Caută 
3 MIN
Un titlu „tare", de la Alexandru Macedon tocmai, in recentul numar al Literaturii si Artei apropo de trecuta adunare a Uniunii Scriitorilor din Moldova: Salvati magarii si scriitorii! Cunosteam parabola, dar am apucat s-o uit. Har lui Nicolae Dabija ca o convoaca in editorialul sau:
„In batalia de la Gaugamela, atunci cind armata i-a fost atacata de oastea uriasa a lui Darius al III-lea, Alexandru Macedon a dat ordinul:
– Magarii si scriitori sa traca la mijloc!
Ca sa fie astfel protejati.
De ce?!
Pentru ca magarii urmau sa-i duca tunurile prin munti, iar scriitorii – sa scrie despre expeditiile sale si sa-i aduca gloria in timp"…
Sub acolada aceasta antica este evocat tambalaul cu alegerea/nealegerea de acum doua saptamini a presedintelui USM, legitimitatea sau invalidarea scorului final (a fatidicei, s-ar zice, diferente de 13 voturi in favoarea lui Arcadie Suceveanu).
Nu iti ia prea mult timp sa intelegi de ce a avut nevoie poetul-academician de a un asemenea introu: pentru ca „si azi scriitorii sint cei ce urmeaza sa duca peste vremi caractere si intimplari, imagini si personaje, care ar vorbi altor generatii despre perioada de istorie pe care au trait-o ei si semenii lor". Dar cit proletcultism e in conceptia asta asupra misiunii scriitorului se vede de la o posta. Scrisul trebuie si acum sa refere, sa depuna marturie, sa aiba relevanta in ordinea unei ulterioare documentari; sa fie, vezi, Doamne, o fanta dinspre posteritate catre… na, ca-mi vine sa zic, cu gura clasicului, prezentul miselit: Cam ce pretindea pe vremuri metoda realismului socialist… Nu mai observ ca, in logica parabolei invocate, scriitorul ar trebui si azi sa fie util puterii: factor asimilat valoric merituosului patruped, unul abilitat cu transportul merindelor si munitiei, celalalt, cu tabircirea amintirilor…
Sa nu fim insa atit de exigenti. La urma urmelor, daca in tara poliglotului liberal plagiatul are moaca de gen literar (or sa apara cit de curind si hermeneutii, stati fara grija!), de ce toleranta n-ar putea odrasli si ceva permisivitate, macar dupa micul derapaj adulterin?! Ca prin sfinta ingaduinta si inalt jemanfisism se ia din stradania unuia de se monteaza pe toracele altuia, in chip de indenegabil merit personal. Daniel Cristea-Enache de ce! Dupa ispravi din astea, ce mare bai e daca te crezi si in anul curent de gratie militant si indispensabil, oho, social, inchipuindu-ti ca duci „peste vremi – caractere si intimplari, imagini si personaje, care ar vorbi altor generatii despre perioada de istorie pe care au trait-o ei si semenii lor"? Fericiti cei cu… propria conceptie!
Dar cu teza scindarii pe generatii si curente ca alternativa abominabila slavitei unitati monolitice de odinioara e macar de convorbit, daca polemica in toata regula nu mai anima pe nimeni. Nu trebuie sa fi participat la bataliile canonice, ca sa prinzi aluzia cum ca relele ne vin de la generationisti, ca ruina managerial-deontologica de la USM e – vai, sireacul drept la opinie! – din coada sulfuroasa a conceptelor si paradigmelor, de postmodernisti inventate: „La finele anilor ’80 – inceputul anilor ’90, scriitorii erau o forta. Pe atunci acestia inca nu erau impartiti in generatii, curente, grupulete, fiind cu totii o vointa si o vrere". De aici pina la a-l impusca pe Vasile Garnet, a-l lapida pe Vitalie Ciobanu (ca sa citam Contrafort-ul) sau pina la a mitralia pe-un capat echipa balteana (a Semn-ului) sint doar niste pasi asa-zicind organizatorici. Usor de facut, la o adica, in conditiile in care optzecismul basarabean a produs si critici, iar criticii, la rindu-le, n-au ezitat sa propuna o grila de lectura si, cum-necum, sa impuna un alt canon. Pai, citi, in aceste aspre conditii de raft deja secund, ar ezita sa apese pe tragaci spre a razbuna pierduta unitate, risipita glorie?…
Dupa toate, te-ai mira ca la 10 decembrie, cind aud ca se mai convoaca o Adunare Generala a Scriitorilor, bataia sa se dea doar pe principii, nu si pe purtatorii lor…
