Ce a ajuns politica la noi?

 Doar comentator al vietii politice sa nu fii in aceasta perioada! Daca, de regula, campania electorala reprezinta, cum este firesc in orice regim cu deschidere spre democratie, momentul cel mai infierbantat, cel mai agitat si mai consistent al scenei politice, in Romania pana si aceasta regula ce tine de logica elementara a fost incalcata. De ce? Raspunsul cel mai transant ar fi ca la noi politica nu mai e politica, asa cum o definesc, de secole, filosofii, politologii inca de la Aristotel: o activitate care are drept scop nu binele particular, ci Binele comunitar. Asta ar presupune idei, conceptii, principii, platforme ideologice si, in cele din urma, capacitatea unui efort comun. Or, tocmai aceste ingrediente au disparut cu totul din vocabularul oamenilor nostri politici. In Romania anului 2012, pin politica se intelege o strategie lipsita de scrupule, plasata in afara sferei moralei comune, prin intermediul careia un grup isi apara propriile interese impotriva unui alt grup care isi apara propriile interese. Totul se petrece la vedere, efortul de a pastra aparentele fiind, probabil, considerat deja inutil. Sigur, nu intotdeauna cei care apar in fata si pretind sa fie votati sunt si protagonistii reali ai acestui joc murdar si rudimentar. De exemplu, sunt convins ca Dan Voiculescu detine o putere mai mare decat Victor Ponta si Crin Antonescu, personaje de rangul al doilea, care o exercita in for. Naiv sa fii ca sa nu pricepi ca la noi culisele sunt mai influente decat institutiile statului, ca puterea emana din zone dubioase, sulfuroase, ca parghiile ei isi au originea in umbra.

E o viziune fatalista? Nu cred. Asa-numitii oameni politici (cu putine exceptii) par necopti, bolnavi de vizibilitate, de glorie trecatoare; ei nu sunt, de fapt, decat marionete dezarticulate, care se lasa dirijate de papusarii ce controleaza unica legitimitate a puterii: banul. Asa se explica de ce, de la o vreme, nu mai exista la noi nici un om politic autentic, cu autoritate, cu greutate. Unul care sa fie, inainte de toate, un bun profesionist intr-un anumit domeniu, care sa fi demonstrat ceva inainte. Victor Ponta si Crin Antonescu par grefati in niste pozitii care depasesc cu mult bietele si caraghioasele lor posibilitati umane si intelectuale. Sunt prea mici pentru functiile pe care le detin sau pe care le viseaza; atunci cand vine vorba de putere, fizionomiile li se schimba, grimasele tradeaza isteria, dar si panica, deruta ca, la un moment dat, e posibil ca aceasta nesperata mana necereasca abatuta pe capul lor de la o vreme s-ar putea sa intarce. La fel, si Emil Boc parea un ins strivit de importanta rolului sau, debitand fraze in care parca nu avea curajul sa creada. Politicienii care au ocupat functii decisive in ultima vreme au fost lipsiti de autoritate, de consistenta, de autocefalie. Au depins mereu de altii, mai presus de ei: securistul care patroneaza trustul de presa Impact, in cazul lui Crin Antonescu, marii mahari ai PSD-ului, in cazul lui Ponta, presedintele Traian Basescu, in cazul micutului Boc. Viata politica romaneasca nu mai e capabila sa genereze alternative – iata un adevar trist. Aceiasi oameni de paie, aceiasi indivizi mediocri si ticalositi, crescuti la curtea cate unui bogatan cu interese economice si financiare uriase, redistribuiti periodic in roluri care nu li se potrivesc. Te uiti atent la aceste figuri patibulare, le asculti discursurile goale si ai impresia ca te afli intr-o lume deformata, desenata, cu manie si sila, de Goya.

Asa stand lucrurile, nu ma mai mir ca la noi, pana si in campania electorala, au disparut cu totul dezbaterile de idei, etalarea solutiilor, fie ele si iluzorii. Politicienii simt ca nu mai au nevoie de asa ceva, oamenii sunt saraci si confuzi, voteaza blazat si mai ales impotriva cuiva. Sustinere, incredere propriu-zisa nu mai exista. Sigur, se manifesta o aversiune fata de presedintele Traian Basescu, iar acest lucru este speculat la maximum de catre USL si transformat in unica idee de campanie. ARD-ul, o tentativa jalnica de a deghiza PDL-ul, nu a reusit sa se impuna; ba, mai mult, s-a remarcat printr-o atitudine de non combat care creeaza stupoare. Singurele contradictii se poarta intre Traian Basescu, care nu candideaza si a carui cariera politica este, orice s-ar intampla, aproape de final si USL, care oricum nu mai are cum sa piarda alegerile. Totul este, de multa vreme, previzibil si plictisitor.

Si atunci, care poate fi imboldul omului de a iesi, duminica, la vot? Foamea, furia, nesiguranta, teama de ziua de maine? Acestea sunt stimulente negative. E limpede ca PDL-ul va pierde categoric si e firesc sa fie asa. Din pacate insa, USL nu starneste incredere, ei sunt pe val pentru ca ceilalti au luat-o la vale dupa cativa ani de guvernare dificila si confuza. Oricum, nu sunt deloc optimist, dimpotriva, ma strange in spate cand ma gandesc ca o forta politica pestrita, alcatuita majoritar din oameni politici ticalosi, infometati, santajabili si cu bube in cap, haituiti de justitie urmeaza sa acapareze intreaga putere intr-o perioada extrem de delicata, in care singura noastra sansa de a supravietui sta in asistarea financiara a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, duminica ma duc la vot. Am de ales? Intamplarea face ca, in colegiul meu, chiar am. Intre un autentic om de carte, cu experienta diplomatica si care s-a straduit sa isi faca public programul si o traseista acum intrata parca in silentio stampa, dar, pana la marea revelatie ce i-a dictat convertirea, guraliva nevoie mare, care nu are alt merit decat pe acela de a se fi mutat, cu cateva luni inainte de alegeri, din tabara PDL in cea opusa, dupa mintea mea optiunea este elementara si de bun-simt. Intr-o lume normala, asemenea miscari oportuniste ar trebui sa-i excluda pe acesti parveniti din viata politica.