Cind prostia devine vulgaritate

Sintem prosti frecvent, iar acest lucru este benefic, pentru ca ne mai odihnim mintea. De fapt, in majoritatea timpului ne complacem intr-o onorabila mediocritate, iar puseurile de inteligenta nu sint decit concesii pe care prostia ni le ingaduie. Eu unul am acceptat de mult acest lucru: nu poti fi inteligent mereu, e obositor nu numai pentru tine, ci mai ales pentru ceilalti. Apropiatii imi cunosc derapajele in acest sens si trebuie sa marturisesc ca am pierdut de la o vreme obiceiul de a ma rusina de momentele mele de prostie.

Oricum, cred ca antidotul care ne ajuta sa nu fim mai mereu ridicoli este umorul, disponibilitatea de a ne accepta metehnele, de a nu ne speria de ele si, mai important inca, obiceiul de a ne relativiza reusitele. Pledez, ciudat, ar spune cineva drag mie, pentru moderatie; nimic din ce e excesiv nu e rezultatul inteligentei, pentru ca lezeaza bunul simt.

Prin urmare, atunci cind facem pace cu propriile accese de caraghioslic, cind ni le asumam si chiar ne amuzam constientizindu-le, sintem cumva salvati de ridicol. Si nimic nu e mai ridicol decit sa te crezi deasupra ridicolului.

Lucrurile se complica atunci cind prostia capata staif si cind se gasesc unii care sa o promoveze si sa o propuna ca model. Am fost, acum vreo saptamina, martorul, redus subit la tacere, al unei scene care intrece in imbecilitate orice alta concurenta. Stim cu totii, oricit de abstrasi din cotidian ne-am da, ca presa, mai ales cea de scandal, confectioneaza adevarate cazuri din unele personaje absolut indigeste.

S-a intimplat sa mai scriu, cu citeva luni in urma, in pagina aceasta despre cuplul coborit parca din commedia dell’arte sau din Caragiale alcatuit din Irinel si Monica Columbeanu. Revin, cu riscul de a leza anumite pudori venerabile. Am insa scuza de a crede ca am descoperit culmea prostiei. Acum renuntati la prejudecati si incercati sa va imaginati scena pe care am sa ma straduiesc sa o redau.

Un interviu ca orice alt interviu. Cu diferenta ca de data asta chiar ea, recenta mamica, recenta doamna Columbeanu se gaseste in ipostaza magulitoare de a-si etala impresiile despre viata si chiar de a se confesa. Pentru ca, veti vedea, daca panseurile Monicutei sint doar ilariante, marturiile-i intrec imaginabilul (ei, as!).

Ba chiar m-am intrebat, oare de ce s-ar decide un jurnalist sa o provoace la o discutie pe madama: chiar are ea ce comunica lumii? Sau e vorba de o rautacioasa incitare, stiind ca ‘mneaei nu va ezita sa-si dea in petec? Bon… Atunci cind discutia se abate de la domeniul la care intervievata se pricepe, al hainelor de blana, al masinilor, al bijuteriilor sau al meniului pentru masa de botez, lucrurile incep sa se complice.

Indraznet, zisul ziarist isi incearca norocul: „Am sa va pun o intrebare mai intima… Se poate?" Se admite prompt! Intrebare: „Unde ati facut ultima oare dragoste?" Respectabila mamica de extractie bacauana este subit strabatuta de un spasm de pudoare, bate ritmic din pleoape, se fisticeste, se intoarce catre jumatatea sa (nu, nu-s rautacios!), ii cere din priviri acceptul, pe care acesta i-l acorda tacit. Dupa care, intre doua imbujorari si un zimbet de mimoza, ai spune, cade raspunsul: „In fund!" Hmmm! Mai spuneti ceva. Nu puteti? Si istetului jurnalist i-a pierit graiul, mai ales ca totul se petrecea in direct.

Vorbeam de prostie? Sa va spun un secret: prostia poate fi pardonabila, ba chiar simpatica uneori. Dar atunci cind ea frizeaza imbecilitatea, totul devine vulgar, extrem de vulgar. Iar la aceasta situatie pun umarul presa de scandal, posturile de televiziune care acorda ore intregi urmaririi unor indivizi lipsiti de orice discernamint. Dar totul devine scuzabil atunci cind cheltuiesti 250.000 euro pentru petrecerea de botez. Si cind doar pentru atit devii model pentru ceea ce unii numesc high life!

Ma intreb insa ce va crede sarmanul rod al acestei caraghioase casnicii, fetita Irina, atunci cind va creste. Si, mai mult decit atit, ce or fi crezut miile de adolescenti sau de minori care au avut ocazia, la ora de virf, sa se impartaseasca din intelepciunea Monicai Colmbeanu.

Ca sa-mi imaginez scena, probabil total asimetrica, nu ma incumet. Si totusi: in ciuda antipatiei firesti, nu-mi reprim si o pornire de compasiune fata de bietul Irinel…

Sau o fi fost vorba de fundul Rolls Royce-ului?