Avramobama

Cele trei mari religii monoteiste, sau religii ale cartii, cum au mai fost ele denumite: iudaismul, crestinismul si islamismul au un ascendent comun: Patriarhul Avraam, scos din Ur la 75 de ani de cuvintul Domnului: "Iesi din pamintul tau, din neamul tau si din casa tatalui tau si vino pe pamintul pe care ti-l voi arata Eu. Si Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvinta, voi mari numele tau". Avraam incheie un legamint cu Domnul si pleaca spre Canaan, unde povestea biblica avea sa continue. Din el s-au nascut Ismael (de la care se revendica musulmanii) si Isaac, din care s-a nascut Iacob, care a avut doisprezece fii, conducatori ai celor 12 triburi ale lui Israel, exilate o vreme in Egipt, unde au primit o amprenta culturala puternica, salvate de Moise, reunite sub David si Solomon (constructorul primului templu pe muntele Moria), si ceilalti profeti fondatori ai iudaismului monoteist.

La origini, crestinii nu si-au dorit o noua religie. Iisus si cei din jurul lui – apostolii, femeile sfinte si "fratele Iacob cel drept", conducatorul Bisericii din Ierusalim pina dupa anii 60 d.H. – nu visau sa paraseasca iudaismul, cel mult sa devina o noua secta care sa creada in Iisus, cel Inviat, in conditiile in care acesta nu fusese recunoscut ca Mesia de catre Sinedriu. Pavel este cel care avea sa fondeze noua religie, sa o raspindeasca printre "neamuri", imparatul Constantin, cel care avea sa o oficializeze, si o pleiada de sfinti, papi, episcopi s.a. Dar mai presus de ei, crestinii spun ca a fost lucrarea Duhului Sfint, trimis, conform promisiunii, in ziua de Rusalii si a carui lucrare continua, ca si nasterea si invierea anuala a lui Hristos, devenind astfel o religie mondiala, cu o forta impresionanta.

In secolul al VII-lea d.H., comunitatile de iudei si crestini erau raspindite in peninsula Arabica si Levantul sudic, unde conditiile s-au dovedit propice pentru nasterea unei noi viziuni unificatoare. Primind Coranul de la Ingerul Gabriel, Mahomed avea sa-l impuna curind pina la Ierusalim si Constantinopol.

Asemenea primilor crestini, nici Mahomed si apropiatii sai nu intentionau sa intemeieze o noua religie. Credeau in toti profetii, de la Avraam la Iisus, si in Allah, "Zeul cel Mare" din panteonul din Mecca pagina, considerat ca Dumnezeul iudeilor si crestinilor. Deoarece acestia din urma deformasera adevarul de credinta, Mahomed a fost trimis sa-l reabiliteze. Abia dupa ce evreii si crestinii au respins mesajul, mahomedanii au inceput sa se gindeasca la o religie separata si, desigur, superioara. In finalul vietii, se considera ca Mahomed s-a ridicat la cer de pe muntele Moria, locul unde Avraam era sa-si jertfeasca pe Isac, unde a functionat templul lui Solomon si cel al lui Irod si unde musulmanii au ridicat apoi Domul Stincii si Moscheea Al Aqsa, buricul pamintului, am putea spune.

Inaintea inaltarii, potrivit Coranului, Mahomed s-a intilnit cu Moise si cu Iisus, iar acesta este un semn teribil al unitatii celor trei religii, vorbind despre lucrarea divina. Sub aspect exoteric, insa, in lumea profana, reprezentantii celor trei religii au dus-o mii de ani numai in razboaie, fiecare cu fiecare, incercindu-se obtinerea dominatiei asupra celorlalti, asupra lumii. Adeptii celor trei religii inseamna jumatate din populatia lumii, visceral legata de un petic de pamint, de citeva locuri sfinte din Ierusalim, cum sint Domul Stincii, Zidul vestic al fostului Templu sau Biserica Sfintului Mormint. Istoria e cunoscuta si plina de masacre. Punctele de contact, de colaborare sint, din pacate, doar exceptii. Tara Sfinta a devenit o tara cu contururi vagi, mustind de istorie si de spiritualitate, dar cu o realitate geopolitica in care partile nu-si recunosc reciproc nici macar simplul drept la existenta.

Toate religiile afirma pacea, iertarea si armonia, iubirea aproapelui. Cum se face ca e atit de mare prapastia dintre vorbe si fapte? De ce nu pot acesti oameni sa inteleaga ca sint frati de la Domnul si intru Domnul? E atit de greu? Cred ca asta da masura barbariei in care ne aflam si pe care o numim "civilizatie". Nu cred ca Dumnezeu va mai ingadui multa vreme atita dezbinare. Cred ca se apropie sfirsitul unui ciclu, pentru cernerea apelor, si fiecare va raspunde pentru ce a facut. Inca nu vedem pasii lui Dumnezeu in istorie, inca nu-i intelegem mesajele. Cu exceptia, desigur, a celor putini care participa la viata divina.

La urma urmelor, promisa Tara a Fagaduintei nu este neaparat un loc anume, ci este in noi, pamint interior (Adamah), imparatia lui Dumnezeu. "Buricul pamintului" nu e un loc anume: noi sintem "buricul pamintului". In loc sa intelegem asta si sa luptam fiecare cu propriile patimi (jihad), sa intelegem ca nu este putere mai mare decit iertarea, sa luam la modul cel mai propriu iubirea aproapelui, aruncam mereu vina pe celalalt pentru tot felul de lucruri trecatoare, mintim, furam, ne razboim, ne sinucidem, ne razbunam… De ce mai sint aceste trei religii numite monoteiste? De ce se spune ca ele cred in acelasi Dumnezeu? Cum? Asta e credinta? Sa ne omorim intre noi in numele lui Dumnezeu? Ma tem ca sintem in miezul celui mai mare pacat. Si cit mai poate fi ingaduita aceasta mizerie umana?

Cred ca timpul acordat incercarii se termina, ciclul se inchide. Nisipul din clepsidra dreptatii cosmice s-a scurs. Si fiecare va culege ce a semanat. Cele trei religii care ne-au fost daruite sint una in divinis. Ele s-au nascut dintr-un singur om. Credeti ca poate fi intimplator faptul ca acum, din nou, un singur om, cel mai puternic de pe planeta, le intruchipeaza pe toate? Este vorba, desigur, despre Barack Hussein Obama, evreu dupa mama, musulman dupa tata si crestin prin optiune. Cred ca este un semn al vremii. Oricum, nimic nu este intimplator…