Despartirea de Revel

Duminica, in ultima zi a lui aprilie, a incetat din viata unul din cei mai mari ziaristi si eseisti ai secolului XX. Nascut in 1924, Jean-François Revel a intrat, la nici douazeci de ani, in Rezistenta franceza. A facut studii de filosofie, a fost profesor de liceu in Franta si in strainatate (Mexic, Florenta). Debuteaza editorial in 1957 si, prin pamfletul De ce filosofi?,se impune ca un polemist de inalta clasa. Coordoneaza o colectie de eseuri non-conformiste, intitulata, semnificativ, Libertati. In anii ’50 este anti-gaullist si il sustine pe François Mitterrand; apropierea socialistilor francezi de comunisti il vindeca insa de orice iluzie in ceea ce priveste stinga politica. Devine, in 1978, director al saptaminalului L’Express, de unde demisioneaza trei ani mai tirziu, din solidaritate cu un confrate – Olivier Todd – ce fusese scos din redactie de noul patron al publicatiei. Va fi, pina la sfirsitul vietii, editorialist la un alt saptaminal, Le Point. In 1997 a fost ales la Academia Franceza, an in care a publicat si volumul de memorii Hotul in casa goala. A doua parte a memoriilor, la care lucra in ultimii ani, va ramine, din pacate, neterminata.
A ramas, insa, in urma lui o opera de o bogatie si de o varietate impresionante. A scris un eseu, inteligent si provocator, despre Proust (1960), o istorie a filosofiei occidentale, de la Tales la Kant (1994), o antologie a poeziei franceze (1984), un dialog tulburator cu fiul sau, Mathieu Ricard, care s-a convertit la budism (1997). Dar, desigur, mult mai cunoscute sint studiile si eseurile sale politice. Tentatia totalitara (1976) a fost o carte de rascruce, unde Revel avertiza asupra pericolului contaminarii Occidentului de ideologia comunista. Revel s-a impus ca unul din cei mai competenti analisti ai ideologiilor si regimurilor totalitare. O parte din articolele publicate in anii ’80 si ’90 au fost reunite intr-o carte impozanta si pasionanta, Sfirsitul secolului umbrelor (1999). Intuitiile lui Revel sint de-a dreptul extraordinare si justifica aprecierea pe care a facut-o un comentator, Frantz-Olivier Giesbert, cind a spus ca Revel este „omul care nu s-a inselat niciodata”. Diagnosticele sale despre lumea a treia, despre China comunista, despre fundamentalismul islamic, despre Gorbaciov, Fidel Castro sau Pinochet, despre anti-americanism si despre inertia etatista ramin, in continuare, perfect valabile. Jurnalistul Revel era, de altfel, de o ireprosabila rigoare si expresivitate a frazei, careia ii adauga, atunci cind era cazul, o devastatoare ironie. Daca a luat in vizor, consecvent, ideologia stingii nu inseamna ca a acceptat erorile si ezitarile dreptei. Dimpotriva. Se considera, pe buna dreptate, un liberal autentic, demn urmas al lui Raymond Aron.
Cea mai importanta campanie pe care a dus-o Jean-François Revel in ultimii 15 ani a fost aceea care a avut drept obiect „supravietuirea utopiei socialiste”: acesta este subtitlul cartii aparute in 2000, Marea parada (tradusa si in romaneste, la Humanitas). Revel vorbeste aici, punind cu o precizie inegalabila degetul pe rana, despre „negationismul procomunist”: formula desemneaza discursurile care, cu un pretext sau altul, minimalizeaza crimele regimurilor comuniste sau incearca sa recupereze ideile socialiste utopice. Revel a respins aceasta „memorie hemiplegica”, necrutatoare – pe buna dreptate – fata de nazism dar toleranta fata de comunism. Cititi (sau recititi) Marea parada: veti intelege mai bine distorsiunile si paradoxurile societatii romanesti de astazi.
Vom constata, foarte curind, cit de mult ne va lipsi privirea lucida si subtila a lui Jean-François Revel.