Cum l-am plagiat pe Val

Vietile oamenilor seamana cu niste arcuri care pleaca dintr-un punct, se rasucesc in aer, alcatuind mereu volute si spirale ce par a se invirti in loc, incit, privindu-le de la oaresicare departare, esti tentat sa crezi ca vor ramine invirtindu-se acolo pe vecie. Deodata, insa, arcurile se destind, spiralele se indeparteaza intre ele si sufletele, vibrind la unison cu tot ce e in jurul lor, se pierd in departari necunoscute. Ramine in urma lor un simplu sunet, un gol extrem de dureros, pe care memoria noastra incepe sa-l umple cu tot felul de imagini si amintiri, incercind astfel sa atenueze spaima pe care o resimtim instinctiv fata de propria noastra moarte…
Marturisesc ca mi-e nespus de greu sa scriu despre Val Condurache la trecut. Portretul pe care incerc sa i-l schitez e format din multe puncte de suspensie si semne de intrebare. S-a intimplat, cum se intimpla adesea in viata, ca destinele noastre sa se intretaie intr-o anumita curbura a existentei si apoi sa se desparta. O parte din evenimentele pe care le-am traversat impreuna, confesiunile pe care le-am facut intr-o imprejurare sau alta sau ideile pe care le-am dezbatut mi s-au sedimentat in memorie, altele s-au evaporat odata cu scurgerea inexorabila a timpului. Toate aceste imagini si trairi stratificate de-a lungul citorva decenii creeaza un contur, pe alocuri foarte clar, alteori mai sters, al unui om care a trait alaturi de noi: Val Condurache.

Portretul lui, pornind de la aceste "sedimente", mi se releva doar pe portiuni, si acelea deformate de sentimentul de neputinta si nostalgie care ma cuprinde atunci cind ma gindesc la disparitia sa neasteptata. La drept vorbind, memoria mea afectiva percepe prezenta mai multor chipuri ale criticului si "trecatorului prin asta lume" Val, alcatuind un intreg paienjenis de linii si de puncte, in centrul carora se afla mai multe imagini si reprezentari ale aceluiasi personaj, incadrat de o rama pe masura. As putea spune ca "mai multi Val" s-au cristalizat in forul meu interior de-a lungul vremii. Exista un Val tinar, cinic si ferice, un Val matur, in plina ascensiune, si un Val uzat prematur de existenta. Fiecare dintre ei isi are enigma sa…

L-am cunoscut in perioada debutului meu literar. Facea parte, alaturi de Al. Dobrescu, Daniel Dumitriu, Al. Calinescu, Mihai Dinu Gheorghiu, George Pruteanu, din teribila echipa de critici patronata de revista Convorbiri. Ne intilneam citeodata la redactie, la cenaclul Junimea, la Casa Universitarilor sau pe terasa Sarariei, unde Val se simtea ca la el acasa. Statea in apropiere, intr-un bloc turn situat vis-a-vis de Super Copou, la ultimul etaj, intr-un apartament cu doua camere, devenit neincapator din pricina cartilor. Terasa Sarariei era locul sau de intilnire, un fel de salon literar in aer liber unde, inconjurat de prieteni si cunoscuti, Val Condurache discuta lejer, gindindu-se la ale sale. Aici isi "rumega" ideile, expunindu-le cercului sau de "anarhisti" ce traiau departe de lumea literara. Parul sau negru, cirliontat, si barba tunsa scurt, de ascendenta asiro-babiloniana, contrasta, la masa, cu o alta barba, de culoarea flaracii, a prietenului sau nedespartit, care se numea, nu intimplator, tot Condurache. Daca stau si ma gindesc mai bine, teresa constituia un fel de atelier de potcovit inorogi, ca sa folosesc expresia unui poet cindva drag mie, un loc unde ideile prindeau contur si sentimentele capatau amploare. Dupa ce diseca firul in patru la bodega, Val se intorcea in bucatarioara lui de la etajul opt si, contemplind cladirea impozanta a spitatului Parhon ce se contura in apropiere, le asternea in fuga, cu o lejeritatea neasteptata, pe hirtie. Aceasta a fost, probabil, perioada sa cea mai fasta din punct de vedere literar.

Intimplator, mi-a fost dat sa-i cunosc o parte din "intimitate". In sensul ca, pe la mijlocul anilor optzeci, in timp ce Val Codurache a primit prin repartitie de la Teatrul National un apartament de trei camere situat in centrul civic, eu, facind mai multe interventii pe linie scriitoriceasca (lucram atunci la Convorbiri literare), am reusit sa ma mut in vechiul sau apartament. Initial, n-am inteles de ce se muta Val. Copoul mi se parea un loc ideal pentru cineva care se apuca de literatura. Criticul mi-a taiat insa din elan, explicindu-mi in amanunt care sint avantajele si mai ales dezavantajele vechiului sau habitat. Apoi m-a intrebat daca sint de acord sa ma mut sau nu. Apartamentul era strimt si igrasios. Mi l-a descris si apoi mi l-a prezentat, ca sa ma conving ca nu exagereaza. Nu exagera. Dimpotriva. In semn de prietenie, ma prevenise ca n-o sa fie usor sa-l pun la punct. Tot in spirit de fair-play, m-a ajutat sa fac toate demersurile ca sa-l obtin. Usor-usor, s-a legat intre noi o strinsa camaraderie. Marturisesc ca m-a uimit atitudinea lui altruista. Eram obisnuit sa traiesc intr-o lume in care spiritul cavaleresc functiona doar la mod declarativ. Intr-o lume in care invidia si birfa erau ascunse sub steagul unor metafore alunecoase. Lui Val ii repugna o astfel de mentalitate. El stia, deopotriva, sa fie un tovaras pe cit de discret, pe atit de saritor la nevoie.

Culisele (subteranele) teatrului l-au format, si nu deformat, cum s-a intimplat cu multi. Val si-a construit caraterul in functie de rigorile scenei. E posibil sa fi avut in preajma sa niste modele. De obicei, teatrul si literatura te fac sa te indepartezi de viata reala. Dimpotriva, pe Val Condurache contactul cu scena si literatura l-a facut sa fie riguros cu el insusi si cu ceilalti. Ochii sai de critic erau extrem de lucizi. Ii placea, stind al cafenea, sa descifreze caracterele. Fiind un initiat in ale zodiacului – citise atitea carti, incit devenise un adevarat expert -, cauta sa-si aplice teoriile si cunostintele in practica. In timp ce-si savura cafeaua, delectindu-se, incerca sa stabileasca tipologiile clientilor risipiti prin local, caracterizind-l pe fiecare in functie de zodia predominanta. Zodiile le intuia pornind de la anumite trasaturi fizice, incepind cu forma nasului si a urechilor si  terminind cu cea a unghiilor. Rareori intuitia sa dadea gres. Pornind de la zodiac, portretul personajelor aflate la un pahar de vorba era conturat in amanunt din trasaturi extrem de precise. Val putea sa prezica si bolile, precum si zilele faste si nefaste prin care va trece un musteriu ce benchetuia la o distanta de doua mese de locul lui. Putinora dintre noi le-a fost dat un asemenea har.

Mutindu-ma in apartamentul sau, am cautat sa-i inteleg si modul de-a fi. Peretii casei mai erau imprimati de gindurile sale. Privind pe geamul neobisnuit de larg de la sufragerie spre parcul Copou, suprapuneam aceste imagini cu cele pe care le citisem in "Portretul criticului la tinerete". Unele dintre ele consunau. In amurg, din sufragerie, mi se deschideau in fata ochilor piesaje cu adevarat apocaliptice, care m-au bintuit in vis si mi-au inspirat multe din paginile scrise. Cind ne intilneam pe strada, Val obisnuia sa ma tachineze, mai ales atunci cind in preajma noastra se aflau si cunoscuti. "Nichita mi-a furat gindurile", obisnuia sa spuna el. "Tot ce am clocit si nu am reusit sa scriu eu a ramas acolo, intiparit cu litere invizibile pe pereti. Lui nu-i ramine decit sa le ia si sa le astearna  pe hirtie… Ceea ce, de altfel, si face… Ar trebui sa-l acuz de plagiat…". Acesta era un mod al sau de-a tachina pe cei pe care-i simtea aproape…