Cine pierde si cine cistiga la alegeri

Stiu ca mai e mult pina vom fi chemati la urne si ca nici macar nu este foarte clar cine va candida pentru diversele – si trecatoarele, altminteri – dregatorii. Stiu prea bine, de asemeni, ca nici un cleric nu poate face politica, de nici un fel, cu atit mai putin in paginile unui ziar. De aceea un titlu precum cel pe care tocmai l-ati parcurs poate parea extrem de curios. Mai ales ca in coloanele acestei rubrici nu e loc decit pentru subiecte care, aici si acum, isi pot gasi explicatii, solutii, radacini in cele petrecute acum doua mii de ani in pamintul Tarii Sfinte. Si nici nu e lesne de anticipat vreo legatura intre acest exercitiu de democratie (alegerile) si indemnul Mintuitorului nostru Iisus Hristos de a ne iubi vrajmasii. Caci despre asta va fi vorba in pericopa evanghelica pe care o vor auzi cei care vor pasi miine, la timpul cuvenit, pragul unei biserici ortodoxe.

Lectura este din Evanghelia dupa Luca, din capitolul 6, si cuprinde versetele de la 31 la 36. Spre deosebire de alte dati, voi cita integral acest pasaj, dupa cum urmeaza: "Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv."

Invatatura de mai sus este una dintre poruncile cel mai greu de implinit pentru un om. Multi sfinti au marturisit dificultatea pe care au intimpinat-o incercind sa respecte acest indemn, acela de a iubi pe vrajmasi. In multe privinte putem fi fatarnici, putem pacali privirile si inima semenilor nostri. Vedem oameni ce par a avea o viata de familie ireprosabila si acasa atmosfera poate sa fie de iad. Admiram personalitati culturale de mare caracter si aflam ca, de fapt, avem de a face cu mari consumatori de pornografie, cu un limbaj de mahala. Credem ca in loc de copil avem un ingeras in casa si descoperim, cu stupoare, ca tocmai a furat un pachet de tigari din magazin. Sarutam cu respect o mina care, aflam mai tirziu, a fost partasa multor lucruri necurate. Pe multe paliere si in multe chipuri, oamenii pot sa disimuleze. Iar noi, naivi sau comozi, predispusi sa raminem doar la nivelul epidermei, ne simtim dezamagiti si consternati sa aflam ca o anume imagine aluneca dintr-odata, precum o masca, de pe chipul ascuns al aproapelui. Si nu e decit vina noastra ca ne uitam la fata unui om (adica la cele exterioare, palpabile cumva) si nu ne uitam, precum Dumnezeu, la inima lui (1Regi 16,7). Iar ca sa putem privi cu inima e nevoie sa-L lasam pe Domnul inlauntrul nostru; si doar asa vom putea privi in adinc, prin ochii Lui. Dar despre asta poate ca vom incerca sa vorbim cu un alt prilej.

Revenind la subiectul nostru, observam ca omul poate fi, aparent, cu multe si apreciate virtuti: cumintenie, fidelitate, evlavie, cinste etc. Atita vreme cit nu se intimpla nimic care sa dea de gol ceva din viciul pe care-l ascunde, e greu sa sesizezi viclenia. Exista insa o virtute extrem de greu de disimulat: iubirea de aproapele. Mai incearca unii sa pozeze in filantropi (adica in iubitori de oameni) si pacaleala functioneaza pina la proba de foc: modul in care reactioneaza atunci cind cineva le aduce o atingere oarecare. Ii iubim pe oameni pina cind ne enerveaza, cind se baga in fata noastra la rind, cind ne arunca gunoiul in fata casei sau ne vineaza functia pe care o detinem. Atunci ne simtim indreptatiti sa lepadam dragostea de aproapele si trecem la atac. Spun indreptatiti pentru ca imediat identificam o mie de argumente care ne intaresc ideea ca suferim o nedreptate si care ne stirnesc sa luptam impotriva celui pe care-l vedem ca pe un vrajmas (chiar daca mai inainte ne-a fost prieten).

Cum faci sa vorbeasca Romania tacuta

Acest test al adevarului m-am gindit ca e cel mai nimerit a fi aplicat si celor care, nu peste multa vreme, ne vor cere votul. Am vazut cu totii multi politicieni care au promis ca vor lupta impotriva coruptiei si au ajuns sa fie prinsi "cu mita-n sac", primari care au promis lapte si miere pe strazile oraselor si au dat iama in stup pentru folosul propriu, parlamentari care in campanie se angajau ca vor lucra zi si noapte in folosul alegatorilor si au fost prinsi dormind in sedinte. Lehamitea este cuvintul de ordine in timpul alegerilor de orice fel. Din 1990, cind au mers la urne 86,1% dintre alegatori, acest procent a scazut constant pina la nivelul lui 39,26%, in noiembrie 2008. Absenteismul la vot a ajuns a fi singura arma de protest a romanilor dezamagiti de cei pe care i-au votat. Si pentru ca sa nu ne mai lasam pacaliti cu tot felul de promisiuni si sa nu ne mai lasam furate privirile de campanii "de imagine", m-am gindit ca un criteriu dupa care putem evalua calitatea celor care ne cer votul este cel al modului in care se comporta cu vrajmasii lor (a se citi cu adversarii politici).

Cei care initiaza atacuri murdare la adresa competitorilor sau raspund de maniera aceasta la atacurile celorlalti nu pot fi demni de incredere. Daca insa voi vedea pe cineva ca isi pastreaza tonul calm si raspunde la subiect, nu prin atacuri la persoana, ca este dispus sa identifice si lucruri bune in platforma program a adversarului politic, atunci pot sa cred ca inima acelui om este intarita cumva in iubire de puterea lui Dumnezeu. Iar acea putere nu o poate primi decit prin credinta sa lucratoare (nu doar declarata sau afisata ostentativ in locuri publice). Cunosc astfel de oameni implicati in politica, la diferite paliere, si sint optimist ca e posibil sa apara si altii. Daca ar citi cu atentie cuvintele rostite de Hristos acum doua mii de ani si ar incerca sa le puna in practica, sint convins ca un politician ar lua multe voturi pentru ca ar reprezenta altceva. Romanii s-au cam saturat de circ, de cearta, de injurii si de calomnii. Vor mai fi existind si dintre cei care asta vor sa vada pe sticla (sau plasma) ecranului TV. Dar Romania tacuta, cea care prefera sa nu mearga la vot, nu ar ramine – cred – insensibila la indemnul de a vota oameni ai pacii, ai dialogului, care sa dovedeasca in confruntarile electorale ca nu raspund raului cu rau, ci cu bine. Oameni care sa dovedeasca faptul ca-si iubesc vrajmasii.

Pina la alegeri mai e timp suficient. M-am gindit ca e bine sa scriu acum aceste rinduri, cind mai e timp ca Evanghelia iubirii de vrajmasi sa fie considerata drept principala arma cu care se poate porni intr-o campanie electorala. Si chiar daca cineva ar pierde alegerile procedind astfel, tot ar ramine cu ceva in inima lor: cu iubirea lui Dumnezeu. Iar cei care ar cistiga fara a asculta de indemnurile evanghelice, ci utillizind mijloace necrestine, ar fi cei mai pierduti oameni, vrednici de toata mila, pentru ca nu poate fi pace intr-o inima inveninata. Poti cistiga puterea lumeasca, acest lucru nu e imposibil, dar daca nu cistigi de la Dumnezeu puterea de a te birui, de a te innoi in Duhul Sfint, de fapt esti un perdant. Important e, in ultima instanta, nu daca esti ales intr-o functie, ci daca alegi sa cistigi acea Imparatie in care mandatul nu e limitat in timp.