Citeva (de)mistificari

Zilele astea, facindu-mi ordine pe masa de scris, am dat de citeva gazete ori pagini de ziar adunate in timp si puse deoparte ca materie prima pentru vreun articol, dar cum, in cele din urma, am scris mereu despre altceva ce fie parea mai de actualitate, fie-mi oferea o abordare mai pe larg, m-am gindit acum ca n-ar fi rau sa „antologhez" subiectele avute-n vizor si sa le insotesc, in masura in care e la-ndemina, cu vreun comentariu.

Acceleratorul de frig

O stiruca in Evenimentul zilei din 21 septembrie 2008: „Singuratatea aduce frigul". Aflam ca niste cercetatori-psihologi de la Universitatea din Toronto „au descoperit ca izolarea sociala provoaca senzatia de frig. De asemenea, departarea de grup ii determina pe oameni sa aleaga mincare si bauturi fierbinti, iar nu pe cele la temperatura camerei". Uau! Ce descoperire! Acum, cu ideea de baza sint absolut de acord, mi-am si notat la vremea aceea pe marginea ziarului – ca tot era tema la zi! – ca singuratatea este un „accelerator" de frig. Un intensificator, mai bine spus. Mai putin de acord sint cu mincarea calda si bauturile fierbinti pentru care ar opta, vezi doamne, oamenii singuri: am fost destui ani la viata mea un singuratic si nu prea am cum sa confirm „descoperirea" psihologilor canadieni. As zice ca treaba cu preferinta pentru mincare calda si bauturi fierbinti tine mai degraba de obiceiurile gastronomice ale culturii din care provii – e lesne de imaginat ca un canadian (sau un englez) singur va opta sa bea, de exemplu, mai mult ceai fierbinte, nu?

Altfel, chiar nu inteleg de ce ziarele noastre dau tot mai des titluri tot mai lipsite de „mister": afli, adica, direct din titlu nu doar tema articolului (ceea ce ar fi okay), ci si concluzia ori ideea principala! Pai, chiar n-ar fi fost mai fain sa fi titrat cei de la EvZ macar „Singuratatea si frigul"? Dar se pare ca in presa de la noi (si probabil si in cea de aiurea) exista, mai nou, convingerea ca cititorului de azi trebuie sa-i dai informatiile mura-n gura, pentru ca, vezi doamne, omul fie nu mai are rabdare sa citeasca pe larg o stire sau un articol (pentru acest gen de cititor, textul propriu-zis e practic oricum de prisos!), fie n-are capacitatea sa priceapa de unul singur ceea ce vrei sa-i comunici. Asa sa fie? Nu prea cred!

Politicianul si pompierul

Tot intr-un numar din EvZ (13.01.09), articolul „Nadia – fruntasa, magistratii – codasi in topul increderii la romani", aflam, printre altele, ca in „topul increderii in profesii", primele cinci locuri sint ocupate de pompieri (1), preoti, farmacisti, piloti si doctori, iar pe ultimele cinci locuri se situeaza avocatii (26), baby-sitter-ii (foarte interesant!), judecatorii, agentii imobiliari si… politicienii (30).

Preotii, se spune-n articol, ar fi avut „cea mai spectaculoasa crestere", urcind cu 5 locuri (fata de 2007). Ce-or fi facut atit de iesit din comun si bine pentru comunitate preotii in 2008? Nu stiu.

Dar altceva ma framinta mult mai mult: primul si ultimul loc. De fapt, ultimul nu ma mira defel. Dar primul, ocupat de pompieri, pare, la prima vedere, oarecum surprinzator, mai ales ca nici nu tin minte sa fi avut loc, in ultimii ani, cine stie ce incendii sau catastrofe cu incendii la care sa se fi evidentiat in mod deoesebit pompierii. Asa stind lucrurile, mai ca-mi vine sa dezvolt o teza ceva mai satirica: pai, cum in Romania e arhicunoscut stilul numit „pompieristic" (rezolvarea, adica, in ultima clipa a unei chestiuni… arzatoare), primul loc ocupat de pompieri pare sa se datoreze mai degraba alegerii subconstiente a romanilor. Si daca tot vorbim de politicieni si pompieri, hai s-o spun si pe asta: inca de ceva vreme am in minte o idee, si anume ca de ani de zile Banca Nationala a Romaniei, in frunte cu acelasi Mugur Isarescu (exceptind anul cit a fost premier), a fost pe post de pompier financiar pentru nenumaratele „incendii" provocate de nesabuitii nostri de politicieni, nu credeti?

Scutul anti-competenta

Romania libera din 6 august 2009 avea-n deschidere articolul „Scut politic pentru fabrica de diplome false din Teleorman". Supratitlu: „Politicieni, politisti si sefi de institutii au protejat universitati neacreditate, beneficiind de licente si masterate suspecte".

Avind in vedere ca n-am mai auzit nimic deosebit de scandalul acesta, se impune, cred, o singura concluzie: scutul a functionat si functioneaza foarte bine! Cit despre implicatiile complexe pentru societatea romaneasca ale unui astfel de fenomen (diplome si titluri de doctor etc. vindute/cumparate ca la piata), ce sa mai spui? Proprietarii acestor acte doveditoare de „studii superioare" la gramada urca voiosi in ierarhiile institutiilor unde lucreaza, iar daca nu urca, macar le cresc salariile, nu? Meritocratie prin competenta? Un moft! Ajunge sa citim ancheta Gazetei sporturilor de miercuri si de joi (despre cazul Ridzi 2), ca sa ne dam seama de cancerul care a cuprins institutiile statului pe mai toate palierele sale, cancer agravat de mult prea multele numiri politice a unor oameni fie fara pregatire in domeniu, fie cu pregatirea data de „studiile superioare" sus-numite…

Iarba verde de acasa

Crescut la tara fiind, mi-a atras atentia si o stire din Ziarul de Iasi din 29 august 2009: „Mirosul de iarba taiata poate preveni declinul mintal". Iar prima fraza ma si face sa regret ca nu mi-am amintit de aceasta stire data trecuta – s-ar fi lipit foarte bine de ideea „noroiului serotonic": „Mirosul de iarba proaspat taiata ii face pe oameni sa se simta mai fericiti si mai relaxati si ar putea preveni declinul mintal la batrinete datorita unui produs chimic eliminat in atmosfera dupa taierea frunzelor". De data aceasta, cercetatorii-s niste australieni de la Universitatea din Brisbane/Queensland care au si conceput un parfum care „miroase ca iarba proaspat taiata", aroma care i-ar ajuta pe oameni „sa se relaxeze si sa-si imbunatateasca memoria".

Mda, iata ca acum nu doar se explica de ce incursiunile mele la tara care implica adesea si cosirea curtii de la Amnas imi ofera mereu o stare de bine, ci si in general de ce ne place sa iesim la iarba verde, iar contactul acesta cu mirosul ierbii taiate va fi fiind si el incorporat genetic din vremuri ancestrale! Acum, iata ca se va produce un parfum cu „mirosul Serenascent", cum l-au numit australienii. Care va sa zica – acela care-l va cumpara nu va mai trebui sa iasa la iarba verde. Eu unul voi prefera in continuare parfumul de la sursa. Si-ar mai fi ceva: abia acum ii inteleg si pe nemtii, englezii ori americanii care-si tund regulat gazonul din fata casei! Mai enervant e zgomotul disproportionat al masinii de tuns iarba, dar de, ce sa-i faci?, nu poti sa le ai pe toate!