Daca n-ar fi…

S-ar putea ca pariul de a reusi sa montezi un spectacol care a mai cunoscut enorm de multe alte versiuni sa-l intreaca pe acela de a monta inedit un spectacol in premiera absoluta. E chiar cazul prezentei reprezentatii de la Teatrul National din Iasi, sala Uzina cu Teatru, unde ni se spun Povesti de familie ale Biljanei Srbljanovic. Daca n-ar fi, nu s-ar povesti.

Regia: Vlad Cepoi. Distributia: Pusa Darie (Milena), Daniel Busuioc (copilul), Ionut Cornila (Vojin), Loredana Cosovanu (Nadejda). Scenografia: Gelu Risca. Premiera spectacolului a avut loc pe 18 noiembrie 2011.

Am remarcat la prezenta montare in special configurarea celor doua planuri, al imaginarului si al realului, al reveriei si al brutalitatii cotidiene. Aceste doua planuri sint identificabile, mai intii, la nivelul decorului. Pe de o parte, casa pictata, cu elemente de interior foarte viu si colorat redate. Pe de alta parte, curtea in care copiii se joaca de-a mama si de-a tata si de-a violenta in familie, scena propriu-zisa, cu lazi de bere, cutii de carton, galeata, cancioc, spaclu si cos de gunoi stradal. Pendularea intre real-imaginar se poate observa si la nivel vestimentar.Din modul in care sint costumate personajele am retinut pe de o parte capot, pijama, costum etc. Pe de alta parte, rochia de balerina.

Si nu in ultimul rind, in actiunea propriu-zisa exista momente mai mult sau mai putin credibile, foarte verosimile ori de-a dreptul ireale. Scene de familie care reitereaza momente din viata reala a unor sirbi in carne si oase, nationalisti pina la a-si turna propria ruda, barbati violenti si femei obediente, copii care evadeaza din caminul corupt si din societatea putreda, in cautarea unei alte vieti, pe de o parte. O altfel de fetita cu chibriturile, innebunita de foame si de frig interior, devenita ratusca cea urita, in rochie de balerina, patata de singe (urmele altor violente), incercind sa danseze din nou ca si cum ar incerca sa-si ia zborul, decazind in animalitate domestica ori infigind lalele de plastic intr-un copac scenic golas (act absurd), pe de alta parte (printr-un asemenea rol se afirma fara ezitare actrita Loredana Cosovanu).

Scopul pentru care au fost conturate in piesa cele doua planuri a a fost acela de a sugera prapastia dintre doua lumi. Mai intii, lumea ideala, caminul familial cald si imbietor, solidaritatea si dragostea dintr-o familie de tip traditional. Mai apoi, lumea contemporana, realitatea cruda a caminului clasic destramat, sedus si acaparat de imagini ale violentei. Asemenea urme ale violentei se insereaza treptat la nivelul imaginarului colectiv, conducind la si mai multe acte de violenta in real. Imaginarul corupt este simbolizat prin rochia de balerina patata de rosul singelui, prin lalelele rosii infipte in caldarim ori prin copacul golas impodobit in florile mortii (lalelele cad si se infig in bordura din fata spectatorilor).

Trecerile intre cele doua planuri evocate nu sint bruste, ci, dimpotriva, graduale. Exista citeva elemente de decor reale ce dubleaza decorul pictat (tigaia agatata, mingea). Vestimentatia nu e doar reala ori nereala, ci uneori doar neobisnuita (purtind o rochie cu falduri, Ionut Cornila il joaca pe baietelul care o joaca pe fetita celor doi). Momentele scenice credibile alterneaza cu cele citeva usor fantastice. Imagini fanteziste combina grosolania cu lirismul: flori de cimp naturale sint aruncate din galeata ori din cancioc. Sau din rochia de balerina picura un fel de petale rosii din hirtie creponata.

Cred ca in chiar modul in care spectacolul reuseste sa armonizeze planurile real si imaginar, atit in ceea ce priveste decorul, costumele, dar si intimplarile scenice rezida virtutile acestuia. Un spectacol modern, occidental, vandabil.