Caută 
4 MIN
Ieri s-au dat publicitatii rezultatele finale ale alegerilor parlamentare. Nu am de gind sa comentez reusitele sau esecurile partidelor inscrise in cursa, ci sa ma opresc putin asupra unui aspect foarte important: prezenta cetatenilor la vot. Care, se stie deja, a fost in jur de 40%. Putin, extrem de putin, mai putin ca niciodata.
Cum se explica acest absenteism masiv? In afara judetelor Harghita si Covasna, unde procentul a fost, ca intotdeauna, ridicat (ceea ce explica depasirea pragului de 5% de catre UDMR), in restul tarii oamenii au preferat sa stea linistiti acasa. Mai mult decit atit, statisticile indica faptul ca in mediul urban s-a votat mai putin decit in cel rural; in plus, capitala a bifat anul acesta polul negativ.
Zilele acestea, liderii formatiunilor politice care au reusit sa adune, cu chiu, cu vai suficiente voturi ca sa-si reprezinte alegatorii in Parlament isi sarbatoresc, pe toate posturile de televiziune, victoria, afisind zimbete de conjunctura si emanind un optimism pentru care nu stiu unde gasesc resurse. Caci adevarul este altul: niciodata nu s-a manifestat la noi o mai acuta scirba fata de tot ce inseamna clasa politica. De regula, marile victorii electorale au fost rezultatul unui vot de blam acordat partidului aflat, pina la momentul respectiv, la putere. Acum nici macar de asa ceva nu mai poate fi vorba, intrucit nici opozitia nu mai inspira incredere.
In ultimii ani, scena politica s-a transformat intr-un spatiu de mahalagism autentic, in care indivizi doldora de orgolii, patimasi, imaturi isi arunca vorbe grele si isi aplica in vazul tuturor lovituri sub centura. La noi, ideea de alianta a devenit, in ultimii 4 ani, garanta neintelegerii, marii mahari, care si-au facut averile cu sprijinul oamenilor politici, aproape ca isi cer drepturile pe fata si controleaza intregul sector al presei, presedintele trage sprituri cot la cot cu o paiata analfabeta, acum aflata in plin proces de dezumflare, cum este Gigi Becali, premierul nu pierde ocazia de a mai arunca un scuipat in obrazul oponentilor, o blonda cu sini frecventabili stirneste adevarate scandaluri in lumea politica, scotind, ca din intimplare, din decolteu tot felul de docomente incriminatoare, dosarele din arhiva Securitatii apar atunci cind e nevoie mai mare de ele, procurorii pun pe rol procese cu vizibila tenta politica, in parlament se voteaza cu spor la doua miini, iar procentajul prezentei este direct proportional cu cel al participarii populatiei la vot etc. Se creeaza diversiuni electorale, cum a fost cea cu salariile profesorilor, iar in final, desi aflati in conflict deschis, fiecare e disponibil sa negocieze cu fiecare. Cistigatorul sigur este, paradoxal, partidul care a obtinut cele mai putine voturi, pentru ca fara el majoritatea nu e posibila. Prin urmare, s-a brevetat partidul-curva, dispus sa-si ofere serviciile oricareia dintre cele doua parti, doar sa ajunga unde isi doreste.
In astfel de conditii, la ce sa ne asteptam din partea oamenilor de rind, din ce in ce mai debusolati, mai dezamagiti, mai scirbiti? In anii trecuti, politicienii demagogi, cu un discurs nationalisto-paranoic, reuseau sa profite de credulitatea alegatorilor mai naivi. Anul acesta, din fericire, nici Corneliu Vadim Tudor, nici Gigi Becali (si, prin urmare, nici partidele remorcate de ei) nu au mai reusit sa treaca pragul electoral. E totusi un semn de maturitate, chiar daca, repet, aceasta maturitate se concretizeaza in refuzul exercitarii principalului atu al democratiei: votul. Dar nu reprezinta, oare, chiar acest refuz cea mai usturatoare lectie acordata de populatie clasei politice? Nu marcheaza acest fenomen enorma prapastie dintre politicieni si popor? Nu se vede limpede ca oamenii nu se mai simt reprezentati de cei pe care, cum-necum, cu aproape 4 ani in urma i-au ales?
Mi se pare mai limpede decit oricind ca actualmente clasa noastra politica se confrunta cu cea mai grava criza de la "revolutie" incoace. De data aceasta nu o mai salveaza nici discursurile demagogice, nici escapadele populiste, nici statisticile care pe hirtie demonstreaza ca in aceasta tara se traieste foarte bine. E paradoxal ca aceasta criza intervine la nici doi ani dupa aderarea la structurile Uniuni Europene, ceea ce, in mod firesc, ar fi trebuit sa urce cota de incredere a populatiei in politicieni. Numai ca, tocmai pusa in situatia de a face fata unor exigente europene, clasa politica isi da arama pe fata. Ceea ce ii intereseaza pe cei mai multi dintre alesii nostri nu e interesul national (concret: atragerea de fonduri livrate de UE), ci consolidarea pozitiei sau, dupa caz, acapararea puterii. Asta inseamna politica la noi: lupta pentru putere, nu derularea unor programe coerente pentru a rezolva marile probleme sociale, economice etc.
Din confruntarile liderilor politici nu se vad decit orgolii, ura, interese de grup, meschinarie, ticalosie etc. Ne place sau nu, asa arata scena noastra politica in anul de gratie 2008. Prin urmare, participarea la vot este pe masura acestei oferte electorale. Adica tare pricajita.
