Caută 
4 MIN
Video
V-ati intrebat cite chipuri poate lua o expozitie? Sau care este cel mai bun loc de expunere a unei lucrari de arta? In registrul postmodern al artelor vizuale, pe linga muzeele si galeriile clasice, exista numeroase spatii socotite "neconventionale": unele private (garsoniere, garaje, poduri, gradini, pivnite dezafectate), altele publice (spatii comerciale, piete aglomerate, strazi, mall-uri, restaurante, schowroom-uri, hoteluri, hale industriale, statii de metrou, holuri si pereti de bloc, sali de asteptare). Experimentele de tip land art adapteaza spatiul natural in toate configuratiile lui, in timp ce artele "digitale" sau cele ale "comunicarii" confisca spatiul virtual prin repetate accesari on-line. In toate cazurile, este pusa in joc nevoia de adecvare a lucrarilor de arta la mediile sau publicurile care le ofera maxima vizibilitate si receptare.
Inovatiile in privinta dispozitivelor de expunere nu sint straine artistilor ieseni. Pe linga lucrarile de arta monumentala, distribuite relativ echilibrat in aria orasului istoric, surprind placut expozitiile si galeriile organizate in aer liber. Sa ne amintim evenimentele ocazionale de pe strada Lapusneanu, din fata Galeriilor "Dana si "Anticariat", sau complexul sculptural ambiental din Parcul Expozitiei – din pacate aproape ignorat. Pentru omul grabit sau pentru cel inhibat de sobrietatea spatiilor de profil, exista de ceva vreme o alternativa inspirata, numita frust si direct "La Gard". Este, din cite stiu, singura galerie de la noi deschisa zi si noapte, dupa modelul celei etalate pe grilajul exterior al parizienei Jardin du Luxembourg, accesibila oricind multimii de trecatori aflati in proximitatea Sorbonei si a pitorescului Cartier Latin.
Ideea unui amplasament similar pe gardul Parcului Copou, aproape de Universitate, la bulevard, este asumata de artistul Dragos Patrascu si de poetul Nichita Danilov – cel din urma avind si meritul actualei administrari tematice. In istoria sa recenta, galeria a gazduit deja artisti, arhitecti si fotografi de notorietate, dispusi a iesi in plein air, la o intilnire cu publicul larg. Trecerea dintre ani il surprinde "La Gard" tocmai pe Constantin Tofan, presedintele filialei locale a UAP (Uniunea Artistilor Plastici).
Ca profesor, C-tin Tofan pastoreste una din catedrele Universitatii de Arte "George Enescu". Definitivata si sustinuta in 2004, teza sa de doctorat facea trimitere la scrierile americanului Nelson Goodman, important reprezentant al esteticii analitice contemporane. Unele din ideile acestuia au rezonat cu gusturile si optiunile exegetului. Arta, in opinia lui Goodman, este constructie de artefacte, de obiecte intentionale care primesc prin interventia artistului o functionalitate simbolica. Desi recunostea amprenta cognitivista a teoriilor lui Goodman, doctorandul de atunci reprosa curajos magistrului ignorarea dimensiunii emotionale implicata atit in actul creatiei artistice, cit si in cel al receptarii acesteia, fara de care arta ar fi dezumanizata si redusa la scheme inflexibile de semnificare.
Ca artist, C-tin Tofan pare sa impartaseasca o filosofie mai curind pragmatica, rezumata in formula care spune ca "a fi inseamna a lucra si a fi vizibil". Timpul scolii, al atelierului, al aparitiilor publice este gestionat cu eficienta. Care ar fi "reteta"? Consecventa lucrului bine facut, dublata de o consistenta si perseverenta expunere. Intre temele predilect exploatate se detaseaza cele figurative, indeosebi peisajul (vegetal, colinar, lacustru), fara a fi refuzate constructiile abstract-simbolice sau experimentele plastice inedite, de felul celor situate pe un subtil palier erotic. Poet al culorilor calde si al atmosferelor tihnite, artistul se distinge printr-un rafinament componistic indelung exersat, sustinut prin abilitatea de a alterna sau combina tehnicile si stilurile de executie. Peisajele lui C-tin Tofan sint mai curind pretexte contemplative si reflexive; ele reconstituie nu locuri sau secvente din natura, ci stari de spirit, dispozitii, tensiuni, atmosfere.
Expozitia de "La Gard" are ca leit-motiv copacul. Miza unei atari alegeri este subiectiva si simbolica, in timp ce temeiul decorativ pare secundar. In vocabularul traditiei, copacul este simbol al statorniciei, al verticalitati, al comunicarii dintre lumi, avind ca versiuni arborele cunoasterii, pomul vietii, axis mundi – centru al lumii. In traditia picturala modernista, copacii unor Kandinschy, Mondrian, Paul Klee ies din registrul imitativ pentru a fortifica un altul, meditativ. Intre copacii lui C-tin Tofan, mesteacanul pare a fi protagonistul principal, nu intimplator cunoscut drept un simbol al serenitatii si intelepciunii. In cadrele celor peste 30 de printuri expuse, natura pare a vorbi in locul omului. Siluete izolate ale mestecenilor, de pilda, sugereaza insingurarea, melancolia, tristetea; copacii in noapte, proiectati pe un orizont albastru-selenar, trimit la armonia unei lumi ireale, idilice, parca inaccesibile. Autorul cauta un estetism discret, in care calmul naturii, linistea, frumosul sa surclaseze in relevanta zgomotul, uritul si agitatia orasului.
Vazuta dinspre strada, expozitia lui Constantin Tofan estompeaza in cimpul vizual al trecatorului diferenta dintre frumosul artistic si cel natural. Peisajele artistului se absorb in peisajul naturii; copacii din tablouri par a se confunda cu cei din fundalul nins al parcului, "participind" cu propria masura la splendoarea hibernala a acestuia. Daca zilele acestea veti urca sau cobori Copoul, nu ezitati sa zaboviti, fie si doar citeva clipe, linga… gardul impodobit de pictori si poeti. Merita!
