Cu tacerea si sertarul

Se pare ca o noua deontologie de presa e pe cale de constituire in tara dintre riuri. Una in care printipul moral e ticsit mai mult sau mai putin laborios in patul procustian al ascultarii de stapin. Asta ar insemna ca daca baiatul e de-al nostru, Calul Balan si Sfintul Neculai din cui sint iute inlocuiti cu un lujer de floare; suturile si sapuneala – cu o diluata dojana (in termeni, fireste, edulcorati, epurati pina la cel din urma micron de impuritatile realului). Adica nu-i dai nelegiuitului la moaca, precum vezi ca se impune, ci il iei serviabil de brat, il conduci aristotelic pe alei si ii disertezi ceva parfumat si vag despre primatul obrazului – totusi! – in raport cu imperativele digestiei. O deontologie in doi timpi (maniheita mai mult nici nu cere), cu un rind de criterii destinate otrepelor adverse si cu un altul, de mucava, asamblat sa nu tulbure nici macar cu o parere de decibel siesta animalului (politic) crescut ori ademenit in partea asta de baricada. Bita pentru unii, manusi flausate pentru altii.

Dar daca aiurea potriveala asta se numeste, franc, politica a dublelor standarde, la noi e scaldata in citeva ape, filtrata migalos, infasurata in pinzeturi milticolore, de ramii uneori uimit de cita arta a inghitit coconul. Un ingredient sigur ar fi denudarea ("Recunosc cu toata sinceritatea"), urmat fara zabava de sensibilizare, procedeu cu efect garantat la casnice, tarabagii, pensionari si chiar la unele varietati de intelectuali mai slabi de inger: "anul acesta, de cind ai nostri (subl. mea – Gh. N.) sint la putere, a fost unul dintre cei mai grei pentru meseria mea de jurnalist". Inainte vreme ("in timpul celor opt ani de regim comunist"), e-he, trai pe vatrai, nene: "lucrurile erau simple, culorile clare si distincte, fara nuante". De cind insa cu „venirea la putere a Aliantei pentru Integrarea Europeana", e nasol pe toata  linia, stimati deontologi: "ca jurnalist, am fost pus in dificila situatie de a alege intre rostirea adevarului despre noua guvernare si a nu dauna noii guvernari, spre satisfactia oponentilor ei politici, comunistii". Si, ca sa nu intre cineva la ideea simplei ipocrizii, bagi imediat un apropo unde trocul se recicleaza cit ai zice peste in sentiment al datoriei si in mare scrupul profesional, totodata; de citit cu lacrima strivita: "Nu, problema nu a fost cea a dedublarii, ci a responsabilitatii pentru cuvintul scris"…

Carevasazica, iata ce l-a facut pe tatal actualului ministru al Justitiei de la noi sa scrie in ultimul an preponderent "pentru «sertar»": raspunderea pentru cuvintul scris! "Al nu stiu citelea simt", marturiseste domnia sa, sugerind o morala ascetica, "ma determina, in ultimul moment, sa retrag materialul si sa-l inlocuiesc cu altul, pe alta tema, conducindu-ma in activitatea mea de jurnalist de principiul: mai bine sa regret ca nu am publicat un material, decit sa regret ca l-am publicat"…

Avem si o nesperata priveliste de laborator (aviz profesorilor de jurnalism, care o pot contrage tale quale in cursul de etica dar mai ales in cel de rectitudine, ca-i musai sa avem si asa ceva). Ultimul material deferit sertarului prezenta, cica, "o analiza necrutatoare" a celui mai recent scandal din sinul Aliantei (legat de rectificarea bugetului de stat, dispusa de Filat fara asentimentul Parlamentului). "Inainte de a prezenta redactiei materialul, am avut o discutie frateasca, la o cafea, cu primarul general Dorin Chirtoaca, iar apoi, la telefon, o discutie la fel de calma cu premierul Vlad Filat. Cu doua zile inainte, la un ceai verde, am discutat foarte constructiv cu presedintele interimar Mihai Ghimpu. Cu toti trei am avut, cum se spune astazi, o discutie pe fond". Ei bine, dupa o documentare atit de meticuloasa, "am decis sa completez sertarul cu inca un articol"…

Constantin Tanase e inca de inteles, totusi: cu o filiatie notorie in PLDM, nu are alta iesire decit obedienta prin omisiune. La urma urmei, nu casuneaza nici boierului si infima e si probabilitatea ca prostimea sa se prinda, la un moment dat. Cu tacerea si sertarul / Ai putut mentine ziarul…

Constantin Cheianu, insa, e un cert caz de extravaganta si de moft abscons. Are, desigur, un anume farmec donquijotesc sa-ti doresti "hoti normali la guvernare, nu hoti nebuni". Dar ma intreb cum o arata oare insolitul deziderat din punctul de vedere al buzunarului? Ori paguba variaza in functie de hramul politic al pungasului? Retrospectiva ultimului an nu pare sa confirme…