreb: minorii sint animale sau oameni in devenire? Minorul ucigas trebuie tratat ca un animal care ucide? Chiar si unele animale ucigase de oameni sint urmarite si impuscate. Desi acestea aveau cel putin o motivatie, o justificare.
Omul se dezvolta mult mai rapid decit acum o jumatate de secol. Minorul de 13-14 ani are acum mintea unui adult de 18 ani din anii 1960. Este timpul sa tinem cont de acest "progres" si minorul asasin sa fie pus la plata.
S-ar putea sa avem in viitor "minori asasini", dresati de organizatii criminale.
Un "cetatean" m-a amenintat odata, pe vremea cind eram primar:
– Am carnet de nebun, va pot omori si nu patesc nimic…
O varianta mai moderna ar fi: "sint minor, va omor si nu patesc nimic…". Asasinul este oribil, indiferent de virsta cind ucide, si nu-l voi absolvi niciodata de monstruozitatea comisa, indiferent de evolutia sa ulterioara…
