Caută 
3 MIN
Remarc cu tristete ca devenim din ce in ce mai rai si nici macar Craciunul nu reuseste sa ne faca putin mai buni, mai iertatori. O dihonie inexplicabila a dat in romanime, tiganime, evreime si chiar in armeni. Eu insumi simt un imbold spre inlocuirea dialogului cu putin taraboi. Mi se pare ca in lumea aceasta, a romanilor, a aparut o bolesnita mai molipsitoare decit gripa aviara sau porcina. Fiecare locuitor din scumpa noastra patrie este permanent pregatit sa reactioneze dur la te miri ce ofensa, chiar si inchipuita.
Lui mos Calistru i-o coceam de ceva vreme si asta din cauza ca era cam magar. Adica se imbata zilnic si se oprea la mine in poarta, racnind si izbind cu batul in gard, ca sa irite ciinii.
– Bai Simirad, bai! Simiraaad! Bai Simirad, bai!
Lasam ciinii sa stea de vorba cu el, dupa cum m-a sfatuit politia.
– Bai Simirad, da o sticla de vin!
– Ham, ham!
Dupa un timp, mosul pleca miscind marunt din buze. Daca erai atent, puteai deslusi injuraturi de mama, de tata si altele ca acestea si chiar si mai si.
Nu era firesc sa ma razbun in ajunul Craciunului, dar si eu am pacatele mele. Pe la ora 5 dupa-amiaza il vad intrind pe poarta lasata deschisa special pentru a primi colindatori. Pare putin botos si, culmea, treaz-trezut.
– Primiti cu colinda? intreaba formal.
– Sigur, domnule Calistru.
Incepe rar povestea cum a plecat la vinatoare sa vineze caprioare si cum nici vorba sa fie la braconat, imi spune cu ce bune intentii dorea sa doboare niscaiva exemplare ca sa faca din blana lor fel de fel de hainute. Nefiind croitor de meserie, s-a incurcat rau la ce anume trebuia sa coase pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Cind termina povestea, se lumineaza la fata si asteapta.
Fara nici o explicatie, sa mor eu daca nu spun drept, ma apuca asa o hachita si scot 5 lei pe care ii ofer colindatorului. Mos Calistru se uita nauc la bancnota si remarca imediat ca in miini n-am nici o sticla de vin. Se innegreste atit cit poate omul innegri de necaz si pleaca mormaind ceva din care m-am prins ca era vorba de mama si cam de tot neamul meu cel blestemat.
In gind ma mustruluiesc fara menajamente:
– De ce nu ai dat sticla, daca tot ai pregatit-o, ce te-a apucat?
– Chiar, ce prostie, ce timpenie… in ajunul Craciunului!
Ma probozesc strasnic, ma autoflagelez si ies (totusi, nu prea grabit) in strada si strig:
– Dom’ Calistru! Dom’ Calistru!
Mosul nu se sinchiseste sa-mi raspunda si aud (sau ma asteptam poate sa aud) ceva tot de mama, Dumnezeu s-o ierte!
Nu repet chemarea (si eu is al naibii de rau citeodata!) si-mi zic ca voi repara gafa la 31 decembrie, cind vine mosul cu uratul.
Coboara si sotia de la etaj, vede sticla cu vin pregatita pentru mos si ma intreaba mirata:
– Nu i-ai dat sticla?
Cind omul intra in pacat, apoi se ingloada rau, nu gluma. Raspund mincinos:
– Nu a luat-o. A spus ca…
– Nu cred asta. N-ai facut bine.
– Lasa, ma revansez pe 31, cu uratul…
Ca un facut, dupa ce a plecat mos Calistru nu mai venea nimeni cu colinda. De obicei fluxul colindatorilor era cel mai intens la aceasta ora.
Ma uit la banutii pregatiti, la bombonele si ma gindesc la pedeapsa lui Dumnezeu. Mai mult, se stinge si lumina pe strada, asa ca prichindeii n-au curaj sa continue treaba inceputa.
– Te-a blestemat mos Calistru, arunca glumet sotia.
La asta ma gindeam si eu si remarca vine sa toarne gaz peste foc.
Ma uit pe strada, poate il vad pe mos intorcindu-se. Intre timp a venit si lumina si grupuri de copii se aliniaza la colindat. Radiez de bucurie, glumesc cu prichindeii si revin la o stare adecvata momentului.
Sticla cu vin statea stinghera pe hol si-mi strica buna dispozitie, asa ca o ofer la patru tineri, spre marea lor bucurie.
Mos Calistru n-a mai venit cu uratul, semn ca a fost foarte afectat de rautatea mea. Chiar, oare de ce nu sintem capabili sa fim buni crestini? Am mai face macar de sarbatori o pauza in a ne minca atita unii pe altii.
* Cel care da prompt, da de doua ori.
