De la Bismarck la Ceausescu, via Hitler

Cu ocazia implinirii a 130 de ani de relatii diplomatice romano-germane (1880-2010), Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", Ambasada Republicii Federale Germania din Bucuresti si Centrul Cultural German au organizat, la sfirsitul saptaminii trecute (30.09-01.10), un simpozion international, cu participanti din patru tari: Germania, Republica Moldova, Federatia Rusa si, desigur, Romania.

Din cele spuse in deschiderea simpozionului am aflat, printre altele, ca ideea pentru acesta a avut-o Claudiu-Lucian Topor, cum a tinut sa precizeze Flavius Solomon (ei doi fiind, alaturi de Alexander Rubel, directorul CCG, si Peter Mario Kreuter de la Südost-Institut Regensburg, organizatorii) si ca nici un alt centru universitar nu s-a gindit sa marcheze in mod special acest eveniment care, iata, l-a adus pentru prima data la Iasi si pe ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Excelenta sa Andreas von Mettenheim. Din cuvintul sau de salut tin sa redau o remarca poate mai mult decit doar diplomatico-politicoasa: "De curind", a povestit von Mettenheim, "am participat la o dezbatere despre politica noastra externa vizavi de statele est-europene. Discutia a dus in cazul a citorva state, numesc aici doar Polonia si Cehia, aproape inevitabil la puterea de influenta a istoriei moderne asupra relatiilor noastre bilaterale. Am constatat, in schimb, ca nu exista o reactie comparabila in cadrul relatiilor germano-romane".

Altfel, ar fi de retinut faptul ca daca partea oficiala germana a fost reprezentata de insusi ambasadorul RFG, din partea autoritatilor romane a lipsit pina si Anton Niculescu, secretar de stat in Ministerul de Externe, anuntat in program tot cu un cuvint de salut, singurul demnitar roman care a onorat deschiderea simpozionului fiind deputatul Nicusor Paduraru!

Evident, lucrarile prezentate de istoricii invitati au oferit o paleta larga de teme acoperind aproape 100 de ani din cei 130, raminind "descoperit" doar trecutul recent, sfirsitul regimului Ceausescu si perioada de dupa1989 – de, e mai greu sa faci analize istorice reci (obiective) cit timp persoane si personaje implicate din anii 70 sau 80 nu doar ca se afla in viata, dar sint active si adesea detin functii de conducere!…

In ce ma priveste, nu vreau sa ma refer aici decit la doua referate din cele peste 20 prezentate.

Markus Bauer (fost lector D.A.A.D. la Iasi, actualmente la University of Portsmouth) a prezentat, prin exemplul a doi exilati refugiati in Romania din fata nazistilor (scriitorul austriac Franz Theodor Csokor si arhitectul german Rudolf Fränkel), doua cazuri de "schimb cultural neplanuit". "Schimb" care in cazul lui Fränkel, ajuns inca in 1933 la Bucuresti (a stat pina-n 1937), a ramas vizibil pina-n zilele noastre, avind in vedere ca realizari arhitectonice de-ale sale exista si astazi – de exemplu blocul Adriatica de pe Calea Victoriei (la doi pasi de Palatul Telefoanelor), cladire construita la vremea ei pentru Asigurarea "Adriatica" si "personalizata", printre altele, datorita unui turn de colt, cu ceas. Tot Fränkel este autorul si al blocului "Scala" de pe Bulevardul Magheru. Concluzia lui M. Bauer este ca arhitectura lui Fränkel si a altor arhitecti precum Horia Creanga (nepotul lui Ion Creanga) (cu care Fränkel a si colaborat) sau Marcel Iancu (co-initiatorul miscarii DADA) a capatat "trasaturi ale unei «modernitati vernaculare» care s-a raspindit ca o moda peste tot in Romania si se evidentiaza din punct de vedere arhitectonic pina-n ziua de azi".

A doua lucrare ce mi-a trezit mie personal un interes deosebit – poate si pentru ca atinge subiectul unui triunghi relational la care am fost cumva martor, chiar daca nu eram decit un copil – a fost prezentata de Peter Ulrich Weiss (Centrul pentru Studii Istorice Recente, Potsdam). Istoricul german s-a ocupat de "concurenta culturala germano-germana in Romania anilor 1960". Cele doua state germane rezultate dupa al II-lea Razboi Mondial, Republica Federala Germania si Republica Democrata Germana, au purtat ani de zile realmente un "razboi cultural" (Johannes Paulmann), "razboi" care in Romania comunista a dus la rezultate paradoxale: Romania a fost primul stat din Ostblock (din lagarul comunist) cu care RFG a stabilit relatii diplomatice (1967), asta dupa ce in 1963/1964 se deschisesera deja cite o misiune comerciala la Bucuresti (din partea RFG) si la Frankfurt pe Main (din partea R.P.R.). Evident, "infratita" Germanie de Est s-a vazut pusa in situatia de-a se lupta de-acum si la noi impotriva Germaniei de Vest, doar ca a cam pierdut batalie dupa batalie, tot "razboiul" acesta cultural (si ideologic, desigur) fiind circumscris de Weiss drept o adevarata "epoca glaciara" de aproape 10 ani pentru relatiile romano-redegiste (pina la ajungerea lui Erich Honecker la cirma RDG, in 1972, cind, de altfel, se cam si terminase perioada romantica a deschiderii Romaniei ceausist-comuniste catre Occident in general). "Succesul politicii culturale externe utilitariste a Romaniei", mai arata Weiss, care vede in Romania un profitor al acelui "razboi cultural", "a intarit considerabil regimul Ceausescu. In plus, prin urmarea unui curs de independenta in materie de politica externa, prin autoprezentarea culturala si activitatea de presa bine tintita a diplomatilor romani in RFG, opinia publica vest-germana s-a schimbat. Rezultatul este unul uluitor (…): in vreme ce multi jurnalisti si politicieni vedeau in Walter Ulbricht acelasi dictator stalinist de factura veche, Ceausescu aparea drept un reformist liberal, juvenil-neconventional – deci simpatic".

Iar imaginea aceasta "simpatica", dupa cum stim, avea sa-i mai foloseasca ani buni lui Ceausescu, cu toate ca dupa tezele din iulie 1971 regimul incepuse sa stringa din nou surubul in mai toate privintele…