Bratul lui Feliks Edmundovici

Periodic, ni se reaminteste ca a existat cindva,
in zorii imperiului rosu, Feliks Edmundovici
Dzerjinski, bratul inarmat al partidului. Acest ni e
pe cit de impersonal, pe atit de nelinistitor in
efectele lui subconstiente, iata, neperimate.
E de-ajuns sa se declanseze procedura de
realegere a unui idealist CNSAS, pentru ca,
brusc, sa fim conectati la ceva de la care
credeam, ingerasii de noi, ca ne-am deconectat
definitiv.
E adevarat ca viata merge, oricum, inainte, iar
prioritatile unui stat de abia destins din
totalitarism si implicat punctual intr-un scenariu
european de anvergura sint cele la ordinea zilei,
presantele, practicile, gravele. Nu naivele. Cele
resuscitate din cind in cind de o societate civila
nici prea eficienta, dar nici anihilata de cei ce-ar
dori-o, cu sirg, asa.
Iarasi adevarat, cei ce dinamizeaza acum
procesul oricum complicat al acordarii
mecanismului national la actualul tonus
european au destule motive sa priveasca
condescendent la fleacuri cum ar fi efectele
intirziate ale politiei politice asupra structurilor
esentiale ale statului. Un fin ironist – acum
decazut mai din toate – gasise si expresia
plastica aplicata pe fruntea celor ce rontaiau
kilometrii de dosare ale Securitatii. Perdantul de-
acum Nastase stie el ce stia despre subiect si nu
e de mirare ca succesorii lui – nu neaparat din
acelasi partid – si-au insusit cu brio cinismul
predecesorului, ca fiind unul, evident, operant.
Iata insa ca realismul acesta, pragmatismul
grabit in a se achita de presiunile agendei zilnice
nu are si linistea dupa care tinjeste.
Declicul realegerii Colegiului CNSAS produce
dintr-odata seismul la care cei calarind acum pe
cai albi nu se mai asteptau.
Iesit din sedinta (de partid), indignat de
perpetuarea dzerjinskiana a lucraturilor, Ticu
Dumitrescu, tortionatul fostului regim, luxat de…
colegi, a fost insotit tumultuos pe trotuar de
intreg corpul functionaresc al Consiliului si rugat
sa nu-si dea demisia. Sa ramina adica in oricum
idealistul organism, pentru a-i improspata
credibilitatea.
Subminata de cine?
Daca intr-un iliescianism interminabil tinerea la
respect a incomodului Consiliu menit sa
aseptizeze spatiul public de noxele dictaturii
parea in firea lucrurilor, schimbarea de regim,
dupa ultimele alegeri, ar fi trebuit sa insemne si
obligatoria delimitare.
Dejucarea scenariului, demn prestabilit, s-a
efectuat in rusinosul consens al celor care se
simt cu musca pe caciula. Nu neaparat iliescienii
pur-singe au sabotat instalarea suprema in
CNSAS a unui om care stie exact ce a
insemnat/ inseamna Securitatea, ci si vocalizanti
ai actualei Coalitii. Cea care si-a propus, de
altfel, asanarea societatii aflate in prag de
statutara europenizare. Din nou, inca o data,
demnitatea unui partid de nobila traditie, cel
liberal, a fost maculata de jocul culiselor. Tinuta
unui demn Tariceanu a clarificat pe moment
impasul, dar, din pacate, nu a fost si una
operativa. Poate ca nu e inca totul pierdut.
Ce stupefactie!
Dupa ce chestiunea trecuse cu bine,
surprinzator onorabil, prin dalmatianul
parlament, iata brusc lucratura machiavelic-
securista, produsa in chiar sinul noului Colegiu
aprobat: prin gasirea omului… din Havana, menit
a perpetua statutul fantoma al formatiunii fostului
dubios Onisoru.
Sigur, prioritatile, vai, presante ale momentului
nu pot fi perturbate de… fleacurile asanarii
morale. Nu am fost in stare – nici nu se putea! –
sa eradicam, ca nemtii, morbul securismului
dzerjinsk, cum s-o mai facem acum, dupa o
amnezie deja cronicizata?
Chestionat – in subiect – Basescu, aflat in mult
prea indepartata China, l-a transat hahait ca pe
podul de la Maracineni: la fel de departe in
kilometri, cum si in interes. Adica Securitatea.
Fosta si actuala.
Mult mai aproape de sujet va ramine, in schimb,
nesanjabilul Timofte.
Dar poate nu!