Cit de mari sint salariile profesorilor

Mare vilva a facut, in ultimele doua saptamini, conflictul dintre Parlament si Guvern privind marirea salariilor profesorilor cu 50%. Totul s-a petrecut in reputatul stil romanesc: dupa ce timp de 4 ani au stat in stand by, vazindu-si, levantin, de ale lor, parlamentarii si-au amintit subit, in ajunul alegerilor, ca profesorii sint platiti cum nu se poate mai prost si au votat, in unanimitate, cresterea lefurilor acestora. E, orice s-ar spune, o masura populista, care nu denota grija fata de soarta dascalilor, ci doar interes pentru propria soarta. Nu intimplator, simultan cu aceasta isprava, alesii nostri s-au ingrijit si de ingrasarea pensiilor demnitarilor, oricum destul de dolofane. Sint profesor, dar nu pot sa nu observ: o astfel de decizie este clar politica si iresponsabila, aruncind sarcina de a-i suporta efectele in spatele viitorului guvern. Asa-numita generozitate a mai marilor din Casa Poporului miroase a nesimtire, ba, daca nu judecam patimas, a lipsa de discernamint. Ca doar era previzibila reactia in lant a celorlalte categorii de bugetari. Doar ca nimic nu e mai convenabil pentru unii decit aceasta presiune pusa asupra Guvernului chiar in pragul alegerilor. De nimic nu le mai pasa lor, la o adica, atunci cind e vorba de a mai culege niste voturi. Pentru ca de dascali si de nivelul invatamintului romanesc il doare (nu spui unde) pe bravul politician roman doar in campania electorala.

Rezultatul acestui conflict politic este cunoscut: Guvernul a atacat legea la Curtea Constitutionala, care urmeaza sa dea miine verdictul. Repet: sint profesor, mai mult decit atit, sotia mea este tot cadru didactic, basca si mama lucreaza tot in invatamint; prin urmare, as fi direct interesat si avantajat de aceasta decizie a Parlamentului. Nu pot insa sa fiu atit de orbit incit sa nu observ contextul ticalosit care a condus la aceasta unanimitate. Altfel, gestul populist al protipendadei noastre politice se sprijina pe o realitate crunta: dascalii abia reusesc sa-si duca zilele cu salariul pe care il primesc. Ani si ani la rind insa politicienii au inchis ochii la ceea ce este evident: ca profesorii reprezinta o categorie sociala efectiv batjocorita prin leafa care li se acorda. De pilda, un profesor debutant abia daca primeste 700 RON. Isi da definitivatul, face naveta, tine ore deschise, isi bate capul cu micile loaze sau se dedica elevilor intr-adevar buni, se pregateste, face tot felul de hirtoage, de statistici, mai aduna citiva ani de vechime si ajunge, cu chiu, cu vai, la exorbitanta suma de 800 RON. Cu atita trebuie sa se descurce la inceputul vietii de om matur, pe propriile picioare. Cu atita trebuie sa-si intemeieze o familie, sa-si gaseasca un adapost, sa isi creasca, daca nu se potoleste, copiii. Nu altfel stau lucrurile in invatamintul superior, unde doar cadrele cu vechime si cu grade didactice superioare (conferentiar, dar mai ales profesor) au lefuri mari (normale, de fapt). Din pacate, unii ziaristi, in cautarea senzationalului, au generalizat situatia financiara a acestora, de parca toti profesorii care activeaza in universitati au salarii de mii de euro. Nu au, v-o spun eu; si, ca sa ma credeti, am sa va dau, nu lipsit de modestie, va asigur, exemplul personal: ca lector, cu doctorat, cu 7 ani vechime, cu 4 carti publicate si sute de articole, cu premii si alte merite academice, abia daca primesc 1300 RON lunar, plus niste bonuri de masa in valoare de 150 RON. Chiar vi se pare mult? Eu cred ca e suficient doar ca sa ma oblige sa-mi irosesc energia in alte domenii, publicistice ori de alta natura, ca sa mai cirpesc salariul cu pricina.

Si daca ar creste salariile cadrelor didactice cu 50%, tot nu ar fi suficient, ci doar mai aproape de normalitatea din celelalte state ale Uniunii Europene. Stie toata lumea, dar nu se mai mira nimeni, ca mii de cadre didactice au plecat in Spania sau in Italia pentru a cistiga cit de cit decent si ca remuneratia unei femei de serviciu angajata la o banca este dubla fata de cea a unui profesor.

Care sint efectele acestei batai de joc? Mult mai grave decit s-ar putea crede. Nu mai aduc in discutie devotamentul, motivatia unui om platit cu 700 RON lunar pentru o munca pe care doar cine nu o cunoaste o poate banui de facilitate. Meseria de dascal este una dintre cele mai dificile si mai importante. Cum in societatea noastra valoarea este masurata in bani, profesorii aproape ca si-au pierdut orice prestigiu. Presa scoate la lumina doar cazurile izolate, care provoaca scandal. Cert e ca, stiind ce l-ar astepta, orice elev foarte bun, cu vocatie si chemare catre aceasta meserie, se va orienta catre alte domenii mai lucrative. Prin urmare, profesori vor ajunge, cu putine exceptii, cei care nu isi permit o alta cariera mai banoasa. Dar mai intereseaza pe cineva calitatea? Se pare ca nu. Pe de alta parte, ne plingem cu totii, de ani de zile, de modul in care se dau la noi examenele esentiale, de la capacitate la bacalaureat. Fireste ca e de acuzat, dar nu ne putem mira ca un profesor, cu mai multe nevoi si mai putina etica, incaseaza la cutare examen sume neoficiale (cititi: mita, spaga) cit nu ar fi luat in jumatate de an din salariu. Si asa se duce de ripa (daca nu s-a dus deja cu totul) invatamintul nostru. Care, sa o recunoastem, a devenit, ca si cel sanitar, un sistem in care spaga e o cutuma obligatorie, o lege nescrisa. Dubiosi par cei care nu se minjesc… Cauza principala: salariile foarte mici. Sa mai adaug ca un om competent nu poate face performanta daca alearga in 7 parti ca sa-si intregeasca veniturile? Sa fim seriosi, pentru guvernantii nostri criteriul calitativ nici nu mai conteaza. Totul este rezultatul financiar al oricarei activitati.

E ciudat, dar, la noi, domeniile vitale, pe departe cele mai importante (sanatatea si educatia) sint subfinantate. E o bataie de joc de care politicienii se prefac a fi interesati abia in pragul alegerilor. Iar de efectele acestei situatii va loviti, zi de zi, fiecare dintre dumneavoastra, fie cind va plingeti de incompetenta celor de care depindeti, fie atunci cind trebuie sa bagati adinc mina in buzunar pentru a va alege cu ceea ce, de fapt, vi se cuvine.