Daca doriti sa revedeti o conventie imperfecta

  Mama si tatal personajului principal (cum il cheama) il concepusera la Paris. Localitatea – Paris, statul – Texas. Desertul (cum se cheama) acopera o suprafata imensa intre Los Angeles si Texas. In Los Angeles sta fratele lui (x), care intr-o zi primeste un telefon cum ca …ar fi mut intr-un dispensar de la marginea desertului. Filmul incepe cu …, mergind singur prin desert, la costum si sapca, neras, fara o alta tinta decit inainte.

Cind se intilnesc mai tirziu, … x incearca sa-i scape de vreo doua ori, cedind intr-un final pe o cale ferata. Unde vrei sa mergi, il intreaba fratele? X se uita in lungul drumului de fier, catre orizont. "Nu e nimic acolo", il asigura fratele (cum il cheama?)

X isi recapata graiul o zi mai tirziu (conventia e nerealista – metaforica, personaj simbolic ce a lasat in urma societatea si a ales sa cutreiere fara scop, renuntind la limbaj, uitind tot). X nu-si aminteste nimic din ultimii patru ani. Pe frate il recunoaste cu greu, insa nu i se adreseaza, nu ii raspunde. Mai tirziu, cind in confortul casei din Los Angeles, fratele ii arata niste filmari pe Super 8 dinaintea disparitiei lui, trecutul revine repejor si miraculos asupra lui x. Este vorba bine-nteles, de o femeie. Si nu orice femeie, ci o femeie foarte frumoasa, si tinara pe deasupra. E Nastasia Kinski. Trebuie sa marturisesc ca m-am dezumflat putin cind am vazut-o, parindu-mi-se nerealist si cumva previzibil ca pentru rolul de tragaci al amneziei sa fie aleasa o actrita atit de frumoasa, ca si cind partenera fratelui, ea insasi fermecatoare, nu l-ar fi putut nicicind innebuni inspre haladuiri desertice tocmai pentru ca nu este atit de frumoasa ca Nastasia. Trebuie insa inteles ca in 1984 formalismul inca nu isi pusese gheara pe cinema cu atita violenta ca in prezent. Lumea nu-si iesea din pepeni daca o conventie scirtiia. Acum, daca intr-un film realist regizorul o ia putin razna cu un simbol-doua, filmul este declasat si dispretuit ca inconstant in conventie. Conventia si, prin ea, obsesia pentru precizie formala au ajuns un adevarat dictator in cinema. Asta e, a vrut Wenders s-o distribuie pe Nastasia, probabil simtind el in sufletul lui ca fiica marelui Klaus Kinski ducea intr-un fel protrivit mai departe nebunia tatalui in propria frumusete. Iar alegerea Nastasiei se justifica mai tirziu in film, in secventa covirsitoare a recontactarii celor doi.

Lung, picaresc, "Paris-Texas" e calatoria americana a unor europeni. Lucrurile pe care Wenders le arata, caracterizeaza America pentru ochiul strain asa cum un sinopsis iti spune despre ce e filmul. "Paris-Texas" e despre efectele devastatoare ale unei iubiri, care duce la amnezie si la renuntarea la lume. Wenders arata desertul – Los Angeles de sus, de pe deal, autostrazile gigantice, masinile vechi, rulate, rulind in continuare. Nobody walks here! spune Hunter, copilul celor doi, ingrijit de la despartire de frate si partenera lui frantuzoaica. Alaturi de frate, copilul este cit se poate de american, si o surpriza in ce priveste rolul. Pentru sapte ani (atit avea actorul la momentul filmarii), i se incredinteaza decizii de adult, pe care le ia fara sa clipeasca. Isi simte si evalueaza tatal, unchiul, mama adoptiva cu precizia unui judecator milos, dar sigur. Colectiv, intreaga distributie din Paris… e excelenta, actor cu actor. Dupa celelalte filme ale sale, aici Wim Wenders atinge o siguranta a povestii si regiei, o clarviziune a sentimentului si a peisajului cu-adevarat maestruoase.

A inceput sa-mi placa de cind x ajunge in casa fratelului. Urmeaza conflictul cu fratele si mai ales cu partenera frantuzoaica, asupra copilului. E clar pentru ea ca x i-l va lua.  Apropierea dintre tata si copil se face intr-un joc de-a regasirea. Dintr-o data, greutatea propriei existente dispare din viata amindurora. Tatal are un plan, s-o gaseasca pe mama lui Hunter, iar Hunter e fericit in compania tatalui pe care il simte al sau. De aici incept jocurile.

Regasirea mamei e punctul culminant al filmului, despre care chiar nu vreau sa vorbesc. E pe youtube, iar cine nu l-a vazut n-ar strica sa-i dea o cautare.