Citeva scene din viata literara

Am participat, acum o saptamina, la lansarea cartii de poezie a lui Pavel Susara, Universul din cusca. Cunoscut mai ales in calitatea sa de critic de arta (probabil cel mai notoriu la noi), el este si autorul unor volume de poezie si proza de o calitate care multor scriitori brevetati le ramine inaccesibila. Dar nu despre poetul Pavel Susara vreau sa scriu aici, ci despre o mica intimplare in care a picat la mijloc si care spune multe despre cum se aranjeaza lucrurile in lumea noastra literara. Si nu in cine stie ce colt de provincie, nu in redactia unei obscure reviste literare dintr-un orasel din Moldova, ci tocmai in buricul Bucurestiului (pe Calea Victoriei) si al vietii literare. Reconstitui intreaga tarasenie din presa, ea petrecindu-se sub ochii nostri nepasatori. Cu Pavel Susara gasesc mereu subiecte mult mai interesante si mai substantiale de discutat…

Dupa cum este cunoscut, Pavel Susara a tinut, vreme de 17 ani (sper sa nu gresesc), saptamina de saptamina, cronica plastica in paginile revistei "Romania literara". Un scurt calcul ne arata faptul ca omul a publicat aproape 800 de articole in cadrul rubricii sale. O munca pe care oricine ar aprecia-o. Oricine, cu exceptia directorului "Romaniei literare", Nicolae Manolescu. La un moment dat, cu ocazia reluarii unei expozitii a graficii lui Marin Sorescu, Pavel Susara a reluat un articol pe care il scrisese cu ceva vreme in urma, cind fix aceeasi expozitie iesise pentru prima oara in lume. Sigur, procedeul e discutabil, dar cert este ca el a devenit o norma in presa noastra culturala. Multi autori isi publica articolele si colo, si colo. Sau revin asupra lor, le modifica, le ajusteaza pe ici, pe colo, nu neaparat in partile esentiale, si le arunca din nou in lume. Nu cred ca e neaparat incorect, dat fiind ca memoria periodicelor tine o saptamina.

Bun, asta e deja o alta discutie. In numarul urmator al "Romaniei literare", aparea, pe ultima pagina, un scurt text asumat, barbateste, de "redactie", in care un cititor ar fi semnalat faptul ca Pavel Susara si-a reluat articolul, la citiva ani distanta. Pretext pentru "redactie" sa-i suspende colaborarea. Din motive, evident, de principialitate. Pavel Susara si-ar fi pacalit cititorii, cei care, cum altfel?, ii stiau pe de rost cronicile aparute in ultimii 17 ani. Nu e nici un secret strategia revistei bucurestene de a se debarasa de mai vechii colaboratori. Pavel Susara ramasese printre ultimii. Nu asta e problema, ci metoda de "concediere" a unui colaborator care a publicat, in paginile revistei, aproape 800 de articole. Un astfel de efort ar fi meritat macar o stringere de mina, o privire in ochi si niscaiva multumiri.

Nici vorba de asa ceva. Dimpotriva. Amuzat, relaxat, Pavel Susara a trimis o replica redactiei. Nu a fost publicata. Nimic nou… Textul sau a circulat pe diferite cai. In mare, spunea ca o incetare a colaborarii i se parea civilizata, dar in alti termeni, barbatesti. De unde atita franchete insa? Ba, la un moment dat, in paginile "Romaniei literare" a fost publicata o nota (intitulata Bravo R.L.!) a unui oarecare Horia Hetieganu, profesor, care vorbea despre "penalul" Pavel Susara. Redactia nu ar fi facut decit sa publice, sub acoperirea unui "primim la redactie", opinia unui cititor. Problema este ca acest cititor este, dupa cit ma duce pe mine capul, o inventie. Cautati-i numele pe Google si veti vedea ca el nu a lasat alte urme in afara notelor din "Romania literara". Ce concluzie pot trage de aici, decit ca el a fost clonat in redactia "Romaniei literare"? Daniel Cristea-Enache a semnalat si el calitatea de spectru a acestui profesor. Procedeul aminteste, daca i-am intuit corect itele, de mijloacele specifice anilor 50. Da, Pavel Susara a fost "demascat". Infierat. Pus la zid. Si trimis la plimbare. Si nu de oricine, ci de Horia Hatieganu insusi, un profesor care urmareste atent, dupa cum reiese din nota sa, presa culturala franceza. Te pomenesti ca o fi lucrind si la UNESCO…

Nu mai are rost sa discut despre motivatiile unei astfel de proceduri sulfuroase. Un alt lucru mi se pare interesant. Bun, sa uitam sforariile descrise mai sus. Sa cadem de acord ca a-ti relua un text in paginile unei reviste reprezinta un delict suficient de grav incit redactia, din onestitate fata de cititorii publicatiei, sa se debaraseze de tine fara nici o remuscare. Dar… exista un mare "dar" la mijloc. Dl. Nicolae Manolescu, cel care a girat, direct sau (sa concedem) indirect aceasta poveste, nu e tocmai strain de acest pacat, de neiertat atunci cind este infaptuit de altii. Pai, daca tot vorbim despre pacalirea cititorilor, nu a pretins domnia sa ca le ofera, la finele lui 2008, o Istorie critica a literaturii romane nou nouta, inedita? Si totusi, in afara primului volum, publicat in 1990 si a capitolului privitor la poetii romantici, el a reluat multe, extrem de multe texte vechi (si invechite) in sinteza cea noua. Multe capitole din Arca lui Noe, dar, mai ales, zeci si zeci de cronici literare s-au mutat, cu infime cosmetizari, in sinteza. Majoritatea capitolelor despre scriitorii conteporani sint alcatuite din simpla insailare a croniclor scrise de critic inante de 1990. Prin urmare, caut o recitire, o noua interpretare a unor opere dintr-o perspectiva a unei constructii coerente si gasesc, ad literam, vechile foiletoane ale lui Manolescu. Asta e corect?

Daca pentru faptul ca si-a reluat un singur text mai vechi, Pavel Susara a fost inlaturat din paginile "Romaniei literare", pentru faptul de a-si fi reluat sute de pagini intr-o carte care era anuntata drept inedita, Nicolae Manolescu ce sanctiune ar trebui sa primeasca? Oare dl. Horia Hatieganu nu are nici o opinie despre asta?