Ce ne distinge?

Faptul ca in Romania a avut cistig de cauza "impaciuitorismul" lui Ion Iliescu, care, in numele unitatii nationale si al reconcilierii istorice, a refuzat, ba chiar a impiedicat sau inabusit orice incercare de a clarifica problema responsabilitatii comunismului, a fost mult mai daunator societatii romanesti decit daca s-ar fi clarificat lucrurile.

In clasica sa carte despre Vechiul Regim si Revolutia franceza, Tocqueville scrie la un moment dat ca monarhia absoluta, nivelind rangurile sociale, breslele si patriotismele locale, a produs o societate in care francezii se simteau din ce in ce mai asemanatori, dar din ce in ce mai dezbinati. Tocqueville scria ca reprezentant al liberalismului aristocratic pentru care ideea de libertate era asimilabila ideii de privilegiu, nu ideii de egalitate. Libertatea era ceva specific unui anumit corp social, era privilegiul de care se bucura breasla, orasul, provincia, nobilul sau parohia cutare de a proceda, in anumite situatii, conform propriilor sale statute, si nu voii autoritatii centrale. Libertatea era nu universal-egalitara, ci particularist-opozitionala. Nu avea rostul de a uni, ci de a distinge.

Dincolo de relevanta textului lui Tocqueville pentru studiosii Vechiului Regim francez, pentru noi, cei trecuti prin comunism, paradoxul sau are rolul de a ne ajuta sa intelegem maladiile comuniste si post-comuniste care ne bintuie. Pentru ca, intr-o masura mult mai mare decit monarhia absoluta a Vechiului Regim, comunismul a fost o tehnica de nivelare, standardizare, masificare si omogenizare totala si, cel putin in intentii, globala. Comunismul a operat asupra societatilor sale captive cu mijloace de inregimentare, supraveghere, indoctrinare si pedepsire infinit superioare celor pe care le avea la dispozitie orice rege al Frantei din secolele XVII-XVIII. Exista, deci, intre lumea descrisa de Tocqueville si in lumea noastra, diferente de proiect politic si de mijloace, diferenta dintre un sistem politic cu scopuri si mijloace patriarhale si unul cu scopuri si mijloace de natura a modifica natura umana.

Dar importanta pentru noi, astazi, in paradoxul lui Tocqueville e ideea ca orice incercare de a distruge ierarhiile organice, elitele istorice, distinctiile normale si sintaxa sociala fireasca de dragul unificarii in numele unor false criterii, al unor imperative ideologice duce la implozia sociala. Cu alte cuvinte: faptul ca in Romania a avut cistig de cauza "impaciuitorismul" lui Ion Iliescu, care, in numele unitatii nationale si al reconcilierii istorice, a refuzat, ba chiar a impiedicat sau inabusit orice incercare de a clarifica problema responsabilitatii comunismului, a fost mult mai daunator societatii romanesti decit daca s-ar fi clarificat lucrurile. Frustrati intr-un instinct normal - acela de a cauta dreptatea -, romanii au devenit dezbinati din pricina unei false "reconcilieri" impuse artificial. Dreptatea refuzata astazi in numele unor false si artificiale criterii se oteteste si rabufneste miine ca lipsa generalizata de scrupule. Falsul egalitarism, cum a fost cel comunist, duce la crearea unui rigid sistem de caste, precum cel al nomenclaturii comuniste. Falsa conciliere operata cu abilitate leninista de Ion Iliescu a dus la actuala septicemie social-politica a Romaniei. Falsul ecumenism impus de pietismul politic-corect sau de interese politice duce la exacerbarea tuturor sectarismelor. Falsa egalitate scolara in care toti elevii iau premiul intii cu coronita duce la invidii mocnite. Falsa unire politica in numele unei false "natiuni europene" duce la inflamarea tuturor nationalismelor. Cu cit sintem inghiontiti sa ne "unim" in numele unor false principii, cu atit devenim mai dezbinati, cu atit dezgropam mai multe particularisme, vechi si boante securi de razboi, uri uitate, nedreptati istorice prafuite si boli inchipuite. Cu cit devenim mai fortat globali, cu atit devenim mai real tribali. Acolo unde nimeni nu vrea sa opereze distinctiile reale apar separari artificiale.

De aceea, nu cred in valabilitatea unei butade intens vehiculate in ultimul timp si care spune ca "Ingerii buni vad ceea ce ne uneste si ingerii rai vad ceea ce ne desparte". Cine a facut aceasta distinctie a vorbit ca un inger rau. Nu pentru ca a operat o distinctie, ci pentru ca a operat o falsa distinctie. Pentru ca problema nu e daca vedem doar ceea ce ne uneste sau doar ceea ce ne desparte, ci daca vedem ceea ce ne uneste cu adevarat: adica realitatea. Dar ceea ce ne uneste cu adevarat e si ceea ce ne distinge. Realitatea e mai complexa decit orice ideologie. Dar nu te poti aseza in realitate fara discernamint. Daca realitatea e ca "imparatul e gol", dar toti se prefac ca e invesmintat in brocarturi, atunci trebuie sa spui ce vezi, incredintat fiind ca astfel nu sfisii imaginare unitati, ci ca iti readuci cetatea la temeiul adevaratei unitati si realelor distinctii. Adevarul ne face liberi. Adica nobili. Adica persoane care pot si au dreptul sa reziste oricarei tiranii in numele propriei "distinctii" si complexitati inradacinate in ceea ce este cu adevarat.

Ne poate napadi minciuna sau ne poate uni adevarul. Prima e doar o cirdasie, o intovarasire momentana, artificiala, care ascunde si alimenteaza dezbinari interne si lupte intestine. De aceea, singurul lucru care ne poate uni e adevarul. Discernamintul ne ajuta sa aflam ceea ce ne uneste, si astfel ceea ce ne distinge, cu adevarat. Romania va ramine despartita de sine insasi, ratacita, debusolata, schizoida, atit timp cit nu va sti sa distinga intre izvorul cu apa vie si izvorul cu apa moarta, intre ceea ce da viata si ceea ce ucide.