Cenacluri virtuale… scriitori virtuali

Internetul ar trebui sa fie locul (sau locatia, cum se spune in noul limboi de lemn paneuropean) ideal pentru intilnirea scriitorului cu cititorul. Spatiul virtual iti permite sa faci lucrurile usor, sa poti trece lesne peste obstacole pe care in mod normal un scriitor, mai ales incepator, le intimpina in alte medii: reviste literare cu pretentii si spatiu limitat, un anume establishment sclerozat, diverse coterii literare et caetera (si zongora, hop-asa si iar asa!). Si, intr-adevar, se observa in ultimii ani o proliferare a comunicarii online pe teme literare, cenaclurile literare clasice migrind si gasindu-si tot mai mult loc in spatiul virtual. Aceasta lejeritate si libertate absoluta este, s-o spunem de la inceput, norocul si nenorocul creatorilor si cititorilor deopotriva.

Anul trecut, in septembrie, Adrian Schiop a publicat in Romania libera un top zece al celor mai bune site-uri cultural-literare romanesti, top care a facut ceva vilva printre internauti. Dincolo de faptul ca topul este… egotist si intocmit empiric, dupa ureche, A. S. da unele verdicte valabile. Unul dintre acestea ar fi aprecierea ca unele site-uri zise literar-culturale sint, de fapt, un prilej de socializare a unor intelectuali. Cu adevarat, in Reteaua literara, de pilda, initiata din Spania de poetul Gelu Vlasin, lumea se socializeaza mumos, se ofera reciproc ursuleti si mutunachi virtuali, se iau atitudini patriotice, chiar si d-l Vlasin si-a facut putina campanie pentru alegerile la Uniune. Iar o d-na  mi-a trimis vreo 30 de mesaje, ca sa ma convinga ca un anume Spiridon Duminica este cel mai mare prozator roman in viata si in Australia, care scrie niste chestii cu originea noastra dacica, tracica si tragica. D-na respectiva vine vara in Romania cu alti simpatrioti si, pe undeva prin Mures, petrec la iarba verde, unde tineri si tinere se razboiesc de-a dacii si romanii, dotati cu sabii de lemn poleite cu staniol si coifuri de mucava…aprind focuri vestalice… Mare-i gradina ta, Doamne!

Am exemplificat astfel ca sa dau o idee de bulibaseala care domneste pe aceste site-uri (oare de ce n-am adapta la limba romana si nu am spune "saituri"?). Romanul s-a retrezit poet. Se scot versuri din scrinuri prafuite, se apeleaza la amoruri defuncte, la deseuri de sentimente, la rumegusul unor cugetari fortamente aforistice, se scot din saramura traditiei proze de tip Sultanica. La fel se intimpla si la Golemul cu picioare de lut numit Agonia, care nu are nici un criteriu de cernere  a valorilor. Tot asa in lincedul si mediocrul Bocanc literar, vacsuit de epigramisti fara talent. Doar Hermeneia ce-mi place! Aici se roboteste ca intr-un kibut: la saiba, cot la cot, cu simt de raspundere. Iar seful, d-l Titarenco din USA, poreclit in secret Hitlerenco de tinerii poeti, te cearta si te urecheste imediat, daca te abati de la linia grupusculului sau literar.

Domnul Vlasin a sarit in sus, aflind topul lui Schiop si aratind ca traficul Retelei (adica numarul de cititori ai site-ului) e cel mai tare din parcare. Are dreptate intr-o privinta, caci Clubul literar, pe care Adrian Schiop il pune pe primul loc, e o adunatura de tineri care se cred un fel de axis mundi al culturii romane. Prea atenti la propriul ombilic si la ceea ce se presupune ca ar avea sub el, cei din Club au iluzia ca ei nu fac parte din sistem, sint un fel de unicate glorioase ale speciei. Se cearta si se injura intre ei ca la usa cortului, porcaiesc si pe altii (am avut si eu parte de un astfel de "bun venit"), insa text(il)ele lor, contrafacute de multe ori dupa ultimul scriitor la moda, sint destul de saracacioase si se destrama usor la primul impact critic. O dovedesc si recenziile retinute la cartile lor, aparute in ultima vreme in revistele de… hirtie. Mi se pare dureros pentru cultura romana ca nu se poate distanta de gasca literara numita, chipurile, "generatie", in care fiecare se perie pe fiecare, iar cei neinregimentati sint scuipati in afara.

Insa nu traficul este cel mai graitor indice al valorii, cum crede d-l Vlasin. Andrei Ruse, noul organizator al Hyperliteraturei (site pe care nu l-am frecventat, astfel ca nu ma pot pronunta asupra lui), se dovedeste a fi un tip mai cu glagorie. El vorbeste de abilitatea de a impune tendinte, opinii, personalitati, de potentialul de dezvoltare prin feed-uri, pina la urma de capacitatea de a promova valori. Eu as mai adauga si necesitatea de a impune atitudini sociale, cum aflam doar la Tiuk-ul fratilor Vakulovski, unul din site-urile cu adevarat valoroase prin calitatea textelor, a autorilor si chiar a designului.

Ar mai fi unele lucruri de zis. De exemplu despre nevoia unor critici autentici care sa ordoneze lucrurile. O incercare a facut doar Roliteratura, dar a renuntat. La capitolul "realizari" as mai cita, in afara de Tiuk, Egophobia si, bineinteles, Liternet, dar aceasta din urma e mai complexa si ar necesita o discutie separata. Insa, in general, senzatia mea este ca aceste site-uri se afla in situatia pe care o avea presa romaneasca prin ’90. Acum sintem in faza heliadesca a lui "scrieti, baieti, numai scrieti". Spiritul critic maiorescian inca nu s-a instaurat.

Publicitate și alte recomandări video