Caută 
3 MIN
De vreo zece ani si mai bine, invariabil, in ultima decada a lunii august (plina ochi de sarbatori, una mai simandicoasa decit alta, de-ar fi sa citez doar Ziua Independentei – un mic si tot mai slab halucinogen pentru patriotul mediu, caruia ii repugna sincer discernamintul, dar ii place, in schimb, socializarea bahico-guturala prin agora) in orasul nostru isi desfasoara sofisticatele atelaje de scripeti, minere, butoane, transmisii etc. caruselul. As fi tastat "calusei", fiindca imi suna mai firesc, ma transporta insesizabil intr-o mitologie domestica, unde ma pot regasi pe mine insumi, o haimana de vreo cinci ani, alaturi de carutasul satului; sau pe mica, in vesnicul ei bariz de cit, cum sta la poarta si ne petrece, nepoti directi si mai colaterali (ca eram o droaie), cu ochii ei albastri, maruntica si vulnerabila, curat ca o papadie…
Dar vorba aceasta din urma ("calusei") nu te ajuta la nimic: localnicul stringe din umeri si te intreaba ritualic ce ai in vedere (cind nu te sictireste conform dulcii cutume a locului). Asa ca singurul substantiv "eligibil" in cazul de fata tot cel amintit initial ramine. In sine, ma grabesc sa precizez, nu are nimic reprobabil, dimpotriva: rezuma o lume de basm, un tarim fabulos; este, adica, inocent. Decalez, deci, fara pic de concesie conjuncturii, termenul de fenomen, caci una e acceptia dictionarului si alta, cu totul alta, din pacate, cea a strazii. Poate ca aiurea lucrurile stau intr-o fericita concordanta, caruselul de pe toloaca (sau din centrul civic, ca in cazul despre care fac vorbire) fiind, riguros, caruselul la care se refera dictionarul. Adica nimic mai mult (dar nici, bineinteles, mai putin) decit un loc unde pustimea isi face de cap; si unde cei maturi pot sa abdice macar putin de la sumbra lor conditie…
La noi, intr-un chip, am impresia, endemic (efectul unei prolongate autarhii culturale si, ergo, al unor bovarisme care au fermentat peste masura de mult; sau 70 de ani de URSS vi se pare insuficient?!) panem et circenses contin un ingredient secret, nedeclarat pe ambalaj. Nu considerente de pudibonderie sau calcule oneroase se afla, insa, la mijloc: astea ar fi semne ale unei imaginatii cinice si ar sugera, departe in ariergarda aparentelor, o personalitate; sau, ma rog, ca sa bag ceva culoare, un sforar de geniu. Adica ceva prezenta cuantificabila, nu tabula rasa, ca sintem satui. (Asta pentru ca si din rau, cu ingaduinta si rabdare, se poate distila in cele din urma un bine: e un produs reciclabil!). Explicatia este mult mai simpla, chiar strivitor de prozaica: la ce bun sa evoci un lucru care se subintelege, despre care stie si la care subscrie – apriori – toata lumea? Daca insisti, comiti, ca sa ma exprim academic, un delict de superfluitate…
A-l defini nu e, totusi, o treaba tocmai lesnicioasa: ingredientul in chestie e atit de bine infuzat, incit a devenit aproape inefabil, anevoie de captat intr-un cuvint. Il putem defini, de pilda, ca interes meschin; sau drept calcul politic insidios; poate fi ciolanul pe care stapinul il arunca potaii de-o face fericita (caz in care si patrupedul, ca si stapinul, e pe deplin constient ca are de a face cu o forma a flegmei auguste; adica partile isi joaca rolurile, cu un ochi bine pironit pe liniamentele conventiei). Dar poate fi – de ce nu? – si iluzia normalitatii, viziunea vehement-onirica a acelui viitor luminos si opulent despre care ni s-a tot vorbit in ultimii douazeci de ani si mai bine, efectul 3G al unei utopii recurente.
Fapt e ca, la fiece nou 20 august, in orasul nostru patrund convoaie de fiare, muncitori in salopete desfac, insurubeaza, ridica, incheaga, potrivesc, ajusteaza, mai trag din cind in cind o sudalma sau cite o tigara si astfel, in citeva ore, cerul e impanat de brate metalice, ia nastere (oh, ce expresie incongruenta in context!) un imens schelet anorganic. Dupa "gratiile" acestea diforme, rasucite suprarealist se vor regasi in zilele urmatoare cu mic, cu mare, de la vladica la opinca. Premierul, de altfel, ne-a vizitat chiar ieri, pe seara, si a fost aclamat, zic martorii, otova, pina si de prunci. Miine, vivat succesiunea, vine fostul candidat unic al Aliantei la presedintie, Marian Lupu, si reactia se prognozeaza a fi aceeasi, decibel cu decibel. Panem et circenses nu costa prea mult la ora actuala: un mic si tonifiant bir de ovatii din partea prostimii recunoscatoare…
