China, intre excelenta si insuficienta (II)

Strategia S.U.A. in fata amenintarii chineze este una de incercuire strategica, cu ajutorul Japoniei, Taiwanului, Noii Zeelande, Australiei, Indiei, Singapore si a altor tari din Asia de Sud – Est ca si din Extremul Orient post-sovietic (Kazahstanul, Tadjikistanul, Kirgistanul si Uzbekistanul). China incearca sa reziste inclestarii si „ataca" la rindul sau, in Africa si America Latina, in incercarea de a beneficia de resursele importante de materii prime ale acestor zone, ca si de pietele lor de desfacere tot mai interesante, plus intretinerea de relatii speciale cu Rusia, in pofida mai vechilor animozitati, cu care a incheiat un „parteneriat strategic" bilateral, in cadrul nou infiintatei Organizatii pentru Cooperare de la Shanghai (2001), Iranul, Siria si alte tari islamice. Spre pilda, pina in 2010, China si-a propus o triplare a schimburilor sale comerciale cu lumea araba. Alti parteneri importanti: Brazilia, Venezuela, Nigeria si chiar India. E ca un joc pe o imensa tabla de sah ce se intinde pe tot globul, transformindu-se treptat intr-o confruntare globala.

Calul troian ramine Taiwanul, foarte bine inzestrat militar si economic de catre americani si de japonezi, pentru care ramine un obiectiv strategic comun, dar pe care China, fara sa se grabeasca, e convinsa ca il va reintegra intr-o zi, dupa principiul „o tara, doua sisteme", aplicat si in cazul Hong-Kong-ului. In acest sens, chinezii au adoptat chiar o lege „antisecesiune", inca din 2005. Apoi, marea batalie pare sa se dea pentru hidrocarburile din Asia Centrala, noul „foaier principal", organizatia de la Shanghai cerind retragerea bazelor militare americane din regiune, ceea ce reprezinta un mare succes diplomatic pentru China, in timp ce Rusia ameninta cu un nou razboi rece.

Dar China are inca, asa cum am mai aratat, multe probleme interne. Spre pilda, consumul alimentar depaseste productia proprie, in ciuda faptului ca Beijingul a devenit primul utilizator mondial de fertilizatori si al cincile producator mondial de recolte transgenice, adica bazate pe organisme modificate genetic. In 2004, in China se consumau 67% din griul si 76% din carnea produse in lume. Chinezii, mai ales cei nou imbogatiti au inceput sa adopte obiceiuri occidentale de consum, ceea ce a sporit semnificativ numarul cancerelor si bolilor de nutritie.

Apoi, China a devenit si un mare consumator energetic. Si aici consumul depaseste productia, desi parcul sau hidroelectric este al doilea din lume, iar pe fluviul Yangti s-a construit cel mai mare baraj de pe glob, numit „Trei defileuri", al carui bazin acopera o suprafata mai mare decit cea a Elvetiei si a antrenat stramutarea a 1,2 milioane de persoane. Un alt boom se situeaza in domeniul automobilelor. Cu o productie de aproape trei milioane de autoturisme personale pe an, plus cele aduse din import, China a devenit principalul emitator de gaze cu efect de sera si a contribuit semnificativ la cresterea pretului petrolului. Apoi, in China se consuma 40% din productia mondiala de carbune, 25% din cea de otel si nichel si 19% din cea de aluminiu. Este tara unde se construiesc cele mai multe autostrazi (cam 5.000 de km pe an, tinzindu-se spre o retea de 70.000 de km. pina in 2010).

O asemenea dezvoltare galopanta nu are cum sa nu creeze probleme. China nu se mai poate opri, dar poate sa-si tempereze elanul, incercind sa pastreze cit de cit echilibrul social si cel ecologic. Ambitiile sale trebuie sa tina seama de realitatile complexe ale lumii in care traim, iar in locul unei cresteri salbatice, chinezii stiu ca pot da dovada de mai mult rafinament. Dar, probabil, asta se va vedea intr-o faza viitoare a dezvoltarii sale si a reafirmarii sale ca mare civilizatie si mare putere la nivel global.